„Oameni care au fost”. Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România…
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Am îngenuncheat şi am jurat că atâta timp cât va ţine războiul am să-mi pun toate puterile în slujba ţării şi în tot acest timp să nu am nici un folos material”.– Marta Trancu Rainer, 1916

Stimați amici, vă spun și astăzi, ca de obicei, joia,  la Jurnal FM și „Jurnal de Brașov”, la rubrica „Oameni care au fost”, că vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Dacă săptămâna precedentă și de mai multe săptămâni încoace v-am adus în amintire diverse personalități masculine din diverse domenii ale existenței românești, câteva doamne care mai citesc rândurile mele de pe aici m-au cam tras (virtual) de mânecă și mi-au transmis prin diverse mesaje c-ar fi cazul să mai amintesc și despre doamne care au marcat istoria nației noastre. Ce să facem, stimate doamne, că nu eu am „inventat” societatea asta a noastră mai misogină din veacurile și deceniile trecute? Eu nu sunt misogin absolut deloc! Nici măcar o câtime, chit că niște cucoane mai „înțepate” îmi interpretează în „cheie” strict personală și departe de simțul umorului niște fotoepigrame (așa cum numesc eu alăturarea unor epigrame faine de unele imagini sugestive) pe care le postez eu pe contul personal de Facebook. Și chiar se-ntâmplă ca unele să mă critice „vârtos”, cam ca niște „femei cu experiență” (ca să nu zic băbuțe) la taifas pe o bancă, aruncând câteodată și cu niște noroi în ventilator, asta ca să mă exprim eufemistic! Vă puteți închipui că astfel de personaje aflate departe de bunul simț (fie ele feminine sau masculine) pe care cred că-l am și pe care-l promovez și  pe mai multe rețele de socializare dispar destul de iute fix acolo de unde mi-au venit, adică „pe vastele nemărginiri ale internetului”…

Dar să revenim la lucruri mai serioase și nu la bârfe de Facebook! Dintre personalităţile care au marcat începutul secolului al XX-lea în România, bărbaţii (mai ales politicienii şi militarii) au fost cel mai des menţionaţi. În ultimii ani, însă, a început să fie prezentată și activitatea femeilor care s-au remarcat în preajma Unirii de la 1918 şi în perioada interbelică de după aceasta. În centrul acestor femei s-a aflat, fără tăgadă, personalitatea deosebită a Reginei Mariei, soţia regelui Ferdinand, suveranul României la momentul Unirii din 1918. Revin acum la personajul „istoric” feminin pe care vi-l propun azi și de care cred c-ar trebui să ne amintim mai des pentru simplul motiv că a profesat în domeniul său de excelență, domeniu în care femeile nu (prea) erau binevenite ori erau tratate „de sus”. Este vorba despre Marta Trancu-Rainer, o femeie deosebită despre a cărei viață și activitate nu știu câți români au cunoștință. Am menționat-o în acest context pe Regina Maria și pentru faptul că una dintre colaboratoarele apropiate ale Reginei Mariei în activitatea sa medicală şi caritabilă din timpul primei conflagrații mondiale a fost Marta Trancu-Rainer. Căsătorită cu savantul şi antropologul dr. Francisc Rainer, Marta Trancu a fost prima femeie chirurg din România şi a făcut parte din grupul destul de numeros al pionierelor care, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, au început să activeze în domenii rezervate până atunci bărbaţilor cum ar fi ştiinţele şi dreptul. Marta Trancu-Rainer a fost de profesie medic, de fapt, prima femeie chirurg din România, membră a Academiei de Medicină din România. Trebuie să spunem că „povestea” Martei Trancu a început în ziua de 25 septembrie a anului 1875, adică atunci când s-a născut la Târgu Frumos, un cochet orășel din Moldova, într-o veche familie nobiliară de origine armenească. Marta Trancu a avut un frate cu un an mai mare, pe numele său Grigore Trancu-Iași, un cunoscut om politic, economist, avocat, profesor universitar și scriitor.Despre acesta vom reveni și vom pomeni aici la „Oameni care au fost” și vom spune una-alta despre povestea vieții sale! Merită amintit faptul că întreaga copilărie a Martei și a fratelui său nu a fost una lină și fără griji. Tatăl lor, un om generos și gospodar, cu prăvălii și mici ateliere ce asigurau familiei un venit constant, a trecut la cele veșnice în anul în care Marta a împlinit vârsta de unsprezece ani. Marta a rămas orfană de tată și este crescută de mama sa, Smaranda Trancu. În jurnalul Martei, publicat ulterior cu titlul „File de jurnal”, ea a amintit și de bunica din partea tatălui pe care oamenii locului o numeau „coana Marta doftoroaia”, fiind renumită pentru leacurile ei. Marta a avut o copilărie și o adolescență dificilă din cauza unor lipsuri materiale, dar s-a dedicat învățăturii și muncii, iar în perioada cât a fost elevă și studentă la medicină a dat meditații pentru a se putea întreține. După ce a absolvit „externatul secundar de fete” din Iași în anul 1890 a urmat cursurile Institutului Liceal de Domnișoare din Iași (denumit „Institutul liceal Humpel”) până în anul 1894.

