Maria Banuș, poetă, traducătoare, eseistă și ziaristă de origine evreiască

Maria Banuș, poetă, traducătoare, eseistă și ziaristă de origine evreiască, s-a născut la 10 aprilie 1914, la București, și a trecut în neființă la 14 iulie 1999. A fost una dintre cele mai influente și complexe figuri ale literaturii române din secolul XX, cu o activitate literară ce a cuprins poezie, proză, dramaturgie, eseu, traducere și jurnal de idei.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Banuș#/media/Fișier:Maria_Banus.jpg

După ce a urmat cursurile primare în particular și le-a finalizat la Școala de pe strada Lucaci (1920–1923), Maria Banuș a absolvit Liceul „Pompilian” din București (1923–1931). A studiat apoi la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere a Universității din București.

A debutat la doar 14 ani, în 1928, în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, cu poezia La 14 ani. În perioada interbelică, a publicat frecvent în revista „Azi”, condusă de Zaharia Stancu. Primul său volum, Țara fetelor (1937), a fost bine primit de critica vremii, George Călinescu remarcând ingenuitatea și forța simțirii transmise în poeziile sale.

După anul 1939, Maria Banuș s-a apropiat de mișcarea de stânga și a început să scrie poezie cu tematică socială și revoluționară. După 1944, a devenit activă în viața politică și culturală a regimului comunist, fiind implicată în promovarea ideologiei oficiale prin literatura proletcultistă.

În perioada 1945–1960, a publicat poezii care reflectau ideologia realismului socialist, printre care se numără volumele Bucuria (1949), Ție-ți vorbesc, Americă! (1955), Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956) și altele.

A scris și teatru – piesa „Ziua cea mare”, cu temă colectivistă, a fost jucată și elogiată oficial, iar „Îndrăgostiții” a surprins viața de pe un șantier socialist.

După perioada de implicare ideologică, poezia Mariei Banuș s-a îndreptat spre reflecție filozofică, lirism interiorizat și meditație asupra condiției umane. Criticul Nicolae Manolescu a apreciat complexitatea și ambivalența liricii sale:

„Poezia Mariei Banuș a devenit, în sensul arghezian, un joc de-a v-ați ascuns, emoționant și tulburător.”

Maria Banuș a tradus cu măiestrie opere din Goethe, Shakespeare, Pușkin, Rilke, Pablo Neruda, Nazim Hikmet, Verlaine și mulți alții. A fost autoarea unei antologii de referință – Din poezia de dragoste a lumii – și a contribuit la promovarea liricii internaționale în România.

Volumele sale au fost traduse în numeroase limbi, iar activitatea sa de traducător și promotor cultural a fost remarcată și pe plan internațional. În Franța, a fost comparată cu Anna Ahmatova sau Gabriela Mistral.

Printre premiile și onorurile primite se numără:

• Premiul „George Coșbuc” al Academiei R.P.R. (1949)
• Premiul de Stat al R.P.R. (1951)
• Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1986)
• Premiul Internațional „Gottfried von Herder” (1989)
• Ordinul Muncii cl. I și Steaua Republicii Socialiste România.

În ultimele decenii, Maria Banuș a trăit între România și Franța. După căderea regimului comunist, unele dintre lucrările ei au fost retrase temporar din circulație, însă vocea sa lirică a continuat să fie redescoperită și valorizată în afara granițelor.

A avut doi fii: Petre Banuș, traducător, și Tudor Banuș, pictor stabilit în Franța.