1724 – S-a încheiat construcția Bisericii Stavropoleos din București

La 30 octombrie 1724 s-a încheiat construcția bisericii Stavropoleos din București, una dintre marile realizări arhitecturale ale stilului brâncovenesc. Istoria acestei biserici începe în a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Țara Românească (1719-1730). La 6 aprilie 1722, arhimandritul Ioanichie, venit din Mănăstirea Gura (Epir), cumpără de la jupâneasa Despa terenul pe care avea să ridice hanul și biserica, vis-a-vis de biserica Ghiormei Banul.

Sursa foto: https://pxhere.com/en/photo/420598

Doi ani mai târziu, pe 1 iunie, serdarul Grigorașcu Greceanu îi vinde lui Ioanichie un „stânjen de loc” pentru a extinde spațiul necesar construirii altarului. Finalizarea bisericii este atestată la 30 octombrie 1724, printr-o pisanie în greacă și română. La 9 iulie 1725, Maria, fiica logofătului Radu Greceanu, donează mănăstirii teren pentru ridicarea unei clopotnițe și a unei pivnițe.

Biserica era susținută economic din veniturile hanului, o practică obișnuită în acea perioadă. De altfel, și alte mănăstiri din București – Colțea, Paraclisul Sfânta Ecaterina, Mihai Vodă, Sfântul Spiridon, Biserica lui Ghiorma Banul (cunoscută și sub numele de Biserica Grecilor), Sărindar și Zlătari – dispuneau de hanuri. În 1726, Ioanichie devine mitropolit al Stavropolei, numele bisericii fiind schimbat în Stavropoleos, după vechea mitropolie, la ordinul Patriarhului Ieremia. Pe 18 noiembrie 1729, Ioanichie cumpără o nouă porțiune de teren de la serdarul Grigorașcu Greceanu pentru a extinde altarul bisericii. Arhimandritul Ioanichie se stinge din viață pe 7 februarie 1742, la 61 de ani, și este înmormântat în biserica sa.

Partenie (1742-1749), succesorul lui Ioanichie ca egumen al Mănăstirii Stavropoleos, s-a dovedit a fi risipitor, fiind înlăturat după șapte ani și înlocuit cu Matei Ierapoleos, de la biserica Ghiormei Banul. În 1802, biserica a fost grav afectată de „marele cutremur” și, în anul următor, a intrat în reparații. În ianuarie 1838, un alt cutremur a avariat grav clădirea, însă nu au fost disponibile fonduri pentru reparații, iar starea de degradare a continuat, aproape până la ruină. În 1841, turla bisericii a fost demolată pentru a preveni o prăbușire periculoasă.