Jurnal FM 
„Lume, lume, soro lume”. „Moscova nu crede în lacrimi” africane … de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 19, 2023
Motto: „Lumea-i cum este…şi ca dânsa suntem noi.” – Mihai Eminescu, în „Epigonii”
Stimați amici, sub denumirea generică „Lume, lume, soro lume...”, ca de obicei, ne întâlnim miercurea, pe acest „bulevard virtual”, cu câteva gânduri referitoare la „trendurile” politicii „din afară” și la influența acestora asupra României. Azi vă propun o „călătorie” scurtă tocmai prin Africa, acolo unde Rusia caută „pricini de gâlceavă” cocoșate pe model „interesul poartă fesul”, atât material cât și propagandistic. După cum sunt sigur c-ați observat prin toate jurnalele de știri din ultimele zile, fie acestea televizate ori prezentate prin alte canale media, ați putut observa că „se-ncinge atmosfera” pe continentul african și că diverse conflicte ținute „la foc mocnit” s-au reaprins, poate tocmai pentru a mai abate atenția de la războiul de lângă noi care ține „capul de afiș” al îngrijorărilor mondiale. Și nu sunt puțini cei care pun aceste re-aprinderi pe influența clădită, cărămidă cu cărămidă, de către Kremlin, de câțiva ani buni încoace, în aproape întreaga Africă, căutând să scoată țările de pe acest continent din „mrejele” Apusului și să le atragă în sfera sa de interese. Această influență s-a manifestat intens în ultimii ani, ruşii „muncind” intens ca să creeze un veritabil coridor geografic plecând din Africa de Nord, cu Libia ca punct de plecare, către Africa Centrală şi mai departe, tocmai către relativ mai proaspăta „împrietenită” Africa de Sud. Ce interes are Rusia pe acolo de câțiva ani încoace? Păi e simplu, încearcă să refacă (și i-a cam reușit) legăturile înnodate prin epoca celei de-a doua jumătăți ale secolului trecut de către URSS, iar interesul este destul de clar legat atât de resursele naturale foarte bogate din întreaga Africă, cât şi de a face din acest continent, „la pachet” cu resursele sale, o veritabilă miză geopolitică, practic o reechilibrare a raportului de putere cu „putredul Occident”, Occident care deranjează Rusia vădit și deschis atât în Europa de Est, cât și în fostul spaţiu sovietic, considerat de Kremlin drept „zona sa de securitate”. În Europa, invazia rusă inițiată de Vladimir Putin în Ucraina a fost și rămâne, oricum ar încerca s-o „cosmetizeze” ciolovecii moscoviți, un dezastru umilitor şi foarte costisitor, din toate punctele de vedere, pentru Rusia. Slăbiciunile evidente ale forțelor sale armate au fost expuse, vizibile fiind „de pe Lună”, iar zeci de mii de militari ruși au fost ucişi, chiar dacă n-avem acces la cifre exacte. Ca urmare a agresiunii deschise a Rusiei, sancţiunile au izolat economia Rusiei de multe pieţe şi tehnologii internaţionale, dar, în Africa, Rusia a făcut progrese mai mult decât semnificative. Chiar şi de un an încoace, după debutul invaziei rusești în Ucraina, Rusia a înregistrat noi succese pe acest continent „al tuturor posibilităților”.
