Ioan Muraru, jurist român

Ioan Muraru, (2 septembrie 1938, Dolhești, Suceava – 22 decembrie 2021), a fost un jurist român, specialist în drept constituțional, fost judecător al Curții Constituționale (1992–2001) și Avocat al Poporului (2001–2011). Profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității din București, autor a numeroase lucrări de referință în domeniul dreptului public.

Ioan Muraru s-a născut în comuna Dolhești, județul Suceava. A absolvit Liceul de băieți din Fălticeni în 1955, apoi Facultatea de Drept a Universității din București (1959), unde avea să-și desfășoare ulterior întreaga carieră universitară. A urmat cursuri postuniversitare de limbi străine (1975) și a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1972).

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/lege-justiţie-curte-judecător-1063249

După un scurt stagiu ca procuror (1959–1960), a intrat în învățământul superior, parcurgând toate treptele carierei didactice – de la preparator la profesor universitar (din 1991). A fost șeful Catedrei de Drept Public între 1992 și 1994 și conducător științific de doctorat în drept constituțional.

După 1989, a jucat un rol important în procesul de reconstrucție democratică a României:

• Membru al Comisiei de redactare a legii electorale (1990);
• Membru în Comisia parlamentară pentru elaborarea Constituției (1990–1991);
• Membru al Comitetului Director al Institutului Român pentru Drepturile Omului;
• Membru al Senatului Universității din București.

În 1992, a fost numit de către Camera Deputaților judecător la Curtea Constituțională a României, funcție pe care a deținut-o până în 2001. Între 1995 și 1998 a fost președinte al Curții Constituționale.

În octombrie 2001, a fost desemnat de Senatul României Avocat al Poporului, fiind reales în funcție în 2006, pentru un nou mandat de cinci ani, încheiat în 2011.

Autor prolific, Ioan Muraru a publicat numeroase lucrări, manuale și studii de drept constituțional și instituții politice. Dintre cele mai importante lucrări, menționăm:

• Constituția României – comentată și adnotată (1992, în colaborare);
• Dreptul parlamentar românesc (1994, 1995, 2005, cu Mihai Constantinescu);
• Drept constituțional și instituții politice (2003, 2006, cu Elena-Simina Tănăsescu);
• Liber Amicorum – Despre constituție și constituționalism (2006).

A participat activ la simpozioane și conferințe naționale și internaționale și a înființat Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice la Universitatea din București, în colaborare cu Universitatea Paris I – Sorbona.

Pentru contribuția sa la consolidarea statului de drept și pentru meritele științifice, a fost distins cu numeroase premii și ordine, printre care:

• Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Mare Cruce (2000);
• Premiul „Istrate Micescu” (2000);
• Diploma de onoare și Medalia Justiției Române (1995);
• Medalla del Tribunal Constitucional (Spania, 1996);
• Orden al Mérito en la Función Judicial (Venezuela, 1996);
• Premiul „Mircea Manolescu” (1994);
• Alte distincții academice și juridice din partea unor instituții românești și internaționale.

A fost căsătorit și a avut doi copii. A rămas activ în viața universitară până aproape de finalul vieții. A decedat pe 22 decembrie 2021, lăsând în urmă o operă durabilă și o contribuție majoră la dezvoltarea dreptului constituțional românesc.