La absolvirea liceului, Marta Trancu s-a înscris la Facultatea de medicină din același oraș. A intrat cu brio, dar privită fiind cu aceeași suspiciune cu care erau privite „de sus” de către bărbații care nu le vedeau activând pe femei în domenii care păreau sortite doar bărbaților. Trebuie amintit, în acest context, că a învățat carte „pe rupte” și, în perioada studiilor, pentru rezultatele sale excepționale, Marta Trancu a obținut, prin „Fundația Adamachi”, o bursă în valoare de o sută de lei, o sumă bunicică la acea vreme. Despre această bursă de studii, Marta a povestit în ale sale „File de jurnal” că: „din aceasta dădeam 70 de lei acasă, iar 30 de lei erau banii mei de buzunar, haine, cărţi, teatru, bacşişuri la autopsierul Ghiţă, pedagogul nostru, câte un ajutor la colegi şi rareori câte o prăjitură, care costa 10 bani, la grecul de la Mitropolie.” În anul 1899, absolvise facultatea de medicină și era deja doctor, obținând dreptul de liberă practică a medicinii în țară. Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România, și-a început activitatea de medic din 18 mai 1898, chiar înainte de finalizarea studiilor, ca dirigintă a stabilimentului de hidrologie de la Slănic-Moldova, unde se găsea și în anul 1901, dar activând acolo doar pe timpul verii, având un salariu de 900 lei lunar. În 1899, obținuse titlul de doctor în medicină și chirurgie cu teza „Hematomul sub-peritoneo-pelvian”.

Ulterior, între anii 1900 și 1903, a fost asistentă universitară la clinica obstetricală de la Facultatea de Medicină din Iași.Toate sursele biografice pe care le-am găsit despre ea spun că anul 1898 a fost „anul întâlnirii” ce i-a influențat decisiv viața. Marta și-a propus să învețe „puțină anatomie patologică” de la profesorul Victor Babeș, o somitate a vremii sale, dar și a celor viitoare. În acest context, înainte de a lua o decizie finală, a mers la profesorul G.I.Stoicescu de la Spitalul Colțea pentru a se documenta și a întreba cum ar fi mai bine. Profesorul i-a propus să învețe cu dr. Rainer, șeful de laborator. Ulterior, în jurnalul său, Marta a relatat detaliat cum profesorul G.I. Stoicescu a condus-o în prima zi până la ușa laboratorului și prima întâlnire cu cel care avea să-i devină soț, prieten și cel mai mare și de încredere sprijin de-a lungul unei vieți cu tot felul de provocări. Marta Trancu-Rainer a notat în jurnalul ei despre întâlnirea lor: „Am să te conduc până acolo”, mi-a spus profesorul Stoicescu. Ajunși la ușa laboratorului, bate și Rainer apare în bluză, înalt, slab, palid, cu ochii mari și plete scurte. Profesorul Stoicescu continuă: domnișoara Trancu este din Iași, a venit să lucreze puțină anatomie patologică… Rainer, îți încredințez pe domnișoara. În această zi mohorâtă de octombrie a anului 1898, în micul laborator de la Spitalul Colțea, s-a pecetluit soarta vieții noastre”.

