Jurnal FM 
Johann Gottfried von Herder, critic, teolog și filozof german
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 18, 2025
Johann Gottfried von Herder (născut pe 25 august 1744, Mohrungen, Prusia de Est [acum Morag, Polonia] – decedat pe 18 decembrie 1803, Weimar, Saxa-Weimar [Germania]) a fost un critic, teolog și filozof german, figură centrală a mișcării literare Sturm und Drang și un inovator în filosofia istoriei și culturii. Influența sa, amplificată de relațiile cu tinerii Johann Wolfgang von Goethe, l-a consacrat ca un predecesor al mișcării romantice. A fost înnobilat în 1802 (adăugând „von” la numele său).
Herder provenea dintr-o familie modestă și a urmat școlile locale. Începând cu vara anului 1762, a studiat teologie, filosofie și literatură la Königsberg, unde a intrat în contact cu Immanuel Kant, fondatorul filosofiei critice, și Johann Georg Hamann, un critic al Iluminismului.
În noiembrie 1764, Herder a mers la Riga (pe atunci parte a Imperiului Rus) pentru a predica și a învăța. Aici și-a publicat primele lucrări, incluzând Über die neuere deutsche Literatur: Fragmente (1767) și Kritische Wälder, oder Betrachtungen die Wissenschaft und Kunst des Schönen betreffend (1769), care abordează literatura germană și estetica. În vara anului 1769, a călătorit pe mare de la Riga la Nantes, o experiență care i-a adâncit înțelegerea destinului său. Jurnalul său meine Reise im Jahr 1769 descrie schimbările interioare prin care a trecut. Herder a dezvoltat o viziune asupra istoriei și culturii, anticipând idei care au influențat gânditori precum Goethe, frații Schlegel, frații Grimm, Wilhelm von Humboldt și alții.
În 1770, în timpul unei vizite la Strasbourg ca însoțitor al prințului Peter Frederick William de Holstein, a avut o întâlnire esențială cu tânărul Goethe, despre care se spune că a fost încurajat să-și recunoască talentul artistic datorită observațiilor lui Herder asupra poeților clasici și literaturii populare.
În aprilie 1771, Herder a devenit predicator de curte la Bückeburg. Aici, lucrările sale au fost esențiale pentru mișcarea Sturm und Drang, cu teme de protest împotriva raționalismului și de celebrare a sentimentului și a naturii umane. În această perioadă, Herder a subliniat importanța sentimentului (Gefühl) ca sursă a înțelegerii lumii. El a comparat sentimentul cu simțul tactil, considerând că este o formă directă și imersivă de experiență, care reacționează cu energia vitală a individului. Sentimentul a devenit, astfel, un mijloc de percepție a realității, iar în echilibrul dintre individ și lume se naște o „gestalt” estetică, o unitate.
Printre lucrările semnificative din această perioadă se numără Plastik (1778) și Abhandlung über den Ursprung der Sprache (1772), în care Herder a argumentat că limbajul își are originile în natura umană și că cunoașterea este posibilă doar prin intermediul limbajului. În viziunea sa, limbajul reflectă natura umană și interacțiunea dintre sentiment și reflecție.
Filosofia istoriei a lui Herder a luat contur în această perioadă, în cadrul încercării sale de a evalua trecutul pentru a înțelege prezentul și viitorul. În lucrările Fragmente și Auch eine Philosophie der Geschichte zur Bildung der Menschheit (1774), Herder a dezvoltat o viziune asupra evoluției istorice ca un conflict între individualitate și colectivitate, care dă naștere unei dezvoltări istorice dialectice. Herder a considerat că istoria nu se supune unui raționalism strict, ci este un proces marcat de contradicții care formează logica dezvoltării umane.
În 1776, Herder a fost numit superintendent general și consilier al consistoriului la Weimar, datorită influenței lui Goethe. La Weimar, Herder a continuat să dezvolte o teorie a morfologiei generale, aplicată în analiza operelor literare și religioase, cum ar fi piesele lui Shakespeare sau Evanghelia după Ioan. El a adoptat o metodă care recunoaște contradicțiile și le unește într-o unitate superioară, anticipând astfel logica dialectică ce va fi dezvoltată mai târziu de Hegel.
În acești ani, Herder a trecut de la Sturm und Drang la clasicism, iar lucrările sale semnificative din această perioadă includ Vom Erkennen und Empfinden der menschlichen Seele (1778) și Vom Geist der ebräischen Poesie (1782–83), în care a reflectat asupra poeziei ca o reacție involuntară la stimuli, mai degrabă decât un act deliberat. Poezia pentru Herder era o „voce a simțirii” care exprima relația dinamică dintre om și lume.
Cariera lui Herder a atins apogeul cu lucrările Zerstreute Blätter (1785–1797) și Ideen zur Philosophie der Geschichte der Menschheit (1784–91), în care a susținut ideea că natura și istoria se supun unui sistem de legi uniforme. El a considerat că toate conflictele dintre națiuni vor duce la formarea unei structuri universale, care să includă întreaga umanitate.
Herder a continuat să dezvolte filozofia istoriei în lucrări precum Gott: einige Gespräche (1787) și a abordat problemele filosofice ale timpului său, inclusiv în critica adusă filozofiei lui Kant. De asemenea, dificultățile financiare și diferențele de opinie cu privire la Revoluția Franceză l-au îndepărtat de Goethe și l-au făcut să se opună mișcării clasice. În lucrările sale târzii, precum Briefe zu Beförderung der Humanität (1793–97) și Adrastea (1801–03), Herder a subliniat scopul educativ al artei și a atacat filosofia kantiană.
Herder a murit în 1803, iar lucrările sale au fost publicate postum într-o ediție colectivă în 45 de volume (1805–20).
Sursa: https://www.britannica.com/biography/Johann-Gottfried-von-Herder