Această sintagmă, cea de „continent al tuturor posibilităților” este una folosită de un general sud-african cu care am avut un dialog destul de spumos acum cam un deceniu, el aflându-se într-o vizită oficială prin Brașov și-mprejurimi. Și avea argumente destul de clar exprimate acest om, dar asta-i altă gâscă-n altă traistă! Cert este că Kremlinul caută „mai apăsat” decât până acum, din cauza sancţiunilor care i-au fost impuse în urma invaziei sale în Ucraina, cât mai mulți susţinători în Asia şi Africa, unde mai sunt destule ţări care nu au condamnat, în mod deschis, intervenţia militară rusă. Începută fiindu-i activitatea de câțiva ani buni, cam de pe când Putin a decis să se poziționeze în conflict mocnit și, ulterior deschis, cu „putredul Apus”, Rusia şi-a multiplicat, în ultima perioadă, iniţiativele pe continentul african, prezentându-se ca fiind o alternativă „omenoasă” a fostelor puteri coloniale. Cam precum o cobră pentru iepurașul cel fraier… Evidențele certifică faptul că Rusia a semnat anterior numeroase parteneriate cu țări africane, atât economice cât şi militare, iar grupul paramilitar Wagner este implantat adânc în mai multe ţări africane, inclusiv în Republica Centrafricană, unde, de exemplu, a contribuit la o erodare evidentă a influenţei Franţei. Același lucru se-ntâmplă și prin Sudan, Burkina Fasso ori Mali, ca să dăm doar câteva exemple. La summit-ul Rusia-Africa, primul summit de acest fel, ținut în anul 2019 la Soci, Putin s-a felicitat pentru faptul că a „deschis o nouă pagină” a relaţiilor cu Africa, continent de pe care Rusia se retrăsese puternic în urmă căderii fostei URSS. Merită menționat faptul că la acel summit au participat reprezentanţi ai 54 de ţări africane, inclusiv 43 de şefi de stat, iar „Declaraţia comună” adoptată atunci denunţa „diktate politice şi şantajul monetar” al Occidentului. Pseudo-țarul de la Kremlin își clădea, pas cu pas, lupta cu „putredul Apus”…
Cred că merită, la fel de bine, să amintesc faptul că următorul summit Rusia-Africa, al doilea de acest fel, ar urma să aibă loc în perioada 26-29 iulie 2023, la Sankt Petersburg, iar Putin a dat asigurări că pregăteşte „foarte serios” această reuniune şi i-a invitat pe liderii africani şi organizaţii regionale să ia parte. Că veni vorba despre „încingerea atmosferei” în Sudan, pe care eu o suspectez nu departe de o certă influență moscovită, lupte crâncene au izbucnit sâmbătă între unitățile armatei loiale generalului Abdel Fattah al-Burhan și Forțele de Sprijin Rapid (RSF), conduse de generalul Mohamed Hamdane Daglo (sau Dagolo), cunoscut în acest areal sub numele de Hemedti, un prieten apropiat al rușilor. Aceste lupte reprezintă prima ciocnire de acest gen de când ambele părți și-au unit forțele pentru a-l înlătura pe președintele Omar Hassan al-Bashir, acum patru ani, în 2019. Luptele au izbucnit între armată și RSF, entitate formată din foşti luptători participanţi la războiul din Darfur și care au devenit, în timp, auxiliari ai armatei într-un parteneriat destul de fragil. Practic, conflictul mocnea de câteva săptămâni, împiedicând orice soluţionare pașnică într-un loc unde pacea poate fi greu găsită, dar sărăcia mușcă la orice pas.
Începute în weekendul ce a trecut, luptele pentru putere dintre armata sudaneză și Forțele de Sprijin Rapid, ca într-un veritabil război civil, au dus la uciderea, până în prezent, a circa două sute de persoane (asta ce se poate estima…) și cu mult peste o mie de răniți, după mai multe zile de lupte intense între armată și RSF. Agențiile de presă transmit că spitalele din capitala sudaneză şi din împrejurimi sunt copleşite din cauza luptelor grele care au izbucnit la Khartoum în weekend, conform celor spuse de OMS. Luptele au degenerat în uzitarea, la scară largă, de ambele părți, a focurilor de artilerie, dar și a aviației de luptă. Oficial, în cursul zilelor de luni și marți, atât ONU cât și alți „actori” cu influență, ca Liga Arabă, Uniunea Africană, SUA și (zice-se) chiar și Rusia și China ar fi îndemnat ambele tabere să înceteze focul. Eu sunt foarte sceptic că unor „actori” pomeniți anterior nu le priește zgomotul zăngănitului de arme departe de Europa, ca să mai distragă atenția de la războiul din „ograda vecină” nouă! În acest context, în cursul zilei de luni, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după o întâlnire cu ministrul de externe britanic, James Cleverly, a făcut un apel la încetarea imediată a violenţelor în Sudan, subliniind că: „Există o puternică îngrijorare pe tema luptelor, a violenţei din Sudan, a ameninţării pe care aceasta o reprezintă pentru civili, pentru naţiunea sudaneză şi, potenţial, chiar pentru regiune”. De exemplu, apropo de faptul că totul a luat-o razna prin capitala Sudanului, merită menționat faptul că ambasadorul UE în Sudan, Aidan O’Hara, a fost atacat în casa sa din capitala Khartoum, cuprinsă de lupte între forțele rivale.
