Ion Olaru, poet român

I.O. Suceveanu (pseudonimul literar al lui Ion Olaru, n. 12 februarie 1905, satul Baineț, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria – d. 30 septembrie 1960, Sibiu) a fost un poet român.

Ion Olaru s-a născut la 12 februarie 1905, în satul Baineț (astăzi în județul Suceava), fiind fiul lui Onofrei și al Marinei Olaru. A urmat cursurile Școlii Tehnice Aeronautice între anii 1921–1925, după care a lucrat ca profesor la Școala de meserii din Racovița (județul Olt).

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/fountain-pen-filler-ink-write-1393979

Ulterior, a activat ca maistru militar și telegrafist până în 1945, an în care a fost trecut în rezervă. După aceea, s-a angajat ca tehnician la Întreprinderea Regională de Electricitate Sibiu, unde a lucrat până la moartea sa, survenită la 30 septembrie 1960.

Ca poet, Ion Olaru a semnat creațiile sale cu pseudonimul I.O. Suceveanu. A debutat în 1933 în revista Lanuri din Mediaș și, de-a lungul timpului, a colaborat la mai multe publicații literare. Între 1935 și 1936, a editat revista Darul.

În 1942, a primit Premiul pentru poezie al ziarului „România nouă” din Sibiu, juriul fiind prezidat de Lucian Blaga. Numele său este menționat și în Istoria literaturii române de George Călinescu.

Opera sa poetică se distinge prin teme de inspirație folclorică și socială, reflectând sensibilitatea omului simplu și legătura profundă cu lumea rurală.

Cărți publicate

• De pe dealuri uitate (1937)
• Vibrări (1938)
• Fântâni pentru popas (1939)
• Desfrunziri (1948)
• Instalațiuni electrice la bordul avioanelor.