Lascăr Catargiu, prim-ministru al Principatelor Unite şi al Regatului României

Lascăr Catargiu (născut la 1 noiembrie 1823 în Iași, decedat la 30 martie 1899 în București) a fost un important om politic român și fondator al Partidului Conservator, pe care l-a condus până la sfârșitul vieții sale. Considerat unul dintre marii lideri politici ai secolului al XIX-lea, Catargiu a activat în sfera politică timp de 45 de ani, fiind un promotor de seamă al doctrinei conservatoare în România. Nemulțumit de politica domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Lascăr Catargiu a devenit lider al conspirației care a dus la detronarea acestuia, iar ulterior a fost principalul membru al Locotenenței domnești care a exercitat funcțiile șefului statului până la aducerea pe tron a unui prinț străin.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Lasc%C4%83r_Catargiu#/media/Fi%C8%99ier:Lascar_Catargiu_(1).jpg

În plan politic, Catargiu s-a evidențiat ca o voce respectată a conservatorismului românesc și a fost președintele Partidului Conservator timp de 20 de ani. În decursul carierei sale, a deținut de patru ori funcția de prim-ministru și de cinci ori pe cea de ministru de Interne. De asemenea, a fost ales de două ori președinte al Adunării Deputaților, fiind una dintre personalitățile proeminente ale vieții politice românești.

Lascăr Catargiu a crescut într-o familie boierească moldovenească, tatăl său fiind Constantin Catargiu. După ce a urmat studiile în pensioane particulare, a ocupat diferite funcții în administrația Moldovei, debutând ca atașat la Ministerul de Interne, iar mai târziu devenind ispravnic la Huși și prefect la Neamț. În 1848, Catargiu a semnat Petiția-Proclamațiune de la hotelul Petersburg din Iași, document ce aducea critici regimului politic și propunea măsuri liberale pentru dezvoltarea țării. După reprimarea mișcării, a fost exilat la moșia sa, însă, odată cu venirea la putere a domnitorului Grigore Alexandru Ghica, și-a reluat activitatea în administrația publică, ocupând funcții precum pârcălab de Iași și agă al Poliției din Iași.

Catargiu a susținut activ ideea unirii Moldovei și a Țării Românești, fiind membru al Comitetului Electoral al Unirii din Iași și deputat în Divanul ad-hoc. Deși a fost unul dintre cei mai importanți candidați la tronul Moldovei, a renunțat la candidatură în favoarea colonelului Alexandru Ioan Cuza. Ulterior, a devenit unul dintre liderii „monstruoasei coaliții”, o alianță politică formată pentru înlăturarea domnitorului Cuza.

În 1866, Catargiu a fost numit în Locotenența Domnească, instituție care a asigurat conducerea țării până la sosirea prințului Carol I. Tot atunci, a format primul guvern sub domnia lui Carol I, iar în această perioadă s-a proclamat noua Constituție, care transforma România în monarhie constituțională. Susținător al domnitorului în fața mișcării antidinastice, Catargiu a jucat un rol important în menținerea stabilității statului. Ca prim-ministru începând cu 1871, a condus primul Consiliu de Miniștri care și-a încheiat mandatul în termenul constituțional de patru ani.

Pe durata celor cinci mandate la Ministerul de Interne, Catargiu a inițiat și susținut reforme importante, precum înființarea Jandarmeriei Rurale și adoptarea unor legi de organizare a comunelor urbane și a pașapoartelor. În 1880, a fost co-autor al programului și statutului Partidului Conservator, devenind președintele acestuia până la moartea sa. În 1884, a fuzionat partidul cu Partidul Liberalilor Sinceri, rezultând Partidul Liberal Conservator, însă, în 1891, această alianță s-a dizolvat, iar conservatorii au revenit la organizarea sub forma Partidului Conservator.

În ultimii ani de viață, Catargiu a mai deținut un mandat de prim-ministru între 1891 și 1895. Figura sa emblematică a fost rememorată cu admirație de contemporanii săi; Ion Luca Caragiale îl descria drept „un român neaoș, fără declamații teatrale, dinastic și patriot dezinteresat”, iar Titu Maiorescu sublinia demnitatea, onestitatea și dedicarea acestuia în serviciul public.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Lasc%C4%83r_Catargiu