Sudanese greet army soldiers, loyal to army chief Abdel Fattah al-Burhan, in the Red Sea city of Port Sudan on April 16, 2023. – Battling fighters in Sudan said they had agreed to an hours-long humanitarian pause, including to evacuate wounded, on the second day of raging urban battles that killed more than 50 civilians including three UN staff and sparking international outcry. (Photo by – / AFP)
Ca un foarte scurt istoric al motivelor de „gâlceavă”, menționez că, de la revolta populară care l-a răsturnat pe Omar al-Bashir în anul 2019, Sudanul a încercat să organizeze primele alegeri libere după cam trei decenii de dictatură. În timpul loviturii militare de stat care a pus capăt fragilei încercări de tranziţie democratică în octombrie 2021, generalul Abdel Fattah al-Burhan şi generalul Daglo şi-au unit forţele pentru a îndepărta civilii de la putere, dar rivalitatea dintre ei a explodat sâmbătă în violențe acerbe. Imediat după izbucnirea violențelor, Liga Arabă şi Uniunea Africană s-au întâlnit de urgenţă. Întrunite la Cairo, ţările arabe au convenit să condamne violenţa şi să solicite o soluţie politică, o opţiune care nu a condus, de fapt, până acum la revenirea la tranziţia democratică în Sudan, ieşită în 2019 dintr-o dictatură islamico-militară de trei decenii. Adiacent, Uniunea Africană a anunţat că îl va trimite în Sudan pe preşedintele Comisiei sale, Moussa Faki Mahamat, pentru a a încerca să medieze un armistițiu. Până acum, șansele unui armistițiu par puține la număr. Frontierele sudaneze sunt închise, iar aeroportul din Khartoum este și acesta închis. Din Emiratele Arabe Unite, fostul prim-ministru civil Abdallah Hamdok, arestat de generalul Burhane în timpul puciului din octombrie 2021, a făcut apel la „împiedicarea oricărei interferenţe străine”. O glumă sinistră, dacă n-ar fi și adevărată! Într-o țară cu o sărăcie lucie, Programul Alimentar Mondial al Națiunilor Unite (World Food Programme – WFP) a anunțat duminică, 16 aprilie, că și-a întrerupt temporar toate operațiunile din Sudan după ce trei dintre angajații săi au fost uciși în confruntările violente. Directoarea executivă a WFP a declarat că: „în timp ce analizăm evoluția situației de securitate, suntem nevoiți să oprim temporar toate operațiunile din Sudan“.(…) WFP se angajează să ajute poporul sudanez care se confruntă cu o insecuritate alimentară extremă, dar nu ne putem face munca de salvare a vieților dacă nu sunt garantate siguranța și securitatea echipelor și partenerilor noștri“. Doar duminică, trei angajați ai WFP au fost uciși, iar alți doi au fost răniți în confruntările din districtul Kabkabiya, în Darfurul de Nord. Cei trei morți sunt toți cetățeni sudanezi angajați ai WFP. Directoarea executivă a WFP a zis că este foarte dificil pentru personalul WFP să-și desfășoarea activitatea după ce o aeronavă a Serviciului aerian umanitar al ONU (UNHAS) a fost „avariată semnificativ“ sâmbătă pe aeroportul sudanez din Khartoum, în timpul unui schimb de focuri. Incidentul a afectat grav capacitatea organizației de a-i deplasa pe lucrătorii umanitari și ajutoarele pe teritoriul Sudanului. Volker Perthes, șeful Misiunii Integrate de Asistență pentru Tranziție a Națiunilor Unite (UNITAMS), care a fost înființată în 2020 pentru a sprijini tranziția democratică din Sudan, a declarat, de asemenea, într-un comunicat către agențiile de presă, că este „îngrozit de informațiile privind proiectilele care au lovit sediul ONU și alte spații umanitare, precum și de relatările privind jefuirea sediilor ONU și ale altor spații umanitare în mai multe locații din Darfur”. Revenind la eforturile Moscovei pentru recâștigarea Africii, aceasta s-a concentrat pe o „fâşie” de ţări care se întinde din nordul Africii până în Sudan, dar ajunge chiar și în Africa de Sud. „Tactica” rusească e veche în zonă, Moscova vizând permanent „construirea” unui tipar centrat pe lovituri de stat, tipar care să le ofere influenţă şi să înlăture Occidentul din jocurile din zonă. „Jocul” nu e nou și durează din anii erei sovietice, dar s-a accelerat de când Putin a recâştigat preşedinţia rusă acum peste un deceniu, în 2012. Practic, Kremlinul a uzitat o întreagă paletă de instrumente de proiecţie a puterii pentru a efectua mai multe intervenţii „hibride”. Această paletă de instrumente cuprinde operaţiuni de contrainsurgenţă, trafic cu absolut orice poate fi traficat, vânzări de arme de orice fel, promovarea micilor ori marilor dictatori, Rusia devenind, astfel un jucător mare la nivelul întregului continent. Atât cât să nu-i supere, totuși, pe chinezi, prezenți și ei destul de consistent pe „continentul negru”!
