Ion Gheorghe Maurer, jurist și politician comunist român

Ion Gheorghe Maurer (n. 23 septembrie 1902, București – d. 8 februarie 2000, București) a fost un politician comunist român, care a ocupat funcția de prim-ministru al României între 1961 și 1974, fiind cel de-al 49-lea premier al țării.

În perioada 11 ianuarie 1958 – 21 martie 1961, a fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, având astfel funcția de șef de stat. De asemenea, a fost membru titular al Academiei Române.

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_Maurer#/media/Fi%C8%99ier:Ion_Gheorghe_Maurer1.jpg

Maurer s-a născut sub numele de Jean Georges Maurer în 1902 la București. În unele documente secrete britanice, se menționa o altă dată a nașterii, 8 iulie 1899, și un loc de naștere diferit, comuna Vorumloc din județul Târnava Mare. Bunicul său patern provenea din Sighișoara și se mutase în Muntenia, iar tatăl său, profesor de limba franceză și germană, era director al școlii din Buftea, București. Mama sa, franțuzoaică, se numea Jeanne Émilie Desmaret și era profesoară de limba franceză. Deși familia sa avea rădăcini germane, Maurer nu vorbea limba germană, dar stăpânea fluent limba română și franceză.

A studiat dreptul la București și, ulterior, la Sorbona în Paris, unde a obținut doctoratul în 1925. A lucrat ca judecător la Agnita și apoi ca procuror la Sighișoara. Deși a încercat să intre în Baroul de Târnava Mare, nu a reușit, dar a fost acceptat în Baroul Avocaților din București. În calitate de avocat, a reprezentat atât marile bănci românești, cât și comuniștii implicați în procesele politice din perioada interbelică.

Prima sa soție a fost Dana Gavrilovici (sau Lucreția, conform altor surse), care era mai în vârstă decât el și avea două fiice dintr-o căsătorie anterioară. Ulterior, în 1949, s-a recăsătorit cu Elena (Lili) Stănescu, fostă soție a unui prieten apropiat al său, N.D. Cocea. Cu aceasta, Maurer a avut un băiat, Jean Maurer, care trăiește la München. Soția sa a decedat cu un an înainte de moartea lui, dar fiul său a ținut acest fapt secret, iar Maurer a murit având convingerea că soția sa trăia și era tratată într-un spital.

Maurer a aderat la Partidul Comunist din România în 1937. În acea perioadă, a încercat să se infiltreze în partidele istorice, candidează pentru un loc în Parlament pe listele PNL-Brătianu (1937) și ale PNȚ în județul Dâmbovița (1938), dar nu a fost ales. În perioada 1947–1951 a fost președinte al Comitetului Olimpic Român și, din 1955, membru titular al Academiei Române.

În guvernul condus de Petru Groza, Maurer a ocupat funcția de subsecretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris. În 1957, a fost numit ministru de externe în guvernul condus de Chivu Stoica și, în 1958, a devenit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcția de șef al statului). În 1960, a fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR, funcție pe care a păstrat-o până în 1961, când a fost numit prim-ministru.

În perioada în care a fost prim-ministru, a condus cinci guverne succesive din martie 1961 până în martie 1974. A făcut numeroase vizite oficiale în străinătate pentru a întări relațiile economice și politice ale României. A efectuat vizite în URSS și China pentru a media conflictul dintre cele două țări socialiste și, în 1967, a călătorit secret la Hanoi pentru a convinge guvernul Vietnamului de Nord să își schimbe poziția în conflictul cu Vietnamul de Sud. Sub conducerea sa, economia României a înregistrat o creștere medie de peste 9% pe an.

În 1971, Maurer a avut un conflict cu Nicolae Ceaușescu, în timpul unei vânători comune în județul Covasna, legat de cine a doborât un urs. Maurer a protestat după ce Ceaușescu a revendicat trofeul. Acest incident a dus la o deteriorare a relației dintre cei doi. În 1972, Maurer a surprins opinia publică cu un discurs în care a declarat că „Mai bine mai puțin, dar mai bine”, în contrast cu abordarea lui Ceaușescu.

În martie 1974, Maurer a fost îndepărtat din funcția de prim-ministru, la cererea sa, pe motiv de boală, dar a păstrat privilegii semnificative ale elitei comuniste. După pensionare, a fost invitat la majoritatea evenimentelor publice ale partidului și statului.

Maurer și-a trăit restul vieții într-o vilă luxoasă pe bulevardul Primăverii din București, confiscată de statul comunist în ultimii ani ai deceniului 1940. În anii 1980, a fost pus în arest la domiciliu, iar în 1987 a răspuns la scrisorile lui Károly Király, fost demnitar în comunism. După Revoluția din 1989, a rămas rezervat și nu s-a implicat în viața publică.

Printre distincțiile primite de Maurer se numără:

• Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (1952)
• Medalia „40 de ani de la înființarea Partidului Comunist din România” (1961)
• Medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei” (1964).