Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iulie 6, 2023
Motto: „Arta impune ordine”- Liviu Ciulei
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă propun să v-aduceți aminte, în câteva rânduri, despre cel care a fost marele om de cultură Liviu Ciulei, un veritabil geniu al artei dramatice românești.Liviu Ciulei a fost un regizor de teatru şi film, actor, scenograf şi arhitect; membru corespondent al Academiei Române. Liviu Ioan Ciulei s-a născut la Bucureşti la 7 iulie1923 și a studiat teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din Bucureşti, instituție absolvită în anul 1946, apoi arhitectura, absolvită trei ani mai târziu.Tatăl său, un reputat constructor și antreprenor al epocii, l-a îndrumat să studieze arhitectura, pentru a-i urma în carieră.
Liviu Ciulley tatăl era absolvent al Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele din Bucureşti, avându-i profesori pe Anghel Saligny, Elie Radu, Ion Ionescu-Bizeţ, Grigore Cerkez, Alfons Saligny, Nicolae Cerkez. Merită amintit că tatăl Ciulley a ridicat din temelii clădirea Băncii Naționale, Biserica Elefterie, Mânăstirea Cașin, Facultatea de Agronomie, tunelul pentru tezaurul Băncii Naționale de la Sinaia și biserica din Sinaia, Teatrul Nottara, Monetăria națională, hangarele Aeroportului Băneasa, depoul autobuzelor de pe Şoseaua Panduri, fabrica de avioane de la Mioveni-Colibaşi, devenită, peste ani, Uzina Dacia, abatoarele de la Giurgiu şi de la Constanţa şi a construit zeci de imobile particulare, blocuri şi vile în Bucureşti, dar şi lucrări de infrastructură în ţară: calea ferată Cobadin din Dobrogea, o cale ferată pe ruta Cluj-Turda și multe altele. Potrivit mărturiilor proprii şi ale celor care i-au cunoscut familia, Liviu Ciulei a avut parte de o copilărie fericită, fără griji materiale, fiind crescut într-o atmosferă de calm şi opulenţă. Împreună cu sora sa, a beneficiat de o educaţie aleasă, luând lecţii particulare de engleză cu o guvernantă scoţiană a familiei (care a locuit cu familia Ciulley vreme de nouă ani), lecţii de vioară (timp de şapte ani), de canto (trei ani), de pictură, iar, spre sfârşitul anilor de liceu, de dicţie, cu marea actriţă Marioara Voiculescu, care îi va deveni ulterior profesoară de actorie. De la o bonă austriacă şi de la propria mamă, a învăţat, din fragedă pruncie, germana, pe care a vorbit-o fluent. Mama sa a fost cea care s-a ocupat să îi cultive toate talentele: „de câte ori îmi descoperea o aptitudine căuta să o canalizeze, să o dezvolte. Ştiu că, în copilărie, încetul cu încetul, jocul s-a transformat în muncă şi, în afară de cele cinci ore de liceu, aveam acasă programate încă cinci ore de studiu; de aceea poate am azi impresia inversă, că munca se transformă într-un joc“.
