Ion Dumitriu, pictor, fotograf și profesor român

Ion Dumitriu, (n. 1 martie 1943 în Galați, d. 26 septembrie 1998 în București), a fost un pictor, fotograf și profesor român. A fost de asemenea și colecționar de obiecte vechi și obiecte tradiționale românești.

A avut un frate geamăn, decedat prematur și a trăit o copilărie marcată de dificultăți materiale, dar și de primele impulsuri artistice, manifestate prin desene pe stratul de gheață format pe pereții casei dărâmate în urma bombardamentului din 1944.

Atras de artele plastice încă din adolescență, Dumitriu a urmat cercul de artă plastică organizat de pictorița Lola Dorothea Roth Schmierer la Casa de cultură Salom Alehem, unde a fost inițiat în tehnici moderne de pictură influențate de Lovis Corinth și André Derain.

Mai multe detalii

Portretul pictorului Ion Dumitriu la Poiana Mărului, anii ’80. Foto Radu Dumitriu

RGD2017 – Operă proprie

• CC BY-SA 4.0
• Fișier:Portretul pictorului Ion Dumitriu.jpg
• Creată: 20 aprilie 2021
• Încărcată: 20 aprilie 2021

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Dumitriu#/media/Fi%C8%99ier:Portretul_pictorului_Ion_Dumitriu.jpg

După absolvirea liceului în 1962, s-a înscris la Institutul Pedagogic din București, unde a studiat pictura alături de viitori artiști recunoscuți, precum Horia Bernea, cu care a legat o prietenie solidă, consolidată prin pasiunea comună pentru peisajul rural românesc.

Continuându-și studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, în perioada 1978-1981, Dumitriu a aprofundat tehnicile picturale și muzeologia, ceea ce i-a permis să-și diversifice mijloacele de expresie artistică, inclusiv prin fotografie și colecționarea de obiecte tradiționale.

Din 1966, a activat ca profesor de desen în mai multe școli din București și zonele limitrofe, iar din 1980 a devenit profesor de pictură la Liceul „Nicolae Tonitza”, unde a influențat numeroase generații de elevi prin metodele sale pedagogice inovatoare.

Considerat primul profesor din România care a predat arta origami, Dumitriu a organizat workshop-uri și expoziții în care elevii săi au construit instalații complexe din sute de piese de hârtie, promovând astfel creativitatea prin metode neconvenționale.

Fotografia a reprezentat pentru el nu doar o etapă intermediară în procesul de creație picturală, ci și un mijloc de documentare a lumii rurale românești, capturând detalii vizuale ce reconstruiesc astăzi un univers cultural pe cale de dispariție.

Prin imaginile sale, Dumitriu nu doar a imortalizat peisaje și scene de viață autentică, ci a documentat și interacțiunile artistice dintre pictorii din grupările de la Poiana Mărului și Tescani, locuri ce au devenit spații de inspirație pentru arta românească contemporană.

Poiana Mărului, descoperită la recomandarea lui Horia Bernea, a devenit pentru Dumitriu un loc de reflecție artistică, unde, verile petrecute în mijlocul naturii, alături de alți pictori, i-au influențat profund stilul și tematica picturală.

Cu toate că grupul de la Poiana Mărului nu a elaborat manifeste estetice oficiale, viziunea lor artistică comună, bazată pe o reîntâlnire cu natura și autenticitatea rurală, a reprezentat o opoziție tacită față de rigiditatea ideologică a artei oficiale din acea perioadă.

Atelierele sale, situate pe Strada Biserica Amzei, au fost nu doar spații de creație, ci și locuri de reuniune pentru artiști, scriitori și intelectuali ai vremii, care se regăseau într-un mediu informal, unde discuțiile culturale se îmbinau cu exercițiul plastic.

Primul său atelier, o cameră mică repartizată de Uniunea Artiștilor Plastici în 1977, a fost locul unde a creat cele mai importante lucrări ale sale, iar cel de-al doilea atelier, amenajat într-un fost pod nefolosit, a devenit un spațiu extins, modelat de el într-o manieră personală.

La finele anilor ’80, Dumitriu a transformat podul într-un atelier multifuncțional, cu compartimentări ingenioase, ferestre pentru lumină naturală și o colecție impresionantă de obiecte vechi, devenind astfel un veritabil sanctuar al artei și tradiției românești.

Chiar dacă atelierul mare oferea un spațiu generos pentru expunerea lucrărilor sale, Dumitriu a rămas fidel atelierului mic, unde a continuat să picteze până la sfârșitul vieții, lăsând în urma sa lucrări neterminate ce reflectă pasiunea sa neîmpăcată pentru artă.

Fundația „Ion Dumitriu”, înființată în 1999 de familia artistului și prietenii săi apropiați, are ca scop promovarea și valorificarea operei acestuia, organizând expoziții și oferind burse tinerilor artiști.

Din 2013, activitatea fundației s-a concentrat pe conservarea patrimoniului cultural țărănesc, prin digitalizarea și promovarea colecției de obiecte tradiționale adunate de Dumitriu de-a lungul vieții sale.

În semn de recunoaștere a contribuției sale la educația artistică, școala Gimnazială nr. 157 din București a fost redenumită în 2004 Ȟcoala „Ion Dumitriu”, eveniment marcat de dezvelirea unui bust din bronz dedicat artistului.