Liviu Rebreanu, prozator și dramaturg român, membru titular al Academiei Române

Dincolo de imaginea de scriitor riguros și obsedat de muncă, Rebreanu a fost un romantic incurabil și un om superstițios. În 1921 s-a căsătorit cu actrița Fanny Rădulescu, femeia care i-a rămas alături până la sfârșitul vieții. Dragostea pentru ea a fost atât de mare încât a recunoscut ca fiică proprie copilul acesteia dintr-o relație anterioară. Sentimentele pentru Fanny le-a mărturisit în volumul Mărturisire.

Opera sa cuprinde romane sociale (Ion, Răscoala), romane psihologice (Pădurea spânzuraților, Adam și Eva, Ciuleandra), dar și teatru, nuvele și texte memorialistice. Cel mai cunoscut roman, Pădurea spânzuraților (1922), a fost inspirat de drama fratelui său, Emil Rebreanu, executat prin spânzurare în 1917 pentru dezertare și spionaj. Moartea acestuia și scrisorile trimise de pe front au constituit sursa principală a capodoperei literare la care Rebreanu a lucrat patru ani.

Despre literatura sa, mari critici și scriitori au lăsat aprecieri memorabile:

• George Călinescu: „Dacă Sadoveanu e rapsodul literaturii române moderne, Rebreanu este romancierul ei.”

• Mihail Sebastian: „Liviu Rebreanu avea darul masiv de a crea viață.”

• Tudor Vianu: „Ne aflăm în fața unui scriitor obiectiv, care are puterea de a prezenta viața în complexitatea ei socială și psihologică.”

• Nicolae Manolescu: „Rebreanu este neîndoielnic un artist obiectiv. […] Romancierul vrea să creeze impresia că e un observator omniscient, dar lipsit de voce proprie.”

Până astăzi, Liviu Rebreanu rămâne o figură centrală a literaturii române, un scriitor care a știut să surprindă, cu luciditate și forță epică, realitatea socială și zbuciumul psihologic al omului.