Maria Alexandra Saint Georges, compozitoare, pianistă și acompaniatoare română

Maria Alexandra Saint Georges (născută la 24 septembrie 1888, în Botoșani – decedată în 1979, la București), cunoscută sub numele de Didia Saint Georges, a fost o compozitoare, pianistă și acompaniatoare română. A fost distinsă de două ori cu Premiul Enescu și a fost prietenă apropiată a lui George Enescu, care o aprecia pentru gustul său „sigur și rafinat”.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/piano-sheet-music-music-keyboard-1655558

Sursa foto: https://didiasaintgeorges.wordpress.com/2017/07/10/de-ce-un-blog-despre-didia-saint-georges

S-a născut la Botoșani, într-o casă care, potrivit unor surse, este astăzi monument istoric și adăpostește Muzeul de Etnografie din oraș. A urmat studii muzicale la Conservatorul din Iași (azi Universitatea Națională de Arte „George Enescu”) și la Conservatorul din Leipzig, unde a studiat solfegiu, armonie, contrapunct și teoria muzicii, avându-i ca profesori pe Stephan Krehl, Enrico Mezzetti, Emil Paul și Robert Teichmüller.

A predat pianul și a lucrat ca acompaniatoare în Botoșani, Iași și București, colaborând cu numeroși artiști ai vremii, printre care Vasile Filip, Lisette Georgescu, Carlotta Leria, Nicolae Olmazu, Dimitrie Onofrei și Constantin Stroescu. Între 1908 și 1960, a compus 21 de lieduri pe versuri ale unor poeți germani și români, precum Joseph Eichendorff, Mihai Eminescu, Octavian Goga și Eduard Mörike. A fost apropiată de personalități culturale importante, între care Luca Caragiale, Mariana Dumitrescu, Mihail Jora, Oskar Kokoschka și Alice Soare.

A fost membră a Societății Compozitorilor Români și a câștigat Premiul Enescu în anii 1929 și 1930. În 1943, a primit o mențiune onorifică în cadrul aceluiași concurs.

Didia Saint Georges a compus lucrări pentru pian și voce, printre care se numără „Vals de concert pentru două piane”, „Ilustrații muzicale pe un cântec vechi francez”, „Suită românească” (opus 4), „Sonatină” (opus 6), „Trei valsuri de balet” (opus 7), „Douăsprezece variațiuni pe un cântec evreiesc” (opus 3), precum și lieduri ca „Amurg” (pe versuri de Victor Tulbure), „Patru cântece” (opus 1, pe versuri de Șt. O. Iosif și Eminescu), „Șapte cântece populare românești” (opus 5), „Două cântece” (pe versuri de Ricarda Huch), „Vier Lieder” (pe texte de Eichendorff, Biernbaum și Mörike), sau „Ziorel de Ziuă” (pe versuri de Mariana Dumitrescu).

A publicat și în proză, printre altele lucrarea „Enescu m’a dit”, apărută în revista Muzica, nr. 3/1993, în ediția îngrijită de Ileana Ratiu.

Didia Saint Georges s-a stins din viață în 1979, la București, lăsând în urmă o operă discretă, dar valoroasă, și o amintire vie în cercurile culturale din România secolului XX.