Este o realitate faptul că, din pricini care țin de trecutul colonial al majorității țărilor africane precum și a felului în care fosta URSS a contribuit militar la câștigarea independenței în foarte multe țări africane, propaganda rusească a atins și continuă să câștige cote nebănuite. Ca un exemplu elocvent, „trâmbița” oficială kremlineză „Russia Today” e în curs de deschidere a unei filiale în sudul continentului, chiar în Africa de Sud, în timp ce poveștile de tip „maskirovka” și propaganda specifică Moscovei au prins rădăcini nebănuite chiar în Africa francofonă, acolo unde persistă resentimente puternice față de intervențiile militare franceze. Pe de altă parte, chiar dacă africanii de rând mai conectați la surse de informare globale ar putea fi solidari cu ucrainenii, acești africani de rând nu vor ține cu Apusul fix din cauza trecutului lor colonial, împănat cu prea multe amintiri triste pentru țările lor. Într-o altă țară africană unde Rusia și-a făcut simțită prezența în ultimii ani, reapar, de asemenea, violențele. Astfel, un număr de şase militari şi 34 de angajaţi civili ai armatei din Burkina Faso au fost ucişi sâmbăta trecută într-un atac comis aparent de către jihadişti în nordul ţării, după cum au anunţat duminică autorităţile din această țară, conform celor precizate de fluxul de știri Agerpres. În același atac, un număr de 33 de militari au fost răniţi. Sursele oficiale spun că unitatea militară respectivă atacată de terorişti asigura paza aerodromului din oraşul Ouahigouya. Atacul s-a produs la două zile după ce guvernul de tranziţie din Burkina Faso, care conduce ţara după lovitura de stat militară din toamna anului trecut, a decretat măsuri speciale care îi permit să mobilizeze populaţia aptă de luptă şi să rechiziţioneze bunuri în scop militar. Burkina Faso a trecut, în cursul anului trecut, prin două lovituri de stat militare iar din 2015 se confruntă cu o creștere a violenţelor de origine jihadistă iscate anterior prin Mali şi Niger, de unde s-au extins şi în ţările vecine ca o pecingine. Cu miros de ruble, totuși…
„Moscova nu crede în lacrimi” africane …
Violenţele s-au soldat anterior în Burkina Faso cu peste 10.000 de morţi, civili şi militari, şi cu circa două milioane de refugiați și strămutaţi, potrivit cifrelor estimate de diverse ONG-uri. Apropo de prezența moscovită în zonă, Burkina Faso a denunţat unilateral în martie a.c. acordul de asistenţă militară şi tehnică semnat cu Franţa în anul 1961, la mai puţin de un an după ce Volta Superioară (cum se chema pe atunci Burkina Faso) obţinuse independenţa. Această cerere, care implică retragerea personalului militar francez din Burkina Faso, a venit după ce aceasta a solicitat Franţei, acum trei luni, retragerea contingentului de 400 de soldaţi din cadrul forţei franceze „Sabre”, o cerere similară fiind formulată anterior şi de statul vecin Mali. Coincidență? Nu cred! Retragerea acestor efective, a căror misiune era combaterea acţiunilor jihadiste, s-a finalizat pe 18 februarie. Apropo de promovarea de către ruși a micilor ori marilor dictatori africani, ajuns la putere în urma loviturii de stat din septembrie, actualul „preşedinte de tranziţie” din Burkina Faso, căpitanul Ibrahim Traoré, a spus public că doreşte „diversificarea parteneriatelor externe”, mai ales cele care