Johannes Fibiger, medic și patolog danez
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 23, 2026

Johannes Fibiger
Fibiger a studiat medicina la Berlin, unde i-a avut ca mentori pe celebrii Robert Koch și Emil Adolf von Behring, doi dintre cei mai influenți oameni de știință ai epocii. După obținerea doctoratului în 1890, și-a continuat studiile și cercetările la Universitatea din Copenhaga, unde a devenit profesor în 1895.
Cercetările doctorale ale lui Fibiger s-au axat pe difterie, boală pentru care a dezvoltat o metodă mai eficientă de cultivare a bacilului difteric (Corynebacterium diphtheriae). A identificat două tulpini distincte ale bacteriei, care determinau forme clinice diferite ale bolii: difteria nazofaringiană și cea cutanată. Totodată, a produs un ser terapeutic împotriva difteriei, pe care l-a testat pe sute de pacienți.
Unul dintre experimentele sale, realizat în 1898 la Blegdamshospitalet, este considerat de unii istorici ai medicinei drept primul studiu clinic controlat. Fibiger a împărțit pacienții cu difterie în două grupuri – unii tratați cu serul său și alții netratați – observând o rată de supraviețuire semnificativ mai mare în rândul celor tratați.
În anii următori, Fibiger s-a concentrat pe cercetarea cancerului. A descoperit parazitul Spiroptera carcinoma în stomacul șobolanilor infectați, pe care l-a considerat un agent declanșator al cancerului. Această descoperire i-a adus Premiul Nobel în 1926, fiind privită la acel moment ca o piatră de temelie în oncologie, deși ulterior concluziile sale au fost reevaluate în lumina noilor descoperiri științifice.
Chiar dacă teoria lui privind legătura directă între parazit și cancer s-a dovedit a fi eronată, munca sa a deschis calea pentru o mai bună înțelegere a factorilor predispozanți și a interacțiunii dintre agenții infecțioși și cancer.
Johannes Fibiger este amintit nu doar pentru Premiul Nobel, ci și pentru rigurozitatea metodologică și inovațiile în cercetarea medicală. A pus bazele unor concepte fundamentale utilizate și astăzi în studiile clinice și a lăsat o moștenire importantă în medicina experimentală.
Jurnal FM 