John Jacob Abel, biochimist și farmacolog american

John Jacob Abel (19 mai 1857 – 26 mai 1938) a fost un biochimist și farmacolog american, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în medicina modernă. A izolat epinefrina în 1898, denumită ulterior adrenalină, a obținut insulina în formă cristalină și a reușit izolarea aminoacizilor din sânge. De asemenea, a fost fondatorul și editorul revistei Journal of Pharmacology and Experimental Therapeutics între 1909 și 1932.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/John_Jacob_Abel#/media/Fi%C8%99ier:John_Jacob_Abel.jpg

A înființat în 1893 departamentul de farmacologie la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins și a devenit primul profesor cu normă întreagă de farmacologie din Statele Unite. Activitatea sa de cercetare la Hopkins a inclus realizări semnificative în extracția hormonală, iar în paralel a pus bazele unor publicații științifice majore, printre care Journal of Biological Chemistry.

S-a născut lângă Cleveland, Ohio, în familia lui George M. și Mary (Becker) Abel. A obținut diploma Ph.B. la Universitatea din Michigan în 1883, unde a studiat cu Henry Sewall. În această perioadă a fost și directorul unui liceu din La Porte, Indiana, predând discipline diverse precum chimie, fizică și latină. A urmat apoi cursuri la Universitatea Johns Hopkins, studiind cu fiziologul Henry Newell Martin. După aceea, a plecat în Europa, unde a învățat la Leipzig și Strasbourg, obținând în 1888 titlul de doctor în medicină la Universitatea din Strasbourg.

În timpul studiilor europene, a colaborat cu personalități importante din știință: Ludwig von Frey în fiziologie, Rudolf Boehm în farmacologie, Adolph Strümpell în patologie și Johannes Wislicenus în chimie. La Strasbourg, a lucrat cu Adolph Kussmaul și Friedrich Daniel von Recklinghausen, iar influența decisivă a venit de la Oswald Schmiedeberg, care i-a trezit interesul pentru farmacologie.

După întoarcerea în Statele Unite, a preluat conducerea Materiei Medicale și Terapeuticii la Universitatea din Michigan, unde a contribuit la fondarea primului departament de farmacologie din America de Nord. În 1893, la invitația lui William Osler, a venit la Johns Hopkins, unde a condus inițial un departament comun de farmacologie și chimie biologică. Din 1908, a rămas exclusiv în fruntea Departamentului de Farmacologie, unde și-a desfășurat cele mai importante cercetări până la pensionare, în 1932, la vârsta de 75 de ani.

Printre titlurile și onorurile primite se numără:

• Ph.B. (Universitatea din Michigan, 1883)

• M.D. (Universitatea din Strasbourg, 1888)

• M.A. (Universitatea din Michigan, 1903)

• Sc.D. (Universitatea din Michigan, 1912; Pittsburgh, 1915; Harvard, 1925; Yale, 1927)

• LL.D. (Universitatea din Cambridge, 1920; Aberdeen, 1932)

• M.D. onorific (Universitatea din Lviv, Polonia, 1927)

Printre premiile acordate:

• Premiul Societății de Cercetare (1925)

• Conferința Fundației Kober (1925)

• Medalia Willard Gibbs (1927)

• Medalia Society of Apothecaries, Londra (1928)

• Medalia Conné, New York Chemists’ Club (1932)

• Medalia Kober (1934)

A fost o figură esențială în tranziția farmacologiei către o disciplină științifică modernă.