Ioan D. Caragiani, folclorist și traducător român de origine aromână

Ioan D. Caragiani (n. 11 februarie 1841, Avdela, Grecia – d. 13 ianuarie 1921, Iași) a fost un folclorist și traducător român de origine aromână, specializat în limba și literatura elină, membru al Junimii, fondator al Academiei Române și unul dintre cei mai mari luptători pentru drepturile aromânilor.

Ioan D. Caragiani s-a născut în localitatea Avdela din Grecia, o regiune cu tradiții importante pentru aromâni, unde proveneau și alți oameni de cultură remarcabili, precum Nuși Tulliu, Tache Papahagi și Nicolae Șerban Tanașoca. Provenea dintr-o familie de oieri care își duceau turmele în munți vara și le aduceau la șes iarna, activitate ce le-a adus prosperitate.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_D._Caragiani#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Caragiani.jpg

Caragiani nu s-a căsătorit niciodată, însă avea o soră, Despa Caragiani, pe care o prețuia foarte mult. Despa a fost o femeie remarcabilă, cunoscută pentru curajul și istețimea sa. Se spune că a negociat cu turcii pentru a salva satul de la atac și că a apărat casa familiei de tâlhari, având un nou-născut în brațe și o pușcă în cealaltă mână. Despa era, asemenea fratelui său, dotată cu un umor aparte și o minte ageră.

Fratele său, Alexandru Caragiani, doctor la Tecuci, a fost tatăl aviatoarei Elena Caragiani-Stoienescu.

Caragiani a urmat școlile primare și secundare aromânești în Avdela, Gureanta și Vlaho-Clisura, iar studiile secundare le-a făcut la Atena. În 1856, a început studiile de filologie la Universitatea Othoniană din Atena, devenind un expert în istoria și literatura elină. După absolvirea în 1864, Caragiani a emigrat în România, dar a revenit în mai multe rânduri în locurile sale natale.
În 1865, Caragiani a obținut un post de profesor la Gimnaziul Central din Iași și, din 1866, a devenit profesor suplinitor la catedra de limbă și literatură elină a Universității din Iași. În scurt timp, a fost titularizat, ocupând această catedră timp de aproape o jumătate de secol. De asemenea, a condus pentru două mandate Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Iași, contribuind la stabilitatea acesteia.
Imediat după stabilirea în Iași, Caragiani a început să participe la ședințele Societății literare „Junimea”, fondată în 1864. A devenit membru al Junimii în 1865, alături de personalități de marcă ale vremii, precum Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale și Ion Creangă. Caragiani a fost cunoscut pentru numeroasele sale anecdote, care îi înveselieau pe ceilalți membri ai Junimii. Deși nu vorbea perfect românește, accentul său și amestecul de cuvinte din mai multe limbi adăugau farmec poveștilor sale, iar el devenea, alături de Creangă, unul dintre cei mai amuzanți membri ai grupului.
Caragiani a fost membru fondator al Societății Academice Române, ce avea să devină Academia Română, și al Societății de Cultură Macedo-Română, înființată în 1879. În cadrul acestei societăți, alături de alte personalități, Caragiani a militat pentru drepturile aromânilor, cerând educație în limba română și biserici pentru românii din Imperiul Otoman.
Caragiani a tradus lucrări importante din literatura clasică elină, contribuind semnificativ la literatura română. A tradus integral „Iliada” lui Homer, dar doar un fragment a fost publicat. A realizat și traduceri din „Odiseea” și „Batrachomyomachia”, lucrări ce au fost apreciate pentru stilul lor vibrant și pentru utilizarea expresiilor populare românești.
Caragiani a fost un mare cunoscător al folclorului și istoriei aromânilor, iar lucrările sale în acest domeniu au avut un impact semnificativ. În 1869, a publicat primul său articol despre poeziile populare din Macedonia. În 1891, a publicat prima parte a lucrării „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică”, o lucrare importantă despre istoria și cultura aromânilor. Aceasta a fost completată postum în 1941 de Pericle Papahagi.

Caragiani a fost un apărător fervent al drepturilor aromânilor și a lucrat alături de Apostol Mărgărit și arhimandritul Averchie pentru a asigura drepturile lor. În 1896, a jucat un rol important în alegerea Mitropolitului român Antim și în obținerea sprijinului autorităților otomane pentru comunitatea aromână.

Caragiani era un om cu un caracter plăcut, vesel și mereu jovial. Era vestit pentru anecdotele sale, pe care le povestea cu un farmec deosebit. Chiar și în bătrânețe, el reușea să aducă râsul celor din jur. Descris ca având o față rotundă și o prezență plăcută, Caragiani era apreciat de toți cei care îl cunoșteau.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_D._Caragiani