Pentru a întări cele spuse chiar de Marta în jurnalul său, după cum amintea Neagu Basarab, odată venită la București: „primul drum îl face la clinica profesorului George Stoicescu, unde era intern Ștefănescu–Galați, prieten cu fratele ei Grigore Trancu-Iași. Anunțând profesorului Stoicescu scopul călătoriei ei, acesta i-a spus: «Poți să o faci la mine, unde am ca șef de laborator pe Rainer. Am să te conduc până acolo ca să-l cunoști». Ajunși în fața laboratorului, bate și apoi întreabă: «Rainer, sunteți aici?» Și Rainer apare în bluză, înalt, slab, palid, cu ochii mari și plete scurte. Profesorul Stoicescu continuă: «domnișoara este din Iași și a venit să facă puțină anatomie patologică». Introducându-o în laborator, își încheie prezentarea astfel: «Rainer, vă prezint domnișoarei». Era în octombrie 1898.”După terminarea specializării pe care și-a dorit s-o facă, Marta s-a întors la Iași. Ulterior, timp de câțiva ani, a corespondat constant, fără întrerupere, cu dr. Rainer și, în cele din urmă, în anul 1903, s-au căsătorit. Ca urmare a încheierii căsătoriei, Marta s-a mutat definitiv la București, iar aici a început o nouă etapă a vieții ei profesionale. Astfel, în urma susținerii unui concurs, a reușit să câștige postul de medic secundar chirurg la un spital din București. Practic, devine prima femeie chirurg din România și reușind să se plaseze a treia din generația sa, a prins un post la spitalul Colentina. În același an, s-a născut unicul copil al familiei Rainer, Sofia, cea pe care părinții o alintau „Soficel”. În același jurnal al său, Marta Trancu-Rainer a relatat cu câtă desconsiderare și profundă neîncredere au privit-o, la început, colegii săi medici chirurgi, toți bărbați, firește. Era un fel de „normalitate”, pe de-o parte, pentru că Marta a fost, la propriu, prima femeie chirurg din România. Sigur că această atitudine a amărât-o, dar, în același timp, a avut și rolul de a o motiva pentru a învăța,a se perfecționa permanent și de a fi cea mai bună în profesia sa. An după an, a demonstrat că este pricepută și cu chemare veritabilă pentru profesia în care a fost o deschizătoare de drumuri ca femeie. Începând cu anul 1905, Marta Trancu-Rainer a făcut un stagiu de patru ani ca medic secundar la serviciul chirurgical din Spitalul Colentina. După cum era de așteptat, practica i-a fost de mare ajutor în anii care aveau să vină, când, mobilizată fiind la 17 august 1916, a fost însărcinată cu conducerea serviciului de chirurgie a Spitalului Colțea din București, pentru „cât timp va dura mobilizarea”. În perioada primului război mondial, Marta Trancu-Rainer a fost activată ca ofițer și a primit gradul de maior, activând ca medic militar chirurg de campanie. Din septembrie 1916, pe fondul pregătirii retragerii din București a administrației românești, în grija ei a fost, pe lângă Spitalul Colțea, și spitalul organizat în Palatul Regal de pe Calea Victoriei, pentru ca, din data de 16 noiembrie 1916, să conducă și un pavilion de chirurgie organizat la Spitalul Regina Elisabeta.

