Current track

Title

Artist


ITM Neamț: 280 de controale efectuate de inspectorii de muncă în luna februarie

#Postat de on martie 18, 2020

ITM Neamț: 280 de controale efectuate de inspectorii de muncă în luna februarie

În perioada 01 – 29.02.2020, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă  (ITM) Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2020, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi ale Legii nr.53/2003, republicată, modificată şi completată.

În această perioadă, s-au efectuat 280 controale, ocazie cu care s-au constatat 368 de deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă (RM) şi al securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM) şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 163 de sancţiuni contravenţionale.

 

,,În luna februarie, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului SSM au realizat 124 vizite de control şi evaluare la angajatori, au constatat 144 de abateri de la prevederile legale, au dispus 151 măsuri pentru remedierea deficienţelor şi au aplicat în total 144 de sancţiuni contravenţionale din care 8 amenzi în valoare de 45.000 lei.

 

În luna februarie, inspectorii de muncă din cadrul compartimentului RM au controlat 156 de agenţi economici, au dispus 224 de măsuri şi au aplicat în total 19 sancţiuni contravenţionale din care 5 amenzi în cuantum de 44.500 lei pentru încălcări ale prevederilor  Legii nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, modificată şi completată şi  ale H.G. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

La 2 angajatori (în domeniile comerţ şi spălătorie auto), au fost depistate la muncă 2 persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă. Pentru nerespectarea prevederilor legale privind munca nedeclarată au fost aplicate 2 amenzi în cuantum de 40.000 lei. Au fost dispuse 2 măsuri. La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 14 evenimente de muncă.

Cauzele  cel mai des întâlnite pentru evenimentele comunicate au fost: utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, cădere de la înălţime sau de la acelaşi nivel, accident de circulaţie, agresiune. Dintre evenimentele comunicate, unul a fost mortal. Toate  evenimentele comunicate sunt în curs de cercetare.”, informează reprezentanții ITM Neamț.

 

Pentru nerespectarea prevederilor H.G. 905/2017, au fost dispuse 53 de măsuri iar 3 angajatori au fost sancționaţi contravenţional.

Articolul ITM Neamț: 280 de controale efectuate de inspectorii de muncă în luna februarie apare prima dată în Jurnal de Neamt.