Erwin Schrödinger, fizician teoretician austriac

Erwin Schrödinger (născut la 12 august 1887, Viena – decedat la 4 ianuarie 1961, Viena) a fost un fizician teoretician austriac, cunoscut pentru contribuțiile sale fundamentale la mecanica cuantică și teoria undelor materiei. În 1933, a împărțit Premiul Nobel pentru Fizică cu fizicianul britanic Paul Dirac.

Schrödinger a intrat la Universitatea din Viena în 1906 și a obținut doctoratul în 1910. A lucrat apoi ca cercetător la Institutul de Fizică al universității și a făcut serviciul militar în Primul Război Mondial. În 1921 s-a mutat la Universitatea din Zürich, unde a stat șase ani. În 1926, la 39 de ani – o vârstă destul de târzie pentru un debut în fizica teoretică – a publicat lucrările care au pus bazele mecanicii undelor cuantice.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Erwin_Schrödinger#/media/Fișier:Erwin_Schrödinger_-Narodowe_Archiwum_Cyfrowe(1-E-939).jpg

Inspirat de propunerea lui Louis de Broglie, care susținea că particulele au o natură duală, comportându-se uneori ca undele, Schrödinger a formulat o ecuație diferențială – cunoscută azi ca ecuația Schrödinger – care descrie evoluția undelor materiei. Aceasta a devenit fundamentul mecanicii cuantice, înlocuind descrierea clasică a mișcării particulelor. Soluțiile ecuației sunt funcții de undă, care oferă probabilități pentru diferite rezultate fizice, în loc de determinismul absolut al mecanicii newtoniene.

Această interpretare probabilistică a mecanicii cuantice l-a nemulțumit profund pe Schrödinger, la fel ca și pe alți fizicieni din acea vreme. În 1935, el a propus faimosul experiment mental al „pisicii lui Schrödinger” pentru a ilustra aparenta absurditate a suprapunerii cuantice: o pisică, aflată într-o cutie închisă împreună cu un mecanism dependent de dezintegrarea unui atom radioactiv, este simultan vie și moartă până când cutia este deschisă și se face o măsurătoare.

În 1927, Schrödinger a acceptat o catedră la Universitatea din Berlin, succedându-l pe Max Planck. Acolo a lucrat alături de mari personalități, printre care Albert Einstein. În 1933, din cauza politicilor antisemite din Germania nazistă, a părăsit țara, având o viață itinerantă ce l-a purtat prin Austria, Marea Britanie, Belgia, Roma și, în final, în 1940, la Institutul de Studii Avansate din Dublin, Irlanda. A rămas în Irlanda 15 ani, concentrându-se pe fizică, filozofie și istoria științei.

În această perioadă, a scris și Ce este viața? (1944), o lucrare influentă care a sugerat cum principiile fizicii cuantice pot explica stabilitatea geneticii. Deși multe idei au fost ulterior dezvoltate, cartea sa rămâne o introducere importantă în biologia moleculară.

Schrödinger s-a pensionat în 1956 și s-a întors la Viena, unde a fost profesor emerit. El s-a remarcat printr-o extraordinară versatilitate intelectuală, având o vastă cultură în filozofie și literatură, pe lângă realizările sale științifice. Studiile sale despre filozofia greacă antică, sintetizate în Natura și grecii (1954), i-au adus atât admirația pentru știința greacă, cât și un scepticism față de puterea exclusivă a științei de a explica întreaga realitate.

Viziunea sa metafizică, exprimată în Meine Weltansicht (1961), se apropia de misticismul Vedantei hinduse.

Pe parcursul vieții, Schrödinger a adus contribuții importante în multe domenii ale științei și filozofiei, realizare cu atât mai remarcabilă cu cât epoca sa era marcată de o tot mai accentuată specializare.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Erwin-Schrodinger