Din acea perioadă a vieții sale, într-o filă din jurnalul său publicat, a povestit cum fost pentru ea, de exemplu, ziua de 6 octombrie 1916: „La Colţea am operat întruna. M-au întrerupt la 16:20 ca să merg la Palat să văd un bolnav cu rezecţia osului iliac. Nu era nimic îngrijorător […]. La Colţea surpriză. Multe pansamente. Am trecut pe la Eforie, de acolo la Palat, unde am scos un glonţ de la gât. Am amputat un deget la picior şi am făcut o artrotomie la articulaţia tibio tarsiană. La 2 acasă. Apoi din nou, la Palat, pansamente, operaţii. Am scos o schijă de obuz din picior. Seara a venit.” În toate aceste instituții medicale în care a activat, doctorița s-a ocupat nu doar de conducerea administrativă, ci opera zi de zi soldații răniți cot la cot cu chirurgii bărbaţi. Avea să scrie în jurnalul său: „Am îngenuncheat şi am jurat că atâta timp cât va ţine războiul am să-mi pun toate puterile în slujba ţării şi în tot acest timp să nu am nici un folos material”. Atunci, în 1916, Marta Trancu Rainer a devenit medicul curant al reginei Maria și trebuie amintit aici faptul că a devenit apoi și medicul curant al fiicelor acesteia, mai ales a principeselor Mărioara și Ileana. Despre regina Maria și Marat Trancu-Rainer,dr. V.T. Terenţiu spunea ulterior că: „cele două erau mereu împreună în marile spitale şi în spitalele de campanie, în mijlocul răniţilor de război”.Totodată, Marta a devenit și medicul curant al principesei moștenitoare Elena (viitoarea regină-mamă Elena), cu care va păstra o corespondență amiabilă din anul 1921 până la abolirea monarhiei în decembrie 1947. Firește că în același volum al său publicat cu titlul de „File de jurnal”, Marta Trancu-Rainer relata pe larg despre neîncrederea şi desconsiderarea cu care a fost întâmpinată în spitale, la începuturile carierei ei, neîncredere care, în timpul războiului, a dispărut complet odată cu dovezile tot mai numeroase ale priceperii sale în acest domeniu în care bărbații se credeau „zei”. Munca epuizantă la spitalele Colțea și Regina Elisabeta a fost benefică pentru rezultatele acesteia, prin sutele de vieți salvate, ofițeri și soldați ai armatei române, oameni care nu au uitat-o pe „doamna doctor”, la mulți ani după terminarea războiului. Sursele biografice spun că unii îi scriau și din prizonieratul german, deoarece după reușita îngrijirilor medicale, ofițerii, în principal, erau duși în Germania, în prizonierat de război. Un exemplu este cel al unui ofițer român care i-a dedicat Martei Trancu-Rainer chiar o poezie intitulată: „Femeia dr.chirurg!” Este vorba despre generalul Mateescu, care-i trimitea acea poezia tocmai din „lagărul spital Stralzund” din Germania anului 1917. În timpul refugiului guvernului și administrației la Iaşi,  Marta şi Francisc Rainer au rămas la Bucureşti, dar fetiţa lor de zece ani, Sofia, a fost trimisă din oraş tocmai pentru ca ei să îşi poată dedica întreaga energie răniţilor de război care soseau de pe front, în timp ce spitalele se confruntau cu o criză acută de materiale sanitare. Marta Trancu-Rainer se zbătea continuu pentru a face rost de alimente pentru cei internaţi, instrumentar şi materiale sanitare de primă necesitate, dar continua să facă și operaţii complicate. În acest timp, ocupaţia germană rechiziţiona toate bunurile, iar Marta scria în jurnalul său că: „Nemţii ne cer în toate zilele icre negre pentru masa feldmareşalului Mackensen, sticle de whisky şi de şampanie. Pentru pâine se duce lumea noaptea la orele 1, carne nu se găseşte deloc“. „Feliile” sale de viață din această perioadă le-a publicat în volumul „Des operations de chirurgie de guerre”, iar memoriile sale, „File de jurnal” au apărut în 1982, la Editura Eminescu.

