Iosif din Nazaret. Soţul fecioarei şi părintele Fiului

În calitate de soţ al Mariei, Iosif a fost martor ocular şi, de cele mai multe ori, singurul care a luat cunoştinţă în mod nemijlocit de elemente şi detalii ale desfăşurării şi dezvăluirii tainei răscumpărării. El a fost primul care a ţinut în braţele sale Copilul de parte bărbătească în care urmau să fie binecuvântate şi restatornicite toate popoarele Pământului. În calitate de tată adoptiv, căruia îi fusese încredinţată responsabilitatea îngrijirii lui Iisus, Iosif a înţeles să urmeze procedurile de uzanţă, ducându-L pe întâiul născut al Mariei la Templu, cu toate accesoriile şi jertfele de rigoare şi înscriindu-L în registrul stării civile exact cu numele descoperit de îngerul lui Dumnezeu. Preotul de serviciu la Templu a notat în dreptul tatălui lui Iisus numele lui Iosif, lucru confirmat de Evanghelii când, mai târziu, Iisus este prezentat drept fiul lui Iosif (Matei 1:1-17; Luca 3:23).

Iosif a avut rolul şi responsabilitatea de a lua cele mai bune decizii în îndeplinirea chemării sale de tată al familiei sfinte. Când s-a reîntors în ţară, după exilul din Egipt, intenţia lui Iosif a fost aceea de a se aşeza în Betleemul din Iudeea, dar observând că Arhelau, fiul lui Irod, avea sub control Iudeea, a apreciat că e mai înţelept, pentru siguranţa Copilului, să se restabilească în Nazaretul Galileii. În mijlocul populaţiei pestriţe de acolo era mai uşor să treacă neobservat de ochiul celor care puteau încerca să-l omoare pe Cel considerat un pericol pentru casa lui Irod.

Când s-a împlinit vremea să fie confirmat ca „Fiu al Legii” (Luca 4:41-52), Iisus a mers împreună cu familia Sa la Templul din Ierusalim, pentru prima dată după înregistrarea şi circumciderea Sa ca prunc. Iosif şi Maria au neglijat pentru câteva momente misiunea specială pe care o aveau de a oferi îngrijire permanentă şi ocrotire Copilului divin. L-au pierdut şi l-au căutat trei zile. Din fericire, Copilul rămăsese în „Casa Tatălui Său”.

Momentul a marcat primul pas al înstrăinării lui Iisus de căminul părintesc. Crescut în Nazaret, Iisus era destinat unei misiuni ale cărei simboluri erau vizibile, de ani de zile, în Templul din Ierusalim. Misiunea lui Iosif ca părinte pământesc se apropia de încheiere. Începând de atunci, Iosif s-a pregătit să Îi returneze lui Dumnezeu ceea ce îi fusese încredinţat pentru o vreme. Misiunea sa de soţ al fecioarei şi de părinte al Fiului lui Dumnezeu se apropia de încheiere. Posteritatea îşi aminteşte cu un respect care a ajuns chiar la veneraţie, despre Iosif, omul care a fost cel mai aproape de Iisus, în zilele prunciei şi copilăriei Lui, şi care a înţeles cel mai bine, alături de Maria, dragostea şi interesul lui Dumnezeu pentru refacerea demnităţii umane şi pentru salvarea omului.