privesc combaterea grupărilor jihadiste precum Al-Qaida şi Statul Islamic, prezenţa militară franceză nereuşind să împiedice atacurile acestora și nu mai este dorită în țară. Dar dorințele guvernului de la Ouagadougou au luat altă orientare pe busola politicii externe și acesta a iniţiat o apropiere faţă de Rusia. Care făcuse anterior tot posibilul ca busola să fie îndreptată spre ea! Nu prea știu ce politică are „musiu” Macron în conexiunile sale moscovite, destul de ambiguu manifestate, în opinia mea, dar se vede de la distanță că toate „câştigurile” Rusiei în Africa, concentrate în Africa francofonă, au venit majoritar, pe seama pierderilor Franţei. Cert este că sentimentul anti-francez a ajuns la apogeu în mai multe țări africane foste colonii franceze, unde intervenţiile militare franceze, solicitate au ba, s-au întors împotriva sa şi unde intervențiile de orice fel ale Franței sunt suspectate din start de „amestec neocolonial”. Specialiștii ruşi în propagandă și dezinformare au „marșat” puternic pe transformarea sentimentului anti-francez din acele țări într-un grad destul de ridicat al unei creşteri pro-Moscova a opiniei publice. Momentul în care Kremlinul și-a exprimat direct intențiile privind poftele lui Puțin privind Africa a fost acum patru ani, în octombrie 2019, când i-a găzduit pe cei 43 de şefi de stat africani la primul summit Rusia-Africa ținut la Soci, despre care mai aminteam anterior. Începând din acel moment, mai multe ţări, de la Republica Centrafricană la Mali ori de la Burkina Faso la Sudan, au fost temeinic așezate „pe șine” apropiate de voia Moscovei. Cert este că, în mai multe ţări care luptă împotriva insurgenţelor de factură jihadistă, loviturile de stat au instalat guverne militare anti-franceze şi care „ridică osanale” în mod deschis Rusiei. De exemplu, anul trecut, în toamnă, Abdoulaye Maiga, prim-ministru interimar al guvernului militar din Mali, a folosit un discurs la ONU pentru a denunţa „junta franceză” şi pentru a lăuda „cooperarea exemplară şi fructuoasă dintre Mali şi Rusia”. Tot atunci, aproape concomitent, generalii din Burkina Faso au preluat puterea pentru a doua oară în opt luni, eveniment marcat de manifestanţi care au fluturat, efectiv, steaguri ruseşti pe străzile din Ouagadougou, capitala ţării. Iar zilele acestea apar alte confruntări violente acolo pe principiul „divide et impera”! Elocvent este și faptul că Nana Akufo-Addo, preşedintele Ghanei, a afirmat, la finele anului trecut, că „ultima” juntă militară din Burkina Faso a apelat deja la „amabilitatea” unei grupări de mercenari ruşi din Wagner pentru a lupta împotriva jihadiştilor. În Sudan, o ţară extrem de instabilă în ultimele decenii, Kremlinul a cultivat legături strânse cu generalul-locotenent Mohamed Hamdane Daglo. Interesele pentru resurse sunt mari pe acolo, pentru că puzderia de companii ruseşti care activează în Sudan profită masiv de pe urma exporturilor ilegale de aur, acțiuni care au crescut exponențial de la invazia Rusiei în Ucraina. Totodată, Rusia are un acord de principiu pentru accesul militar la Port Sudan, un veritabil punct strategic situat la Marea Roşie. Firește, „bucătarul lui Putin”, nenea Prigojin, fondatorul Wagner, a negat orice legătură a grupării sale ori a Rusiei cu minele din Sudan şi de prin Republica Centrafricană.
