1878 – Spiru Haret obține titlul de doctor în științe matematice la Sorbona

La 18/30 ianuarie 1878, Spiru Haret își susține la Paris teza de doctorat intitulată Sur l’invariabilité des grandes axes des orbites planétaires („Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”), un demers științific de mare impact, remarcat de presa vremii și publicat ulterior în Annales de l’Observatoire de Paris. Prin această lucrare, Haret s-a afirmat ca un pionier al cercetărilor moderne asupra dinamicii sistemului solar.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Spiru_Haret#/media/Fișier:Spiru_Haret_(1).jpg

Născut la 15 februarie 1851, la Iași, Spiru Haret a urmat studiile la Liceul „Sfântul Sava” din București și la Facultatea de Științe a Universității din București, înainte de a-și continua formarea la Sorbona. Revenit în țară după doctorat, a desfășurat o intensă activitate didactică și academică, devenind profesor universitar și, din 1892, membru al Academiei Române.

Personalitate marcantă a vieții publice românești, Spiru Haret a fost de trei ori ministru al Instrucțiunii Publice, perioadă în care a realizat ample reforme ale învățământului secundar, superior și profesional. Supranumit „omul școlii”, el este considerat principalul organizator al școlii moderne românești, inițiind construirea a mii de școli, reorganizarea formării cadrelor didactice, introducerea bacalaureatului și sprijinirea educației practice și rurale.

În ultimii ani de viață, Haret s-a retras din activitatea politică și didactică, publicând lucrarea Mecanica socială (1910), în care aplica metode matematice la studiul fenomenelor sociale. A încetat din viață la 17 decembrie 1912, la București, lăsând o moștenire durabilă în știință, educație și cultura română.