S-a întâmplat la 28 decembrie 1840
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 28, 2021
S-a întâmplat în 28 decembrie 1840: S-a născut Ioan Kalinderu, jurist şi publicist (frate cu Nicolae Kalinderu, medic şi cunoscut colecţionar de artă); administrator al domeniilor Coroanei de la înfiinţare, în 1884, până la sfârşitul vieţii; pe baza testamentului său, în 1916 a fost inaugurat „Muzeul Kalinderu”; membru al Academiei Române, vicepreşedinte (1895-1898; 1901-1904) şi preşedinte al acestui for (1904-1907) (m. 1913) S-a născut cu numele de Calenderoglu şi a fost cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro.
Ioan Kalinderu a urmat studiile liceale la Bucureşti, iar cele universitare la Facultatea de Drept din Paris, unde şi-a luat doctoratul. În magistratură a parcurs toate gradele şi a ajuns consilier la Curtea de Casaţie şi membru al Curţii de Casaţie de la Haga. Pe baza unor lucrări de referinţă privitoare la dreptul şi istoria Imperiului Roman, Ioan Kalinderu a fost ales membru corespondent (din 1887), apoi membru titular al Academiei Române (din 1893). În cadrul acesteia a îndeplinit funcţiile de:
– vicepreşedinte (1895–1898; 1901–1904).

Sursa foto 1: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Kalinderu#/media/Fi%C8%99ier:NSPetrescuGaina_-_Conu_Iancu_Kalinderu.jpg
Sursa foto 2: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Kalinderu#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Kalinderu.jpg
– preşedinte (1904–1907);
– preşedinte al Secţiei de ştiinţe istorice (1895–1898; 1907–1910).
A avut un rol important în silvicultura românească, fiind preşedinte de onoare(1886) şi apoi preşedinte executiv (1888-1913) al Societăţii „Progresul Silvic”, ce avea ca „organ de publicitate” Revista Pădurilor.Ioan Kalinderu a fost consilier al regelui Carol I al României pe probleme juridice, economice, silvice şi agricole. După înfiinţarea Domeniilor Coroanei (1884), a fost numit administrator al acestora, funcţie deţinută până la sfârşitul vieţii. Ioan Kalinderu fost un filantrop:
– a donat Academiei Române colosala avere mobilă şi imobilă primită prin testament de la Ioan şi Elena Otteteleşanu (peste 900 ha de teren agricol şi păduri, clădiri şi importante sume de bani aflate în bănci);
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 