Din fericire, aceste „File de Jurnal” au fost reeditate recent sub titlul „File de jurnal. Memorii” de Marta Trancu Rainer, a Editura PAUL EDITIONS în anul 2021 și  o puteți comanda de pe site-ul libris.ro, la un preț de numai 27 lei, la următorul linkhttps://www.libris.ro/file-de-jurnal-memorii-marta-trancu-rainer-PUL978-606-9703-39-7–p28469105.html?afid=uszkai&utm_source=afiliere_interna&utm_medium=uszkai&utm_campaign=afiint

Pentru efortul imens depus în anii dificili ai războiului și pentru eforturile deosebite de a salva vieți și a ridica moralul celor aflați în suferință, Marta Trancu-Rainer a primit, la data de18 februarie 1919, prin decret regal, Ordinul „Regina Maria”, clasa I, semnat de regele Ferdinand și de ministrul de război Artur Văitoianu. Textul decretului spunea, printre altele: „Dorind a răsplăti meritele D-nei Dr.Trancu Rainer Marta pentru devotamentul deosebit cu care a îngrijit răniții la palatul regal și la spitalul Colțea, a operat și a pansat mulți răniți, dovedind o pricepere și o putere de muncă neîntrecută”. După terminarea războiului, Marta Trancu-Rainer și-a deschis un cabinet de obstetrică, fiind, la acea vreme unul din cei mai solicitați medici din București. Cum aminteam anterior, devenise unul dintre medicii reginei Maria și a fiicelor acesteia, a fost căutată și de doamne din înalta societate, dar și de femei sărmane, fără educație. Sursele din acea vreme spun că le-a tratat pe toate la fel, cu același devotament și aceeași dorință de a face bine, așa cum trebuie să facă un medic adevărat. Aceleași surse din presa vremii o menționau adesea pe medicul chirurg Marta Trancu-Rainer la „mențiuni elogioase”. De exemplu, într-unul din articolele vremii, jurnalistul respectiv i-a făcut un portret deosebit din care putem afla mai multe despre personalitatea Martei Trancu, acest „neobosit chirurg”, o „femeie în deplinul înțeles al cuvântului”.Într-un ziar al vremii din anul 1936 unul dintre ziare o descria astfel: „Simplă, afabilă și duioasă în puținele prietenii pe care viața supra încărcată i le permite, e mereu preocupată să facă o plăcere, să aducă un serviciu, o alinare, o încurajare. […] Bolnavii și mai ales bolnavele, căci feminismul său se manifestă mai ales printr’o deosebită și persistentă grijă de femeie, de mamă și de sănătatea progeniturii, nu vorbesc de ea decât cu binecuvântări. Relațiile sale cu bolnavele, de la capetele încoronate până la cele mai umile țigance, lucrătoare la binale, sunt cordiale, compătimitoare, dar hotărâte și pline de autoritatea omului care știe și ce sufere omul, dar și cere să înfrunte durerea cu stoicism și stăpânire de sine”.