BANGUI, CENTRAL AFRICAN REPUBLIC – DECEMBER 25: Russian and Rwandan security forces take measures around the site during election meeting of Current Central African Republic President and presidential candidate Faustin-Archange Touadera, at UCATEX Stadium, ahead of the presidential elections in Bangui, Central African Republic on December 25, 2020. (Photo by Nacer Talel/Anadolu Agency via Getty Images)
Specialiștii în politica și situația actuală africană afirmă că, poate, cel mai mare succes al Rusiei a fost semnalat în Mali, acolo unde colonelul Assimi Goita, liderul dictaturii militare, urmăreşte modelul cu cei de la Wagner uzitat și în Republica Centrafricană. Assimi Goita a angajat mercenari Wagner pentru a lupta împotriva insurgenţilor, în cazul din Mali fiind insurgenți afiliaţi la „Al-Qaeda” şi la „Statul Islamic”. Drept urmare a pivotării Mali către ruși, ambasadorul Franţei a fost expulzat în 2021, iar trupele franceze, care acționaseră acum un deceniu, în 2013, la invitaţia Bamako pentru a lupta împotriva islamiştilor care ameninţau puternic Mali, s-au retras în Niger în luna august 2022. Ce zice propaganda moscovită? Păi, spune că „trei ţări au fost deja scoase de sub controlul francez, Republica Centrafricană, Mali şi Burkina Faso”, iar Macron prezidează efectiv la prăbuşirea imperiului neocolonial francez în nord-vestul Africii, Niger şi minele sale de uraniu sunt următoarele”, după cum a apărut într-o postare pe Colonelcassad, un canal media rusesc de pe Telegram. Folosind vechi răni neînchise de pe continentul african, mesajul „anticolonial” al lui Putin (grijuliu pentru africani de ziceai că-i Maica Tereza-n persoană…), prezentat într-un discurs din toamna trecută pentru a sărbători anexarea teritoriului ucrainean cucerit de vajnicii cioloveci ai armatei ruse, a rezonat, firește, în ţările africane în care suspiciunea (firească, de altfel) faţă de fostele puteri coloniale este adâncă, iar nostalgia pentru URSS persistă destul de puternic. Trebuie să ne amintim, doar, că luna trecută, 25 de ţări africane s-au abţinut de la vot în cadrul unei noi rezoluţii ONU de condamnare a invaziei Rusiei în Ucraina…Nu e o coincidență!
„Moscova nu crede în lacrimi” africane …
În lupta sa pentru a câștiga Africa, nu toate au mers ca unse pentru Rusia, dar încă se ține tare pe acolo! De exemplu, în Mozambic, unde legăturile cu Moscova, încă din epoca sovietică, sunt atât de strânse că până și pe drapelul lor naţional apare un Kalaşnikov, gruparea Wagner a părăsit ţara în 2021, după ce cinci dintre oamenii săi au fost ucişi de militanţi islamişti într-o operaţiune eşuată. Cât despre Africa de Sud, Rusia deține, încă, legături apropiate cu Congresul Naţional African aflat la putere, partid care a promovat refuzul de a condamna la ONU invazia rusească în Ucraina. Lămuritor pentru „prietenia de monolit” cu rușii este faptul că Liga de Tineret a Congresului Naţional African a trimis observatori la așa-zisul referendum organizat de Rusia în cele patru provincii ucrainene cucerite de ruși în toamna trecută, un exerciţiu electoral pe care tinerii africani l-au „pictat” ca fiind „un proces frumos şi minunat”.