Unele surse documentare spun că un unchi de-al său i-a stârnit lui Liviu gustul pentru artele plastice, punându-i la dispoziţie o enciclopedie despre Renaştere. Liviu copilul desena mult, preferând să se exprime așa decât prin viu grai. În timpul care nu era dedicat preocupărilor intelectuale şi artistice, Liviu Ciulei făcea mult sport. Așa se face că a jucat rugby vreme de unsprezece ani şi a practicat, în paralel, scrima, schiul, patinajul şi boxul. Practic, familia Ciulley nu ducea lipsă de nimic, deținând mai multe proprietăţi (chiar și terenul pe care se află acum parcul din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti), o vilă confortabilă în Bucureşti (tot în spatele aceluiaşi teatru Naţional de azi, care a fost ridicat mult mai târziu), construită de Ciulley-tatăl, cu ajutorul arhitectului Radu Udroiu, o altă vilă în Sinaia, o a treia vilă la Eforie etc.. „Erau foarte bogaţi. Liviu avea chiar un complex faţă de ceilalţi pentru că face parte dintr-o familie atât de avută“, a mărturisit prima soţie a regizorului. Era „firesc” ca, mai târziu, să aibă „origini nesănătoase” la dosar! Totuși, revenind la perioada studiilor, în pofida recomandării tatălui său, pasiunea precoce a lui Liviu pentru arta scenei a fost mai puternică, astfel că, la doar un an de la admiterea la Facultatea de Arhitectură, a fost admis și la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, acesta urmând ambele facultăți. Puținele sale proiecte arhitecturale ulterioare au abordat clădiri și spații de teatru, precum remodelarea Teatrului Mic sau realizarea proiectului pentru sala studio de la Teatrul Bulandra din București și pentru sala studio a Teatrului Alexandru Davilla din Pitești. Trebuie subliniat aici că parcursul său în ambele profesii nu a fost deloc ușor. Dimpotrivă! În 1948, Liviu Ciulei a fost respins la examenul de obținere a atestatului sindical, document care i-ar fi permis să exercite profesia de regizor, pe motiv că avea „origini nesănătoase”, interdicție menținută până în anul 1957. Același motiv i-a fost „servit” și atunci când diploma de arhitect i s-a eliberat de-abia la cinci ani după absolvirea studiilor.
În anul 1945, Liviu Ciulei a debutat ca actor, la Teatrul Mic, în piesa „Încătușarea”, după „Animal Kingdom”, scrisă de Philip Barry, iar în 1946, a debutat la Teatrul Odeon din Capitală, jucând în rolul lui Puck în „Visul unei nopţi de vară”. A debutat ca actor de film în 1951, în producţia „În sat la noi”, urmat de roluri în peliculele „Nepoții gornistului” (1953), „Răsare soarele” (1954) şi „Alarmă în munți” (1955).Ulterior, în anul 1952, a devenit scenaristul filmului „Mitrea Cocor”, în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, regizori Victor Iliu și Marietta Sadova, un an mai târziu realizează scenariul peliculei „Nepoții gornistului”, în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, regia Dinu Negreanu, în 1954 contribuie, din aceeaşi postură, la realizarea creaţiei „Răsare soarele”, în colaborare cu Mircea Bodianu și Paul Bortnovschi, regia Dinu Negreanu şi, în 1957, este scenarist al filmului „Pasărea furtunii”, în regia aceluiaşi Dinu Negreanu. Erau anii „obsedantului deceniu”, ani la care a trebuitr să se conformeze la o anumită „viziune socială”, altfel neexistând în ceea ce-și dorea cel mai mult, teatrul.
În același an 1957, a debutat în regia de film, cu producţia numită „Erupția”, apoi, s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat şi ca regizor de teatru și în acelaşi an 1957 punând în scenă „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash. În anul 1959, a participat, în calitate de actor şi regizor, la premiera filmului „Valurile Dunării”, cel de-al doilea film semnat de Liviu Ciulei. Acest film spune povestea a trei oameni care sunt nevoiţi să călătorească pe un şlep încărcat cu armament, pe Dunăre, în august 1944, printre minele puse de hitlerişti. Filmul este, de fapt, o poveste de dragoste, cu momente de tensiune, şi a fost recompensat cu „Globul de Cristal” la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, în anul 1960. Ulterior, a primit alte roluri în peliculele „Soldați fără uniformă” (1960) şi „Cerul n-are gratii” (1962).