Prin munca ei asiduă, Marta Trancu-Rainer a devenit, în anul 1936, membru corespondent al Academiei de Medicină precum și membru onorific al Societății Române de Biologie. Numirea a fost susținută printr-o adresă semnată de prof. dr. C. I. Parhon. Acesta zicea despre Marta Trancu-Rainer că „e nu numai o profesionistă de o rară valoare și conștiinciozitate, dar și o lucrătoare de elită pe terenul publicisticii medicale și în special pe acela al biologiei.(…) Lucrările ca și întreaga activitate a D-nei dr.Marta Trancu-Rainer sunt caracterizate prin spiritul de preciziune, prin munca intensivă, pe o scară foarte întinsă și printr-o înaltă conștiinciozitate”. Activitatea medicală a Martei Trancu-Rainer a fost cunoscută și recunoscută atât în țară, dar și în străinătate. Firește, după o viață de perfecționare continuă și de luptă cu prejudecățile vremii sale. Marta Trancu-Rainer a publicat frecvent lucrări și articole științifice și a fost la curent cu tot ce era nou într-un domeniu dinamic, aflat într-o perpetuă evoluție a cunoașterii și practicii medicale. Marta Trancu-Rainer a depăşit mai dificil perioada grea din timpul celui de-al doilea război mondial, mai ales pentru că unica sa fiică, Sofia Rainer, care urmase liceul în România, a plecat la studii la Universitatea din Bristol și s-a înstrăinat de familie şi de ţară după ce s-a căsătorit cu Archibald Philip Laing Gordon. Marta Trancu-Rainer scria la începutul anilor 1940 despre viața sa: „Dacă îmi rezum cei 41 de ani ai căsniciei mele pot spune următoarele: suferințe și lipsuri nesfârșite. Lovituri de toate felurile. Sănătate supusă la grele încercări. Muncă uneori supraomenească”. Cert este faptul că Marta Trancu-Rainer a luptat întreaga sa viață pentru demnitatea profesiei sale și mai ales, pentru recunoașterea sa în interiorul breslei medicale, a capacităților de muncă de care au dat dovadă femeile în această profesie. În 1943, soțul său, dr. Francisc Rainer, şi el membru de onoare al Academiei Române, s-a autodiagnosticat cu cancer pulmonar, o afecțiune provocată probabil de expunerea îndelungată la vaporii de formol.

O perioadă, Francisc Rainer a încercat să ascundă boala de soția și de prietenii săi, susținând că are o simplă pareză. În anul următor, casa familiei Rainer a fost aproape distrusă la bombardamentele din aprilie 1944 și cei doi soţi au fost nevoiți să se mute temporar în casa unui fost asistent, Ion Țurai, apoi doctorul Rainer a fost internat pentru tratamente la Spitalul nr. 303, dar cancerul s-a complicat cu metastaze cerebrale. În cele din urmă, Francisc Rainer a cerut să fie dus acasă, acolo unde a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 5 august 1944, cu patru luni înainte de a împlini 70 de ani. Cum aminteam anterior, Marta a păstrat o asiduă corespondență cu casa regală, mai ales cu regina-mamă Elena, dar și cu personalul casei regale. Regina Mamă Elena îi este alături și în fața acelei grele încercări de la moartea soțului său. La terminarea războiului, Marta Trancu-Rainer şi-a deschis un cabinet particular de obstetrică-ginecologie, dar după instaurarea regimului comunist, casa i-a fost confiscată, iar ea a fost nevoită să se mute în mansarda locuinței, în plină iarnă. Marta Trancu-Rainer a încetat din viață pe 9 ianuarie 1950, la vârsta de 75 de ani și a fost înmormântată la Cimitirul Bellu, unde era înhumat și soțul ei. Nu au putut sta prea mult timp despărțiți…Elocvent pentru viața soților Rainer este ceea ce memorialistul Leon Kalustian, scriitor și gazetar de origine armeană, scria în anul 1983: „Am citit recent două cărţi, deopotrivă de tulburătoare, „Jurnale” de Francisc I. Rainer (1874—1914), reputatul nostru savant şi marele anatomist şi antropolog, şi „File de jurnal”, al Martei Trancu-Rainer (1875—1950), cea dintâi femeie chirurg din România, admirabil şi exemplar cuplu de viaţă — soţ şi soţie — care s-au dăruit cu o constantă şi inegalabilă pasiune ştiinţei şi binelui obştesc.(…) I-am cunoscut bine şi cred că sunt ştiuţi şi de alţii îndeajuns ca să mai fie necesar să-i prezint; iar cei care ar voi să-i afle în întreaga lor mişcare sufletească şi mintală, în rodnica lor activitate profesională, în gingăşiile şi zămislirile lor pe toată întinderea existenţei, să-şi procure neîntârziat volumele menţionate şi curiozitatea le va fi cu îndestulare satisfăcută, se vor întâlni cert cu cea mai înaltă moralitate, cu cea mai elevată formă de omenie şi cu o nobleţe a simţămintelor în care — lângă muncă şi datorie, lângă modestie şi sfieli, lângă cinste, puritate şi adevăr — nu-şi puteau face nicicum culcuş linguşirea şi intriga, minciuna şi infatuarea, vanitatea şi impostura, invidia, ambiţiile şi egoismul.Soţii Rainer, făuriţi parcă din aceeaşi plămadă, erau imuni la aceste uzuale practici de viaţă — aşa de frecvente mediocrităţii cu voluptăţi de parvenire — le repudiau organic şi, a te apropia de ei utilizându-le, erai sortit de la început eşecului şi, în genere, compătimirii.

