ISU Bacău: Au fost desemnați câștigătorii concursului “Cu viața mea apăr viața”, etapa interjudețeană (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 21, 2024
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău a găzduit astăzi, 21 mai, etapa interjudețeană a concursului cu tematică de protecție civilă “Cu viața mea apăr viața”.
La concurs au participat elevi de la patru unități de învățământ (ciclul gimnazial și liceal), din județele Bacău și Neamț.



Concursul a presupus parcurgerea a trei probe distincte, respectiv o probă teoretică și două probe practice, care urmăresc cunoaşterea actelor normative privind activitatea de protecţie civilă şi formarea deprinderilor practice pentru acordarea primului ajutor, cât şi cunoaşterea modului de folosire a mijloacelor de protecţie individuală.


La finalul competiției, clasamentul a fost următorul:
𝐂𝐢𝐜𝐥𝐮𝐥 𝐠𝐢𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐚𝐥:
Locul 1 – Școala Gimnazială “Vlad Dănulescu” Pâncești;
Locul 2 – Școala Gimnazială Helegiu.
𝐂𝐢𝐜𝐥𝐮𝐥 𝐥𝐢𝐜𝐞𝐚𝐥:
Locul 1 – Liceul “Carol I” Bicaz;
Locul 2 – Liceul Teoretic “Ion Borcea” Buhuși.

Competiția s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național “Costache Negri” Târgu Ocna, iar festivitatea de premiere a avut loc în amfiteatrul Salinei Târgu Ocna.

“Îi felicităm pe toți participanții și le dorim mult succes celor care s-au calificat la etapa națională!”-este mesajul transmis de ISU Bacău.
Jurnal FM 