În anul 1961, publicul şi critica de specialitate i-au recunoscut talentul excepţional, după punerea în scenă total originală a piesei „Cum vă place”, după Shakespeare. Pentru această montare a piesei, Liviu Ciulei a realizat un decor atipic vremii („o ruptură față de realismul socialist plat”) pentru piesa „Cum vă place” primind laude din partea lui Orson Welles („pentru că Liviu Ciulei mi-a oferit poate cel mai original și autentic Shakespeare din cei câteva sute pe care i-am văzut și pe care în lunga mea carieră de ziarist și regizor i-am înghițit…”). Liviu Ciulei a considerat acest decor ca fiind cea mai importantă realizare profesională a carierei sale. A montat, tot la Bulandra, piese de mare succes, printre care „Azilul de noapte”, de Maxim Gorki (1958), „Sfânta Ioana” de George Bernard Shaw (1958), „Intrigă şi iubire”, de Friedrich Schiller (1965), „Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht (1969), „Leonce şi Lena”, de Georg Buchner (1970), „Play Strindberg” de Friedrich Durenmatt (1971), „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale sau „Elisabeta I”, după Paul Foster. În anul 1964, regizează veritabila capodoperă „Pădurea spânzuraților”, o ecranizare după romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, film în care are şi un rol în distribuţie. Despre scena finală din „Pădurea spânzuraţilor”, Liviu Ciulei spunea, după o proiecţie a lungmetrajului, că este cea mai bună pe care a filmat-o vreodată. Astfel, scena în care Apostol Bologa ia ultima masă, alături de iubita sa, Ilona, este esenţială pentru că în ea „e vorba de bărbat, femeie, vin, sare”, afirma Ciulei. „Am zis că trebuie să facem ultima scenă într-un fel, pentru că vreau să iau premiul la Cannes. Atunci, toată lumea a zis «A înnebunit Ciulei»”, povestea acesta. Un an mai târziu, juriul prestigiosului festival de la Cannes îi acorda lui Ciulei premiul pentru regie. Din păcate, după proiectul „Pădurea spânzuraţilor”, activitatea sa în regia de film a fost lăsată pe plan secund, fiindcă lui Ciulei „nu i-a plăcut sau nu i-a convenit nicio propunere”, după cum afirma chiar el.
După succesul regizoral de film de excepție de la Cannes a mai realizat doar un film pentru TVR, „O scrisoare pierdută”, în 1977, cu Ștefan Bănică, Aurel Cioranu și Octavian Cotescu în roluri principale. Spre finalul vieții sale, Liviu Ciulei a detaliat, într-un interviu, sfârșitul activității sale ca regizor de film: „Pe undeva am fost eu de vină. Toate filmele pe care le-am propus după «Pădurea spânzuraţilor» mi-au fost refuzate. Vroiam să fac «Visul unei nopţi de vară», trebuia să joace şi Monica Vitti, era o combinaţie cu italienii care a căzut. După aceea am propus tot un Shakespeare, «Regele Lear», am vrut să-l fac cu ţărani din Maramureş. Şi am fost refuzat. Iar ceea ce mi se oferea nu-mi plăcea. Mi s-a oferit «Reconstituirea» şi ştiam că o să aibă foarte multe necazuri, cum a şi avut. Şi i-am spus lui Pintilie, care voia neapărat să-l facă: «Fă-l tu, Pintilie». Apoi am propus «Baltagul», după Sadoveanu, şi vedeta principală era Anna Magnani, văzuse filmul meu şi voia să joace. Iar eu am fost atât de tâmpit, nu mi-e ruşine să spun, că am refuzat un scenariu extraordinar, care făcuse din Vitoria Lipan un fel de comeră italiană, care vorbea tot timpul. Ea îl descoperea pe Lipan, care nu se vedea în film, etapă cu etapă, şi se îndrăgostea de el. Ceea ce era o virtuozitate scenaristică“.