O altă situație similară cu alte „posesiuni” africane rusești de tip nou, este și într-una dintre cele mai sărace ţări din lume, Republica Centrafricană, care este atât de fragilă, încât diverse grupuri de rebeli controlează simultan anumite părţi ale ţării. Preşedintele acestei republici fantomă, Faustin Archange Touadéra, îşi datorează existența sa fizică mercenarilor grupării Wagner, care au ajutat la reprimarea unei tentative de răsturnare a sa înainte de alegerile din 2020. Astăzi, aceşti mercenari îi asigură securitatea sa personală. Unii diplomați apuseni de pe acolo spun chiar, că acesta este, de fapt, un ostatic al rușilor. Aceleași surse diplomatice menționau că „ruşii sunt peste tot, în instituţii, în ministere, în societatea civilă, în mass-media, peste tot„. Firește că resursele exploatate fac parte din interesul rusesc în toate țările africane. Astfel, gruparea Wagner controlează, practic, numeroase mine de aur şi diamante din Republica Centrafricană şi chiar a refuzat accesul oficialilor guvernamentali care au încercat să inspecteze operaţiunile sale miniere. Doar de amorul statisticii, merită menționat că acum doi ani, în 2021, o estimare ONU a afirmat că 95% din aurul extras în Republica Centrafricană a fost exportat ilegal. Unde au vrut rușii, firește! O parte din cantitățile de aur era transportată prin intermediul unor piste de aterizare din Sudan, acolo unde Hemedti, liderul militar cu legături strânse cu Rusia, una dintre părțile aflate azi în conflict violent în Sudan, este puternic „implicat” în sectorul minier. Practic, pentru ruşi, această ţară este un veritabil El Dorado, iar Rusia face fix ce dorește în exploatarea resurselor miniere de acolo. E ușor pentru ruși să facă asta pentru că, practic, nu există vreun stat care să li se opună, frontierele nu-s băgate în seamă de ruși și nu au a se teme de vreun control din partea cuiva! Niciun Ivan Turbincă nu le deranjează „desfășurarea” în neocolonialismul de tip hibrid! Există multiple mărturii de implicare în conflicte sângeroase orchestrate de gruparea Wagner în scopul eliminării oricărei concurențe.
„Moscova nu crede în lacrimi” africane …
Câștigurile obținute de către Moscova (spălate deseori în sânge și „învelite” în povești anti-occidentale) în înlăturarea oricărei concurențe precum şi în „păpușarea” guvernelor multor țări africane naște firești întrebări în estimarea eventualelor noi „progrese” rusești în Africa. Moscova crede că poate face orice dorește și că „nu crede în lacrimi”, fie acestea africane ori de prin alte părți! În vara trecută, ministrul apărării din Republica Democrată Congo, o ţară foarte bogată în resurse minerale, vitală în materii prime pentru baterii de orice fel, de exemplu, spunea că a avut discuţii „fructuoase” cu omologul său rus despre o posibilă cooperare militară în războiul Republicii Democratice Congo cu rebelii din est. Practic, acum nu cred că nenea Șoigu mai poate trimite vreun ajutor militar direct în Congo, că are niște treabă prin Donbass cu ucrainenii, dar nu se știe niciodată ce ne rezervă viitorul! Evidențele ne spun că, relativ recent, Vladimir Putin s-a angajat să acorde prioritate cooperării cu statele africane, într-un discurs pe care l-a susţinut la Conferinţa Parlamentară Internaţională Rusia-Africa, către finele lunii martie a.c. în contextul în care Kremlinul caută noi parteneri pentru a face faţă sancţiunilor internaţionale care i-au fost impuse din cauza Războiului rus din Ucraina.
„Moscova nu crede în lacrimi” africane …
Ciolovecul șef Volodea spunea atunci că: „țara noastră este hotărâtă să continue construirea unui parteneriat strategic în sensul deplin al cuvântului cu prietenii noştri africani, iar noi suntem pregătiţi să modelăm împreună agenda mondială”. Vladimir Putin a mai spus atunci că Rusia, la fel ca Africa, „apără valorile morale tradţionale” prin „opoziţia faţă de ideologia neocolonială impusă din străinătate”. Tare disperat mai trebuie să fie pseudo-țarul de la Kremlin! Ce va mai fi pe unica planetă albastră „din zonă” în viitorul apropiat? Repet ce mai ziceam și cu alte ocazii: om trăi și om vedea! Pentru azi am terminat de povestit și vă mulțumesc pentru răbdarea de a fi rămas cu aceste rânduri până la finalul lor! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse și surse foto:
https://www.ft.com/russiainafrica
https://edition.cnn.com/2023/04/15/africa/sudan-presidential-palace-intl/index.html
https://www.bbc.com/news/world-africa-65293538
https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/arma-wagner-ce-cauta-rusia-in-mali-si-in-alte-2123974.html
https://www.zf.ro/zf-news/influenta-rusiei-in-africa-21586496
