Luminița Gheorghiu, actriță română

În copilărie a locuit în cartierul bucureștean Dorobanți și își amintea cu drag cum mergea cu părinții la proiecțiile de filme în aer liber de pe Stadionul Dinamo, fiind fascinată de marile povești de dragoste, precum Cartagina în flăcări sau Ghepardul.
În 1972 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesorului Ion Cojar. Debutul său pe scenă a avut loc în rolul Mărioara, într-un spectacol regizat de Alexandru Tocilescu la Teatrul Cassandra. După absolvire, a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț (1975), iar între 1976 și 2003 a fost actriță a Teatrului Bulandra din București.

Debutul cinematografic a venit în 1987, cu rolul Catrina Moromete în filmul Moromeții, regizat de Stere Gulea. Consacrarea a urmat odată cu pelicula Moartea domnului Lăzărescu (2005, regia Cristi Puiu), unde a interpretat rolul asistentei Mioara Avram. Acest rol i-a adus recunoaștere internațională și numeroase premii.

De-a lungul carierei, a colaborat cu mari regizori ai cinematografiei românești – Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Jude, Călin Peter Netzer – și a jucat în filme premiate la festivaluri internaționale de renume. Printre rolurile notabile se numără aparițiile din 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (2007), După dealuri (2012), Aferim! (2015) și Poziția copilului (2013).

Premii și recunoaștere

• 2006 – Premiul Asociației Criticilor de Film de la Los Angeles pentru „Cea mai bună actriță în rol secundar” (Moartea domnului Lăzărescu).

• 2010 – Premiul Gopo pentru „Cel mai bun rol secundar feminin” (Francesca).

• 2013 – Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin pentru rolul Corneliei Keneres din Poziția copilului.

• 2013 – Premiul Gopo pentru „Cea mai bună actriță în rol principal” (Poziția copilului).

Din cauza unei boli grave, în ultimii ani a apărut din ce în ce mai rar în public. A încetat din viață pe 4 iulie 2021, la vârsta de 71 de ani, rămânând în memoria cinefililor ca una dintre cele mai sensibile și puternice prezențe ale cinematografiei românești.