Liviu Ciulei, regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 25, 2025
Liviu Ciulei (Ioan Liviu, n. 7 iulie 1923, București – d. 25 octombrie 2011, München) a fost un regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român, o personalitate marcantă a teatrului și filmului românesc și internațional. Artist emerit încă dinainte de 1960, Liviu Ciulei și-a desfășurat activitatea creativă de-a lungul a peste cinci decenii, influențând profund arta scenică și cinematografică.
A studiat arhitectura și teatrul la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București. Debutul său actoricesc a avut loc în 1946, interpretând rolul lui Puck în Visul unei nopți de vară la Teatrul Odeon. În 1957, a debutat ca regizor la Teatrul Municipal din București (ulterior Teatrul Bulandra) cu piesa Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961, a impresionat printr-o interpretare inovatoare a piesei Cum vă place de Shakespeare. În 1965, a câștigat Premiul pentru regie la Festivalul de la Cannes pentru filmul Pădurea spânzuraților.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Ciulei#/media/Fi%C8%99ier:Liviu_Ciulei_1963.jpg
În 1963, Liviu Ciulei a fost printre fondatorii Asociației Cineaștilor din România (ACIN), unde a fost vicepreședinte până în 1968. Între 1963 și 1972, a fost director al Teatrului Bulandra, unde a adus un suflu nou. A ocupat poziții importante pe scena internațională: director la Lincoln Center din New York și director al Teatrului Guthrie din Minneapolis între 1981 și 1986. A fost, de asemenea, director artistic al Teatrului Bulandra pentru peste zece ani. Activitatea sa artistică s-a extins și în alte țări europene, SUA, Canada și Australia.
După ce a plecat din România în 1980, Ciulei a fost director artistic la Teatrul Tyrone Guthrie din Minneapolis și, din 1986, profesor de teatru la Columbia University și New York University. Revenit în țară după 1989, a regizat piese renumite și a fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra, un omagiu pentru impactul său artistic.
Ca arhitect, Liviu Ciulei a conceput scenografia pentru majoritatea pieselor sale și a participat la reconstrucția sălii de spectacol a Teatrului Bulandra și a altor teatre. În 1996, a fost distins de UNITER cu Premiul pentru întreaga activitate. În 1992, a devenit membru corespondent al Academiei Române.
Sub îndrumarea sa inspirată au debutat numeroase talente: Irina Petrescu și Lazăr Vrabie (în Valurile Dunării), Gina Patrichi, Ana Széles și Mariana Mihuț (în Pădurea spânzuraților), precum și cântăreața Margareta Pâslaru, distribuită în spectacolul Opera de trei parale.
Sursa: https://m.cinemagia.ro/actori/liviu-ciulei-1981/biografie/
Jurnal FM 