Şi erau atât de identic structuraţi, atât de asemănători în claviatura lor lăuntrică, în reacţii şi judecăţi, în gusturi şi în gesturi, în intuiţii şi în năzuinţe, de parcă acţiona o singură individualitate, — încât, iată că pornind să amintesc o circumstanţă privindu-l exclusiv pe profesorul Francisc I. Rainer, nici peniţa — pe care o simt că şi-a luat libertatea să mă comande şi să mă domine — nu-i disociază şi, plecând de la cele două cărţi ale lor, m-am trezit vorbind de amândoi, fără să-mi fi fost acesta scopul iniţial. Fiindcă tema propusă însă a evoluat astfel, să-mi fie permisă o mărturisire: am văzut în viaţă destule căsnicii unite, solidare, de reciprocă înţelegere şi de iubire; am văzut, din păcate, cu prisosinţă şi destule pur şi simplu dezastruoase. Dar asta a soţilor Rainer e unica pe care o păstrez în memorie ca idealitate, ireproşabilă ca potrivire şi pereche, şi am convingerea că, în mai mult de patru decenii cât au convieţuit, nici unul dintre ei niciodată nu şi-a dezamăgit partenerul, nici unul n-a fost pus în situaţia să înregistreze măcar umbrele unei cât de vagi contrarietăţi determinată de celălalt. Este, neîndoios, o performanţă!”

Pentru astăzi am terminat  de povestit și ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Marta Trancu-Rainer,„File de jurnal”, Cuvânt introductiv, selecție de texte și note de Mihai Neagu Basarab, Editura Eminescu, București, 1982

Marcu, George (coord.) -„Dicţionarul personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2009

Bogdan Căuș,„Figuri de armeni din România: dicționar”, Editura Ararat, 1998

Stelian Neagoe,„Triumful rațiunii împotriva violenței: viața universitară ieșană interbelică”, Editura Junimea, Iași, 1977

1994. Reiner – „Prima femeie chirurg în România”, în „Ararat” nr.55/ 1994.

http://docuart.ro/eroiuitati/eroiuitati-marta-trancu-rainer

https://www.rri.ro/ro_ro/marta_trancu_rainer_prima_femeie_chirurg_din_romania-2592952

https://www.viata-medicala.ro/femeia-medic-alinatoarea-durerilor-31312

https://destepti.ro/femei-celebre-marta-trancu-reiner/

RAINER-TRANCU, Marta (1875-1950)

https://www.cotidianul.ro/doctorita-reginelor-romaniei/

https://dosaresecrete.ro/marta-rainer-a-condus-trei-spitale-in-timpul-primului-razboi-mondial/

https://lapsihiatru.ro/2021/09/24/prima-femeie-chirurg-din-romania-marta-trancu-rainer/

https://www.scribd.com/document/456219836/Marta-Trancu-Rainer

https://www.rri.ro/ro_ro/marta_trancu_rainer_prima_femeie_chirurg_din_romania-2592952

https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/astazi-despre-prima-femeie-chirurg-din-romania-si-totodata-medicul-curant-al-reginei-maria-marta-trancu-rainer

https://www.europeana.eu/en/item/954/Culturalia_90f1711f_8b5b_4d4c_ade7_e198f5661fa0

https://www.banatulazi.ro/a-sfidat-orice-conventie-sau-regula-marta-trancu-rainer-prima-femeie-chirurg-din-romania-medicul-curant-al-reginei-maria/