Károly Endre, poet și jurnalist maghiar

Károly Endre (pseudonime: Andreas, Károly Engel-Endre) s-a născut la 27 aprilie 1893, în Timișoara, și a murit pe 7 februarie 1988, în Timișoara. A fost poet și jurnalist maghiar, cunoscut pentru implicarea sa în viața literară și culturală a comunității maghiare din Banat.

Sursa foto: AI

A absolvit Școala Superioară Comercială din Timișoara în 1910. A lucrat ca funcționar în industria textilă la Budapesta, apoi, din 1914, la o bancă din Timișoara. În 1916 a fost mobilizat, iar după Primul Război Mondial a lucrat în diverse funcții administrative și economice: funcționar de fabrică (1919), secretar general al grupurilor de interese comerciale (1920–1949), contabil-șef și auditor în economia socialistă până în 1957.

În 1919 a fost coeditor al publicațiilor timișorene Ébredj, Jövendő și Szemle. A colaborat cu revistele Komédia (revistă de teatru) și Toll (revistă literară). În perioada 1924–1925 a redactat ziarul satiric Fajankó, sub pseudonimul Andreas. Tot în 1924 a devenit redactor al revistei Central European Lloyd, semnând cu pseudonimul Károly Engel-Endre, alături de Gyula Bach.

Membru activ al Societății Arany János din Timișoara din 1919, a fost secretarul general al acesteia din 1946. A fost, de asemenea, membru fondator al Asociației Scriitorilor Helikon din Transilvania și, din 1929, al cercului literar KZST din Târgu Mureș.

Prima poezie i-a apărut în Temesvár Hírlap în 1910. În timpul Primului Război Mondial, poezia sa a căpătat un ton protestatar, exprimând indignarea față de absurditatea războiului. Deși în anii 1918–1919 părea încrezător în schimbările revoluționare, ascensiunea contrarevoluției l-a determinat să se retragă într-un „exil interior”.

În anii ’30, a revenit în prim-plan odată cu poezia Requiem pentru Gorki, publicată în revista Korunk (1936), în care și-a asumat cu luciditate propria ezitare și a afirmat convingerea în lupta pentru dreptate. A tradus din Rainer Maria Rilke, textele fiind publicate de Erdélyi Helikon în 1939–1940.

După război, a continuat să scrie poezii de factură umanistă. Cea mai cunoscută lucrare din această perioadă este volumul Elegii de la Görz, o autobiografie lirică în versuri, ce reflectă lupta între război și pace, între barbarie și umanitate. În poemul Lenau, evocă lumea romantică a poetului german născut în Banat, prin prisma propriei experiențe.

A scris și critică literară, articole, eseuri și memorii, publicate în revistele Korunk, Igaz Szó și A Hét.

Volume publicate (selecție)

• Omul care umblă (1922)
• Omul de sub stele (1947)
• Poezii alese (1957)
• Elegii și rapsodii (1962)
• Cele mai frumoase poezii ale sale (1964)
• Poezii (1965)
• Poezii ale călătoriei mele de toamnă (1972)
• Elegii grecești (1978)
• Periander (1982)
• Reînnoire veșnică – articole, note de călătorie, memorii (1988).

A semnat introducerea la volumul postum al poetei Hajni Kemény și a fost un mentor pentru tineri poeți din Timișoara. A tradus poezie, iar una dintre aparițiile sale notabile este traducerea din Marcel Breslașu – Cântece despre Arborele Magic (1963).

Sursa: https://hu.wikipedia.org/wiki/Endre_Károly