Ioan Pușcariu, istoric și scriitor român, membru titular al Academiei Române
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 10, 2024
Ioan Pușcariu (n. 10 octombrie 1824, Sohodolul Branului, Transilvania, Imperiul Austriac – d. 24 decembrie 1911, Bran, Austro-Ungaria, azi județul Brașov, România) a fost un istoric și scriitor român, membru titular al Academiei Române.
A studiat dreptul până la Revoluția din 1848, după care a urmat o carieră guvernamentală de patruzeci de ani în diverse regiuni, inclusiv în Transilvania natală, Viena și Budapesta. În anii 1860, Pușcariu a participat activ la dezbaterile politice ale românilor din Transilvania și a fost unul dintre fondatorii Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Cercetările sale istorice s-au concentrat în principal pe genealogia nobilimii românești din Transilvania, fapt ce i-a adus alegerea ca membru al Academiei Române.
În 1905, a primit Medalia „Bene Merenti”.
Sursa foto:https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Pu%C8%99cariu#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Pu%C8%99cariu.jpg
Ioan Pușcariu s-a născut într-o familie de preoți ortodocși, fiind primul dintre opt copii. A urmat școala primară în satul natal, apoi școala germană din Brașov și liceul catolic din același oraș. După un an de teologie la Sibiu, a studiat filosofia la Cluj (1843-1845), unde a avut colegi precum Avram Iancu și Alexandru Papiu-Ilarian. În perioada 1846-1848, a urmat cursuri la Facultatea de Drept din Sibiu.
Când a izbucnit Revoluția Maghiară din 1848, Pușcariu s-a implicat activ, participând la Adunarea Națională de la Blaj și devenind „tribun major” al prefecturii Țara Bârsei. A deținut funcții administrative în județul Făgăraș și a predat la școala românească din Brașov.
După revoluție, Pușcariu și-a reluat cariera administrativă, ocupând funcții de judecător și prefect în mai multe districte din Transilvania. A activat și la Viena, în cancelaria imperială transilvană. Din 1867, a devenit consilier pentru Biserica Ortodoxă la Ministerul Afacerilor Religioase din Budapesta, iar ulterior a fost deputat în Dieta Transilvaniei. După 1869, a fost judecător la Curia Regia din Budapesta până la retragerea sa în 1890.
A avut un rol esențial în fondarea ASTRA, contribuind la elaborarea statutului acestei organizații, aprobat de împăratul Franz Joseph I. A fost un susținător al activității politice românești și a militat pentru drepturile românilor din Transilvania. În plan cultural, a fost un apărător al ortografiei etimologice și a sprijinit inițiativele culturale românești din Budapesta.
Pușcariu a fost ales membru de onoare al Academiei Române în 1877 și membru titular în 1900. Cercetările sale genealogice au culminat cu publicarea lucrării „Date istorice privitoare la familiile nobile române”, o contribuție semnificativă la istoria nobilimii românești din Transilvania. A susținut o teorie conform căreia românii au avut o prezență continuă atât la nord, cât și la sud de Dunăre, respingând ipoteza migraționistă a lui Robert Rösler.
În ciuda retragerii sale politice, a continuat să susțină activismul politic românesc, fiind încântat de decizia din 1905 a Partidului Național Român de a renunța la pasivism. După retragerea sa la Bran, a continuat să sprijine ASTRA și să contribuie la activitățile culturale și bisericești românești.
Pușcariu și-a documentat viața în scrierile sale, iar materialele au fost editate postum de fratele său, Ilarion Pușcariu.