Ion Enescu, medic român, unul dintre întemeietorii cardiologiei românești

Ion Enescu (12 august/23 august 1884, Porcești, județul Roman – 14 martie 1972, Iași) a fost un medic român, membru titular al Academiei Române din 1955 și profesor la Facultatea de Medicină din Iași.

Ion Enescu a urmat studiile liceale la Liceul Internat din Iași, obținând bacalaureatul în 1902. A continuat studiile medicale la Facultatea de Medicină din București, fiind extern și intern al spitalelor Eforiei București între 1904 și 1911. După obținerea titlului de doctor în medicină în 1912, a plecat la Berlin pentru a se specializa în patologie, lucrând alături de profesorii Wilhelm Krause și Johannes Orth la Institutul de anatomie patologică, iar mai târziu, între 1913 și 1915, a continuat studiile la Viena cu profesorul Karel Frederik Wenckebach, specializându-se în cardiologie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Enescu_(medic)#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_M._Enescu.jpg

După întoarcerea în România, Enescu a ocupat diverse funcții, printre care medic secundar al spitalelor Eforia din București (1918-1920). Debutul său universitar a avut loc în 1919, când a devenit asistent la Clinica I Medicală a Universității din București, iar în 1920 a fost numit șef de lucrări. După 1920, a fost prosector la Spitalul Colțea și medic primar la Spitalul Central din Chișinău între 1921 și 1927. În 1924, a fost numit profesor titular la Catedra de Farmacologie a Facultății de Medicină din Iași și, în 1927, la Catedra de Terapeutică. În 1932, a devenit medic primar la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, unde a înființat o clinică de cardiologie.

Ion Enescu a realizat importante cercetări în domeniul bolilor cardiace și vasculare, concentrându-se asupra dinamicii cardiace și arteriale în hipertensiune, valvulopatii și insuficiență cardiacă, precum și asupra modificărilor electrocardiografice și vectocardiografice provocate de pneumopatii cronice. De asemenea, a studiat farmacodinamia și farmacologia clinică a unor medicamente precum diureticele, digitalicele și antihipertensivele.

Ion Enescu a efectuat serviciul militar în 1912 la Regimentul 4 Roșiori și a participat la campaniile din al Doilea Război Balcanic (1913) și Primul Război Mondial (1916-1918), fiind avansat la gradul de locotenent-colonel de rezervă. A fost decorat cu numeroase ordine și medalii, printre care:

• Crucea „Meritul Sanitar”
• Medalia „Avântul Țării”
• Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de ofițer și, ulterior, cavaler
• Crucea „Regina Maria” clasa II
• Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române” (1952)
• Ordinul Muncii clasa a II-a (1953) și clasa I (1954), pentru merite deosebite

In memoriam

În 1966, Academia Română a publicat un volum omagial cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, ca semn de apreciere a activității sale. Clinica a III-a Medicală a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, cu profil de cardiologie, îi poartă numele.

Ion Enescu a scris numeroase lucrări de specialitate, printre care:

• Lecțiuni de balneologie (1946)
• Nefropatii hematogene bilaterale (în colaborare, 1947)
• Terapeutica medicală a bolilor aparatului circulator (1947)
• Terapeutica medicală a bolilor interne (1948)
• Nevroza cu predominanța tulburărilor cardiace (1956)
• Insuficiența cardiacă (1960)