Current track

Title

Artist


Locuri pe care nu aș vrea, ca turistul să le vadă, în Rădăuți. Restricted Area

#Postat de on iunie 17, 2019

Ca rădăuțean, pe unde l-aș plimba pe ipoteticul John, Johan, sau Juan, venit să viziteze salba de mănăstiri dar care s-a oprit, din drumu-i să se hodinească, pe unul din malurile Topliței ?
Păi, l-aș îndruma să intre în Mănăstirea Bogdana, chiar dacă e în renovare ( iar ? ), am păși apoi pragul Muzeului de Etnografie ,,Samuil și Eugenia Ioneț” și la ieșire ca să se răcorească, i-aș cumpăra o înghețată de la chioșcurile răzlețite pe zona pietonală. Omul nostru zâmbește, admiră clasicul clădirilor și dintr-o dată se oprește în dreptul intrării într-una din brame și uită să mai lingă muntele de fistic, din vafa conică. Face doi – trei pași în bramă și pune mâna la nas……Îi spun, zâmbind, Restricted Area. Sau Area 51….poate înțelege, că nu e voie, deși se aud voci prin bramă.
Stop! Să punem capăt ipoteticei noaștre povești și să-i întrebăm pe mai marii urbei : – Domnilor, dar cu asta ce facem? Pute a urină când intri în bramă, de te rupe la nas, mai ales pe canicula asta. Imaginile care îți apar în fața ochilor ce te ustură de la ….izul de uree, sunt desprinse parcă dintr-un ghetou parizian de prin 1800 și ceva, sau din Bucureștiul fanariot. Și totuși, dacă un turist ar trece pe acolo ?

 

 

 

Iulian Iustin Melinte


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *