Marcel Mihalaș, poet, redactor literar și traducător român

Marcel Mihalaș s-a născut la 15 august 1937, la Tighina, și a decedat la 13 decembrie 1987, la București. A fost poet, redactor literar și traducător.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/diary-pen-a-book-paper-notebook-3790294

Fiul lui Antonie Mihalaș, economist, și al Valentinei (n. Hartea), Marcel Mihalaș a urmat liceul la București și, ulterior, Facultatea de Chimie Industrială a Politehnicii din București (1954–1959). După absolvire, a lucrat ca inginer la Uzinele Chimice din Buciumani și apoi la „Danubiana” din București.

Din 1965, Mihalaș renunță la cariera tehnică și se dedică literaturii, devenind redactor la Gazeta Literară și apoi la România Literară. Debutul său poetic are loc în 1964, iar primul volum, Nume, apare în 1967.

Pe lângă poezie, Mihalaș a publicat eseuri și comentarii critice în România Literară și a tradus autori precum Zbigniew Herbert (1976, 1980) și Didier Decoin (1983), fiind recompensat cu premii ale Asociației Scriitorilor din București (1976) și ale Uniunii Scriitorilor (1983). De asemenea, a semnat scenariul filmului de animație Geneza (1975).

Marcel Mihalaș este considerat „un poet al inefabilului”, ale cărui poeme desprind figuri de puritate și imponderabilitate din realitatea materială (E. Simion).

Volumul Nume (1967), singurul publicat în timpul vieții autorului, prezintă o poezie juvenilă, dar atent construită, caracterizată de melancolie și tendința gnomică. N. Manolescu apreciază „simțul poeziei” al autorului și efortul său de a obține un lirism esențializat, fără a urma ermetismul barbian.

Mihalaș este recunoscut pentru simplitatea și umilința lirismului său, inspirat de eros sau de elegiacul amintirilor: copilărie, trecerea timpului, prezentimentul morții și refuzul banalului cotidian. El identifică „nume” cu figuri ilustre precum Rimbaud, Van Gogh, Eminescu, Hölderlin sau Descartes, fixându-le traiectoria în poeme de finețe gravată.

Volumul postum Întoarcerea la cuvinte (1989), îngrijit de Valeriu Cristea, include ciclul Iubite lucruri, cu poeme precum Sifonierul, Telefonul, Masa și patul, Oglinda, Scaunele, Clepsidra, Jaluzelele. Aceste texte introduc în poezia română un filon minimalist, între ludicul poeziei pentru copii și meditația gravă, mascată într-o expresie antiretorică.

Mihalaș continuă, într-un fel, tradiția argheziană a „reabilitării” decorului umil, dar fără a fi „arghezian” în sens strict. Observațiile sale critice și eseurile despre traduceri, antologii și jurnal evidențiază un spirit de sinteză care ar fi putut genera studii solide asupra genurilor literare, atunci desconsiderate.

Opera

• Nume, București, 1967
• Întoarcerea la cuvinte, ed. îngrijită și prefațată de Valeriu Cristea, București, 1989

Referințe critice

• N. Manolescu, Contemporanul, 19 mai 1967
• V. Cristea, Amfiteatru, nr. 6, 1967; Interpretări critice, 1970
• L. Raicu, Critica, forma de viață, 1976
• M. Iorgulescu, Scriitori
• E. Simion, Scriitori, I, ed. II
• N. Stănescu, Respirări, 1982.