Jurnal FM 
Ion Irimescu (n. 27 februarie 1903, Preutești, Suceava – d. 29 octombrie 2005, Fălticeni) a fost un sculptor român, profesor și membru al Academiei Române
#Postat de Carmen Vintu on februarie 27, 2022
Ion Irimescu – „Patriarhul artelor româneşti” a fost un sculptor al graţiei desăvârşite.
După absolvirea școlii primare nr. 1 din Fălticeni între anii 1910-1915, urmează cursul secundar la Liceul Nicu Gane din același oraș.
Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Irimescu#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Irimescu_-_Sfantul_Ioan_Botezatorul.jpg
Între 1924 și 1928 este student al Școlii Naționale de Arte Frumoase din București, unde i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han.
În timpul studenției a pictat biserica cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril din Oprișeni-Fălticeni.
În 1928, după absolvirea Școlii Naționale de Arte Frumoase este numit profesor de desen la Școala Normală „Ștefan Cel Mare” din Fălticeni.
În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București, unde a expus lucrarea Eden.
În anul 1929 participă la Salonul oficial de pictură și sculptură, unde expune Nud de fată și la Salonul artiștilor francezi. În 1930, obținând o bursă de studii pentru Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière,
Operă, expoziții, colecții, muzee:
În anul 1928, la absolvirea academiei, are loc debutul său la Expoziția de Pictură și Sculptură din București. În 1930, obținând o bursă de studii a școlii române din Fontenay-aux-Roses, pleacă la Paris și se înscrie la Académie de la Grande Chaumière.În 1932 i se acordă Mențiunea de onoare a Societății artiștilor francezi, pentru lucrarea Autoportret, expusă la Salonul de primăvară de la Paris.
Din 1933, anul întoarcerii în România, Ion Irimescu participă la toate expozițiile organizate, atât în țară cât și în străinătate. În 1940 este numit profesor la Academia de Belle Arte din Iași, mai târziu (1950) la Cluj, iar din 1966 funcționează ca profesor de sculptură la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București.
În 1956 participă la Bienala din Veneția, expunând la pavilionul românesc 15 lucrări, iar în 1961 expune la Expoziția de sculptură contemporană, organizată pe lângă Muzeul Rodin din Paris. Expune de asemeni la Berna, Helsinki, Budapesta, Dresda, Moscova, Varșovia, Praga, Paris, Stockholm, Londra, Roma, Berlin, Bonn, Istanbul, Ankara, Tel Aviv, Damasc, Cairo, Alexandria.
În 1975 donează muzeului orașului Fălticeni un mare număr de sculpturi și desene, cu care se inființează Colecția “Ion Irimescu”. Este ales în 1978 președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, unde activează până în 1989.
Către sfârșitul vieții, s-a retras în Fălticeni, unde s-a ocupat de muzeul care adăpostește jumătate din operele sale și pe care Irimescu le-a donat orașului (314 sculpturi și 1.000 de desene), dând naștere celei mai mari colecții permanente de autor din România”.
Maestrul o rezuma ca fiind oglinda vieții și activității sale, sau, mai exact, în formularea sa proprie: „Muzeul de-aici este expresia vieții mele din tinerețe până la cei 96 de ani, în care am pășit. Fiecare lucrare are povestea ei: cum am început-o, gândurile care m-au îndreptat spre ea, momentele de bucurie, dar și de deznădejde, când vezi că ceea ce ai făcut nu iese cum ai fi vrut. Ele îmi vorbesc fiecare de povestea sa. Unele au fost create la Iași, unde am fost profesor; altele la Cluj, unde iarăși am fost profesor, și la București, unde am trăit și ca profesor și unde se afla atelierul meu, pe strada Pangratti. Altfel spus”, a conchis Ion Irimescu, „Muzeul acesta îl consider o carte unde mi-am scris amintirile unei vieți”…
La 28 octombrie 2005 marele sculptor moare la varsta de 102 ani
și este înmormântat în cimitirul parohiei Oprișeni, Falticeni.
Distincții, premii și titluri
- Mențiunea de onoare a Societății Artiștilor Francezi (1932)
- Premiul Fundației Elena și Anastase Simu (1935)
- Meritul Cultural în grad de Cavaler clasa I
- Premiul Ministerului Culturii și Artelor (1942)
- Maestru emerit al artei (1954)
- Premiul de Stat clasa I (1955)
- Artist al Poporului (1964)
- Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”[10]
- Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofițer (2001)
- Premiul pentru Excelență în Cultura Română (2001).
- președinte al Uniunii Artiștilor Plastici (1978-1990)
- membru de onoare al Academiei Române (1992)
Articolul complet aici: S-a întâmplat în 27 februarie 1903
