Isac Peltz, scriitor, jurnalist și traducător evreu-român

Isac Peltz (n. 12 februarie 1899, București – d. 10 august 1980, București) a fost un scriitor, jurnalist și traducător evreu-român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cunoscut pentru romanele și nuvelele sale, printre care Calea Văcărești, Foc în hanul cu tei și Moartea tinerețelor, a surprins cu sensibilitate atmosfera cartierelor evreiești din București. În timpul regimului antonescian, opera sa a fost interzisă pe motiv de origine evreiască. Sub regimul comunist, între 1951 și 1954, a fost arestat de Securitate și închis în mai multe penitenciare și lagăre de muncă forțată. A fost tatăl pictoriței Tia Peltz, care a ilustrat majoritatea volumelor sale.

Provenea dintr-o familie modestă de meșteșugari – tatăl său, Nathan Peltz, era croitor, iar mama sa, Estera (născută Rotenberg), confecționa lenjerii. Autodidact, se pare că a studiat teologia iudaică, deși nu există dovezi documentare clare.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Isac_Peltz#/media/Fișier:Isac_Peltz_Galati.jpg

Debutul său publicistic a avut loc în 1915, când a editat revista Îndrumarea, urmat în 1916 de publicarea eseului Menirea literaturii, pledoarie pentru o „literatură cu mesaj” și cu accent pe etică. A lucrat ca corector și redactor la numeroase publicații interbelice – Gazeta ilustrată, Scena, Presa liberă, Literatorul, Chemarea, Facla, Adevărul, Dimineața –, precum și la revistele Sburătorul, Viața Românească, România Literară, Bilete de Papagal și Vremea. A condus revistele Caiete lunare (1927) și Zodiac (1930-1932) și a folosit uneori pseudonime precum I. P. Aniurg, Enter sau Logicus.

După 1945, a fost redactor la Drapelul și Era nouă, colaborând ulterior la România Liberă, Gazeta literară, Luceafărul și Flacăra. În 1949 a fost arestat, iar în 1950 condamnat la trei ani de închisoare, trecând prin penitenciarele Calea Rahovei, Jilava, Gherla și Aiud.

A debutat literar în 1918 cu volumul de poeme în proză Fiori. A scris și teatru – Veninul (1917), Crima (1920), Ediție specială (1921) – și numeroase proze scurte, printre care Stafia roșie (1918) și Paiațele (1921). Cele mai cunoscute romane ale sale sunt Viața cu haz și fără a numitului Stan (1929), Horoscop (1932), Calea Văcărești (1933) și Foc în hanul cu tei (1934). În perioada comunistă a publicat lucrări precum Inimi zbuciumate (1962) și Până într-o zi (1963).

A tradus din autori precum George Sand, O. Henry, Sarah Bernhardt și Aziz Nesin.

A primit Premiul Societății Scriitorilor Români în 1929 și Premiul special al Uniunii Scriitorilor în 1979.

A fost membru al masoneriei române. Fiica sa, Tia Peltz, a devenit o pictoriță recunoscută și a realizat ilustrațiile majorității cărților sale.