Ion N. Băncilă, geolog român

Ion N. Băncilă (n. 2 februarie 1901, Scorțaru Nou, Brăila – d. 28 martie 2001) a fost un geolog român, membru titular al Academiei Române. În Brăila, o școală gimnazială îi poartă numele, ca omagiu adus contribuțiilor sale remarcabile în domeniul geologiei.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/minerale-ametist-bijuterii-lucios-4652574/
Ion N. Băncilă a fost profesor la Facultatea de Științe din București și membru corespondent al Academiei de Științe din România din 21 decembrie 1935. Activitatea sa științifică a început în 1936 la Institutul de Geologie, unde a realizat cercetări esențiale asupra Carpaților Orientali și Nordici, concentrându-se pe analize litostratigrafice și pe realizarea de hărți geologice. De asemenea, a avut un rol important în fundamentarea geologică a construcțiilor de baraje, precum cele de la Bicaz și Porțile de Fier. A obținut titlul de doctor în științe și ulterior a devenit doctor docent.

În 1990, Ion Băncilă a fost ales membru titular al Academiei Române, iar în 2001, la împlinirea vârstei de 100 de ani, a fost sărbătorit de prestigioasa instituție, într-o ceremonie deosebită. Câteva luni mai târziu, în martie 2001, a trecut în neființă.

Scrieri importante
Ion N. Băncilă a fost autorul unor lucrări de referință în domeniul geologiei, printre care:

• Etude géologique des Monts Hăghimaș-Ciuc (1941)
• L’évolution des idées sur la tectonique des Carpates Orientales (1944)
• Paleogenul zonei mediane a flișului (1952)
• Geologia Carpaților Orientali (1958)
• Geologia inginerească (2 vol., 1979-1981)
• Geologia amenajărilor hidrotehnice în flișul carpatic (1989)

Mărturii personale
Ion Băncilă a vorbit despre drumul său spre geologie într-un mesaj citit în Aula Academiei la 2 februarie 2001, în fața colegilor săi și a întregii națiuni. Reflectând asupra vieții sale, a mărturisit:

„Niciodată, foarte tânăr fiind, nu mi-am închipuit că voi ajunge geolog. Însă pasiunea pentru pământ, cultivată încă din copilărie, a fost determinată și de legătura cu strămoșii mei. Poate și apa Buzăului, de lângă care m-am născut, a avut un cuvânt de spus. Din adolescență, am simțit că natura trebuie înțeleasă în totalitatea ei. Inițial, nu aveam un model, dar cu timpul am înțeles că trebuie să mă integrez în natura în care trăiesc și să o respect. În acei ani ai tinereții, credeam că voi deveni un meșteșugar, poate un preot, niciodată un om de știință. Familia mea nu a avut exemple intelectuale, dar mama mea avea o dragoste profundă pentru pământ, în spiritul lui Rebreanu.”

Băncilă și-a continuat drumul în geologie sub îndrumarea profesorilor Sava Athanasiu și Ludovic Mrazec, înțelegându-și astfel adevăratul său destin în cercetarea pământului. De-a lungul anilor, a avut sentimentul că succesul său a depins nu doar de intențiile și capacitățile sale, ci și de împrejurările în care s-a aflat.

La 100 de ani, Ion Băncilă privea retrospectiv viața sa, văzând-o ca o succesiune de satisfacții și dezamăgiri, în care propria sa experiență se împletea cu evoluția științei și a societății, subliniind că fiecare realizare a sa a fost, într-un fel, influențată de destin. Viața sa a fost dedicată geologiei, iar în urma sa rămâne o moștenire științifică importantă, dar și o reflecție asupra trecerii timpului și a destinului.

Sursa: https://www.rador.ro/2016/02/03/geologul-ion-bancila-a-trait-cat-tot-secolul-xx/

și https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_N._B%C4%83ncil%C4%83