Marcus Junius Brutus, politician din Republica Romană

Marcus Junius Brutus (născut probabil în 85 î.e.n. — decedat în 42 î.e.n., lângă Filipi, Macedonia, în prezent nord-vestul Greciei) a fost un politician roman și unul dintre liderii conspirației care l-au asasinat pe Iulius Cezar în 44 î.e.n. Brutus era fiul lui Marcus Junius Brutus (care a fost trădat și ucis de Pompei cel Mare în 77 î.e.n.) și al Serviliei, care mai târziu a devenit amanta lui Cezar. După ce a fost adoptat de unchiul său, Quintus Servilius Caepio, Brutus a fost cunoscut drept Quintus Caepio Brutus.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Junius_Brutus#/media/Fi%C8%99ier:Portrait_Brutus_Massimo.jpg

A fost crescut de un alt unchi, Cato cel Tânăr, care i-a insuflat principiile stoicismului. În anii 50 î.e.n., Brutus s-a opus influenței crescânde a lui Pompei, dar după ce Cezar a invadat Italia în 49 î.e.n., Brutus s-a împăcat cu Pompei și a servit sub el în Grecia. După înfrângerea lui Pompei de către Cezar la Bătălia de la Pharsalus din 48 î.e.n., Brutus a fost capturat, dar iertat curând, probabil datorită influenței mamei sale. A devenit membru al pontificaților și a guvernat Galia Cisalpină (în nordul Italiei) între 47 și 45 î.e.n. pentru Cezar, care l-a numit pretor al Romei în 44 î.e.n., alături de Gaius Cassius Longinus, și l-a desemnat consul pentru anul 41 î.e.n. Brutus s-a căsătorit cu Porcia, fiica lui Cato, după moartea acestuia din urmă în 46 î.e.n.

Brutus, inițial favorabil planurilor lui Cezar, a fost șocat când acesta a devenit dictator perpetuu și a fost divinizat în 44 î.e.n. Conștient de descendența sa din Lucius Junius Brutus, cel care a alungat regii etrusci din Roma, Brutus s-a alăturat conspirației lui Cassius și a altor senatori care au plănuit asasinarea lui Cezar pe 15 martie 44 î.e.n. După eveniment, au fost forțați să fugă din Roma din cauza furiei populare, rămânând în Italia până când Marcus Antoniu i-a alungat.

Refugiați în Grecia, Brutus și Cassius au primit comanda provinciilor estice din partea Senatului. Ei au preluat controlul asupra Orientului Roman, inclusiv asupra armatei și tezaurului său. Brutus a adunat bogății din Asia și le-a transformat în monede romane, unele purtând propriul său portret. La sfârșitul anului 42 î.e.n., Brutus și Cassius au avut două bătălii la Filipi împotriva lui Marc Antoniu și Octavian (viitorul împărat Augustus). După prima bătălie, Cassius s-a sinucis, iar Brutus a urmat aceeași soartă după înfrângerea din a doua bătălie. Marc Antoniu i-a acordat o înmormântare onorabilă.

Deși adept al stoicismului, Brutus era cunoscut pentru aroganța sa și comportamentul dur față de cei considerați inferiori, inclusiv față de provinciali și regii statelor client. A fost admirat de Cicero și de alți aristocrați romani și, după moartea sa, a devenit un simbol al rezistenței împotriva tiraniei. William Shakespeare a folosit „Viețile paralele” ale lui Plutarh ca sursă pentru portretizarea simpatică a lui Brutus în piesa „Iulius Cezar”.

Brutus a fost, de asemenea, un orator remarcabil al școlii atice de retorică, care punea accent pe naturalețe și simplitate, în contrast cu exprimarea emoțională excesivă a școlii asiatice. Deși multe dintre lucrările sale literare s-au pierdut, unele dintre scrisorile sale au supraviețuit, fiind incluse în corespondența lui Cicero.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Marcus-Junius-Brutus