Totuși, cariera sa actoricească a continuat cu filmele „Facerea lumii”, peliculă pentru care a semnat şi scenariul , în regia lui Gheorghe Vitanidis, şi „Decolarea” (1971), „Dragostea începe vineri” (1972), „Dimitrie Cantemir” şi „Ceața” (1973), „Mastodontul” (1975) şi „Falansterul” (1979), iar în 1982, semna regia spectacolului de teatru TV „O scrisoare pierdută”. Elogiat de prestigioasa publicaţie Newsweek drept „una dintre cele mai îndrăzneţe şi provocatoare figuri ale scenei internaţionale”, în anul 1963, Liviu Ciulei a fost numit director artistic al Teatrului Bulandra, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 1974, până când cenzura comunistă l-a îndepărtat în urma scandalului iscat după premiera piesei „Revizorul”, montată de Lucian Pintilie, care a primit interdicţie, după doar câteva spectacole. În România, activitatea sa în teatru se confundă, practic, cu Teatrul Bulandra, pe care l-a condus începând cu anul 1963 până în anul 1974, când a fost îndepărtat în urma scandalului iscat după premiera piesei „Revizorul” a lui Lucian Pintilie. Distribuția acestei montări fost una de excepție: Tamara Buciuceanu-Botez, Toma Caragiu, Mariana Mihuț, Octavian Cotescu, Mircea Diaconu, Petre Gheorghiu, Virgil Ogășanu, Valy Voiculescu-Pepino. Cei care au apucat să vadă spectacolul spuneau că Mariana Mihuț și Toma Caragiu au avut prestații magistrale.Trebuie amintit și faptul că, în perioada în care s-a aflat la conducerea instituţiei, Teatrul Bulandra a devenit cea mai importantă instituție teatrală naţională a vremii, recunoscută ca atare şi pe plan internaţional, mai ales că acolo au lucrat marii regizori David Esrig, Lucian Pintilie și Radu Penciulescu. Problemele cu cenzura inerentă regimului comunist nu aveau să se oprească, astfel că Liviu Ciulei a primit diverse plângeri „la partid” chiar din partea unor colegi din lumea teatrului. În anul în care a fost îndepărtat de la conducerea Teatrului Bulandra, Ciulei debuta în SUA, cu un spectacol montat la Arena Stage din Washington…
Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
În anul 1980, Liviu Ciulei a părăsit România și a lucrat în diverse țări din Europa, în Statele Unite ale Americii,în Canada și în Australia. Străinii i-au recunoscut meritele și capacitatea și a devenit director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota, SUA, iar începând cu anul 1986, a început să predea teatru la Columbia University și New York University în New York City. La Guthrie Theatre, Ciulei a regizat piesele „As You Like It”, de William Shakespeare (cea pe care o pusese în scenă și acasă în 1961), „Eve of Retirement”, de Thomas Bernhard şi „The Tempest” de William Shakespeare (toate în anul 1981), „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen şi „Requiem for a Nun”, de William Faulkner (ambele în 1982), „Threepenny Opera”, de Bertolt Brecht şi Kurt Weill (1983), „Twelfth Night”, de William Shakespeare şi „Three Sisters”, de Anton Cehov (ambele în 1984), „A Midsummer Night’s Dream”, de William Shakespeare (1985), „The Bacchae”, de Euripide (1987) şi „The Broken Jug” de Heinrich von Kleist (1994). Liviu Ciulei spunea într-un interviu că cel mai mare succes al său în regia de teatru a fost montarea spectacolului „Moartea lui Danton”, la Berlin, în anul 1967. La premieră actorii au fost chemaţi la aplauze de 63 de ori…
Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
După „schimbarea de regim” din anul 1989, Ciulei a revenit în România, regizând o serie de piese celebre. Tot după anul 1990, a devenit Director de Onoare al Teatrului Bulandra. Pentru că absolvise şi Arhitectura, a avut un un avantaj mare în realizarea scenografiilor unor spectacole, dar şi sprijinirea, cu idei îndrăzneţe, a unor proiecte cum au fost reconstrucția auditoriului Teatrului Bulandra, a sălillor teatrelor din Târgu Mureș și Pitești. Regizorul Liviu Ciulei a descoperit și diverse talente care au debutat sub îndrumarea sa, cum au fost: Irina Petrescu şi Lazăr Vrabie (în filmul „Valurile Dunării”), Gina Patrichi, Ana Szeles şi Mariana Mihuţ (în „Pădurea spânzuraţilor)” ori Margareta Pâslaru, actriţă în spectacolul „Opera de trei parale”, acestea fiind doar câteva dintre exemple.
Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
Cariera excepţională a lui Liviu Ciulei include peste douăzeci de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde a fost regizor, scenograf (a peste125 de spectacole, ceea ce este enorm) sau actor, producţiile la care a luat parte fiind recompensate cu numeroase şi remarcabile premii şi distincţii, acasă și peste hotare. Astfel, în anul 1964, Ciulei a primit Ordinul Muncii clasa a II-a, în 1967, Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a, „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”, apoi cele două distincţii de excepţie menționate anterior, în 1965 – Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul „Pădurea spânzuraților”, 1969, premiul Globul de Cristal, la Karlovy Vary, pentru filmul „Valurile Dunării”. Au urmat, ulterior, Premiul UNITER, în 1996, Premiul de Excelență al UNITER, în 2001, Premiul de Excelență în cinematografia română, 2002 şi calitatea de Membru de onoare al Ordinului Arhitecților, în anul 2006.
Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
În ceea ce privește viața sa personală, Liviu Ciulei a fost căsătorit, mai întâi, cu actrița Clody Berthola, apoi cu scenografa Ioana Gǎrdescu și, mai apoi, cu ziarista Helga Reiter, al cărei fiu, regizorul Thomas Ciulei, a devenit fiul său adoptiv. Însă, așa cum recunoștea chiar el, marea iubire ale lui Liviu Ciulei a fost marea actriţă Clody Bertola, pe care a cunoscut-o în anul1945. După o primă căsătorie care a eşuat, Clody Berthola s-a căsătorit cu Liviu Ciulei, iar „amănuntul” că ea era cu zece ani mai mare nu a contat. Împreună au format, în anul 1947, prima trupă a teatrului Odeon, iar povestea lor de dragoste a fost marcată de succese profesionale remarcabile dar şi de repercusiunile inerente regimului comunist. Ruptura dintre cei doi s-a datorat slăbiciunii lui Liviu Ciulei pentru o altă femeie, „care, de fapt, nu a contat deloc în viaţa lui”, după cum avea să mărturisească, peste ani, Clody Berthola. Liviu Ciulei a trecut la cele veșnice la 25 octombrie 2011, la vârsta de 88 de ani, la München, în Germania.
Liviu Ciulei, artist și „logician” al artei…
În încheiere, voi relua un fragment din cel spuse despre Ciulei de către marele regizor Andrei Şerban, profesor la Universitatea Columbia, în revista clujeană „Apostrof”: „Scriu aceste rânduri în special pentru cei tineri care nu știu cine a fost Liviu Ciulei. Pentru cei ca mine, care l-au întâlnit la vârsta când aveam cel mai mult nevoie de inspirație, Ciulei a fost un adevărat deschizător de drum. Călăuzele adevărate sunt azi din ce în ce mai rare. Cei care pretind că știu ar trebui să învețe de la acest mare om modest, care într-adevăr ŞTIA. Cine a fost Liviu Ciulei? Un temperament vulcanic, din aceeași ligă cu Orson Welles; a fost ca şi el: prea mare pentru timpul în care a trăit. Când s-a reîntors chipurile acasă, România se schimbase. Omul nobil nu s-a mai regăsit în mitocănia şi confuzia generală, artistul riguros şi clasic se simțea alienat de aşa-zisul teatru modern şi mediocru, lipsit de idealuri. Îl observam pierdut, simțeam că nu i se mai arăta respectul pe care îl merita, nu mai era privit ca pe vremuri. La înmormântarea lui Ciulei a fost foarte puțină lume, în jur de 20 de persoane. În contrast cu circul zgomotos şi patetic când sicriul unui actor popular e invadat de o masă de curioși veniți la înmormântare ca la un spectacol, cum se cam obișnuiește acum în România, ceremonia lui Ciulei a fost demnă şi nobilă, aşa cum i-a fost şi viața. A plecat discret şi aproape neobservat, ca Ariel.”
Vă mulțumesc pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Liviu Ciulei și Mihail Lupu,„Liviu Ciulei – regizor, actor, scenograf, arhitect – cu gânduri și cu imagini”, Editura Igloo, București 2009
https://www.cinemagia.ro/actori/liviu-ciulei-1981/
http://www.bulandra.ro/in-memoriam/liviu-ciulei.html
PORTRET: Liviu Ciulei – un modernist de substanţă al culturii româneşti
https://www.agerpres.ro/documentare/2018/07/07/documentar-regizorul-liviu-ciulei-95-de-ani-de-la-nastere–140588
https://www.zf.ro/eveniment/regizorul-liviu-ciulei-biografie-8900770
https://www.turnulsfatului.ro/2021/08/25/liviu-ciulei-arhitect-actor-regizor-scenograf-nbsp-184286
https://moldova.europalibera.org/a/28824835.html
https://radiorenasterea.ro/liviu-ciulei-mare-regizor-al-romaniei/
https://www.catchy.ro/liviu-ciulei-o-poveste/20127
https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2021/n6/a16/
https://regal-literar.ro/2021/03/21/liviu-ciulei-regizorul-unui-regat-teatral/
