Juliette Gréco, cântăreață de șansonete și actriță franceză

Juliette Gréco (n. 7 februarie 1927, Montpellier, Franța – d. 23 septembrie 2020, Ramatuelle, Provence-Alpes-Côte d’Azur, Franța) a fost o cunoscută cântăreață de șansonete și actriță franceză, supranumită „marea doamnă a șansonului” și muza existențialiștilor francezi.

Cele mai faimoase cântece ale sale includ „Paris Canaille” (1962, inițial cântat de Léo Ferré), „La Javanaise” (1963, scrisă de Serge Gainsbourg pentru Gréco) și „Déshabillez-moi” (1967). Ea a colaborat cu poeți renumiți precum Jacques Prévert și Boris Vian și a interpretat lucrări ale altor cântăreți celebri, precum Jacques Brel și Charles Aznavour. Gréco a avut o carieră de 60 de ani, încheiată cu un turneu mondial final, intitulat „Merci”, care a început în 2015.

Greco ridică privirea de la un microfon

Ron Kroon pentru Anefo – Nationaal Archief

Juliette Greco la Schiphol 29 martie 1966

• CC0
• Dosar: Juliette Gréco (29-03-1966).jpg
• Creat: 29 martie 1966
• Încărcat: 18 iunie 2013

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Juliette_Gr%C3%A9co#/media/File:Juliette_Gr%C3%A9co_(29-03-1966).jpg

Pe lângă cariera muzicală, Juliette Gréco a jucat în filme regizate de nume celebre ale cinematografiei franceze, precum Jean Cocteau și Jean-Pierre Melville.

Juliette Gréco s-a născut într-o familie cu rădăcini grecești, dar și dintr-un tată absent, Gérard Gréco, și o mamă severă, Juliette Lafeychine. La o vârstă fragedă, a fost crescută de bunicii materni în Bordeaux. După moartea acestora, familia s-a mutat la Paris, iar Gréco a început să studieze baletul la Opéra Garnier în 1938.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, familia s-a mutat în sud-vestul Franței, iar Gréco a devenit activă în Rezistența. Mama sa a fost arestată, iar Juliette și sora ei au fost capturate și torturate de Gestapo în 1943. După eliberare, Gréco a mers pe jos la Paris pentru a-și recupera bunurile.

În 1945, Gréco s-a stabilit în Saint-Germain-des-Prés, un loc emblematic al intelectualilor și artiștilor din Franța postbelică.

Gréco s-a alăturat boemei pariziene și a debutat în cabaretul „Le Bœuf sur le toit” în 1949, cântând versuri ale unor autori francezi celebri. În paralel, a început să joace în filme, iar faima sa a crescut rapid datorită colaborărilor cu regizori de renume precum Jean Cocteau și Jean-Pierre Melville.

Juliette Gréco a fost căsătorită de trei ori: cu actorul Philippe Lemaire (1953–1956), cu actorul Michel Piccoli (1966–1977) și cu pianistul Gérard Jouannest (1988–2018, până la moartea acestuia). A avut o fiică, Laurence-Marie, care a decedat în 2016, la vârsta de 62 de ani.

Gréco a lăsat o amprentă de neșters asupra muzicii și culturii franceze, fiind o inspirație pentru multe generații de artiști, inclusiv pentru Paul McCartney și John Lennon. A fost, de asemenea, un simbol al boemei pariziene, fiind apreciată pentru vocea sa distinctivă și interpretările sale sensibile.

În semn de omagiu, în 1999, un trandafir a fost numit după ea, iar în 2021 a fost inaugurată „Place Juliette Gréco” la Paris. De asemenea, în 2023, Maria Grazia Chiuri i-a adus un omagiu în cadrul colecției Dior Toamna/Iarna 2023-2024.

Distincții

• Comandant al Legiunii de Onoare (2012)
• Ordinul Național de Merit (2015)
• Comandant al Ordinului Artelor și Literelor (2016)

Cărți

• 1982: Jujube (Stock)
• 2012: Je suis faite comme ça (Flammarion)

Juliette Gréco a rămas în memoria publicului ca o figură emblematică a culturii franceze, cu o carieră ce a străbătut decenii și a influențat profund muzica și cinematografia.