Ion Aurel Candrea, lingvist, filolog și folclorist român de origine evreiască

Ion Aurel Candrea (născut Iancu Hecht, la 7 noiembrie 1872 în București, decedat la 15 septembrie 1950 la Paris) a fost un lingvist, filolog și folclorist român de origine evreiască, profesor universitar la Facultatea de Litere a Universității din București. Este recunoscut pentru contribuțiile sale fundamentale la etimologia limbii române, la dialectologie și la studiul folclorului.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/ink-feather-pen-quill-write-5067880

Născut într-o familie de evrei din București – tatăl Marcu Hecht, tehnician constructor, și mama Rachel, originari din Galați –, și-a schimbat numele în Candrea, sub care a devenit cunoscut. A urmat Liceul „Gheorghe Lazăr”, apoi Facultatea de Litere și Filosofie din București (1892–1896), unde a fost studentul lui B.P. Hasdeu.

Încă din timpul studiilor a publicat lucrări importante, precum „Poreclele la români” și „Influența țiganilor asupra literaturii poporane românești”.

Între 1897–1902, s-a specializat în romanistică, lexicografie și geografie lingvistică la Sorbona și la École Pratique des Hautes Études din Paris, fiind discipol al unor mari savanți: Gaston Paris, Antoine Thomas, Paul Meyer, Émile Picot și Jules Gilliéron. În 1902, și-a susținut teza de doctorat „Les éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme”.

A predat limba română la École des Langues Orientales Vivantes din Paris, unde l-a suplinit pe Émile Picot, și a colaborat cu Sextil Pușcariu, cu care a purtat importante discuții despre etimologia românească.

Revenit în țară, a fost profesor de limba franceză la liceele „Frații Buzești” din Craiova și „Mihai Viteazul” din București. În 1913, la recomandarea lui Ovid Densusianu, a devenit conferențiar la Universitatea din București, iar din 1927, profesor universitar la catedra de dialectologie și folclor românesc.

A participat la fondarea Societății Filologice Române (1905) și la publicarea „Buletinului Societății Filologice”. Activitatea sa științifică a acoperit domenii diverse: lexicologie, lexicografie, toponimie, antroponimie, critică filologică și folclor.

În 1938 s-a pensionat. În timpul regimului Antonescu (1943), a fost inclus printre evreii exceptați de la măsurile discriminatorii. În 1948, după instaurarea regimului comunist, s-a stabilit la Paris, unde a murit în 1950.

Candrea a adus contribuții majore la etimologia limbii române, mai ales în ceea ce privește vocabularul de origine latină. Prin metode istorico-comparatiste, a reconstituit forme latine populare care au stat la baza unor cuvinte românești moderne — de pildă:

• a alerga ← allagare,
• cheag ← clagum,
• găleată ← galleta,
• ghem ← glemus,
• maț ← matia,
• viață ← vivitia.

Împreună cu Ovid Densusianu, a redactat monumentalul „Dicționar etimologic al limbii române. Elementele latine” (1907–1914), o lucrare de referință reeditată și astăzi.

A realizat și „Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească” (1931), în colaborare cu Gheorghe Adamescu, un proiect la care a lucrat peste 20 de ani, conținând 43.269 de termeni și 500 de ilustrații desenate de autor. Tudor Arghezi a elogiat această lucrare la apariția ei.

Candrea a cercetat și limba română veche (sec. XVI–XVII), publicând studii despre Psaltirea Scheiană și comparând-o cu alte traduceri contemporane.

A realizat cercetări dialectale în peste 250 de localități, completând 700 de chestionare lingvistice și etnologice. În colaborare cu Densusianu și Theodor Speranția, a publicat „Graiul nostru” (1906–1908), prima mare lucrare colectivă de dialectologie românească.

Distincții

• Ordinul „Coroana României”, în grad de Comandor (31 mai 1932).

Lucrări principale:

• Graiul din Țara Oașului (1907) – prima monografie dialectală românească
• Dicționar de proverbe și zicători (1912; reeditat 2002)
• Straturi de cultură și straturi de limbă la popoarele romanice (1914)
• Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI–XVII (1916)
• Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (1907–1914, cu O. Densusianu)
• Graiul nostru (1906–1908, cu O. Densusianu și Th.D. Speranția)
• Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească (1926–1931, cu Gh. Adamescu)
• Folclorul medical român comparat. Medicina magică (1944; reeditat 1999)
• Lumea basmelor (ed. 2001)
• Iarba fiarelor. Studii de folclor din datinile și credințele poporului român (ed. 2001).