1729 – Inochentie Micu a primit titlul de baron

Pe 5 septembrie 1729 a primit numele „Klein”, traducerea în germană a numelui „Micu”. Totodată, a devenit membru al Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

Inochentie Micu Klein, (născut Ioan Micu, 1692, Sadu, Principatul Transilvaniei – d. 22 septembrie 1768, Roma, Statele Papale) a fost preot greco-catolic, episcop, iluminist, baron, consilier imperial și un fervent luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania. A murit la Roma pe 23 septembrie 1768.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Inocen%C8%9Biu_Micu-Klein#/media/Fi%C8%99ier:Ioan_Inocentiu_Micu_Klein.jpg

Ioan Micu s-a născut într-o familie de țărani români din Sadu. A urmat cinci clase la colegiul catolic din Cluj, continuându-și studiile teologice la seminarul din Tirnavia, Slovacia.

Prin diploma imperială din 25 februarie 1729, Ioan Micu a fost numit episcop și consilier imperial de către împăratul austriac Carol al VI-lea, succedându-l pe episcopul Ioan Giurgiu Patachi. La 5 septembrie 1729, a primit titlul de baron și și-a luat numele de Klein. A fost hirotonit pe 23 septembrie, călugărindu-se și luând numele de Inochentie, iar la 5 noiembrie a fost consacrat episcop.

După hirotonire, Inochentie Micu a plecat la Viena pentru a cere drepturi pentru românii din Transilvania, bazându-se pe diplomele leopoldine care garantau aceste drepturi. În 1732, a fost înscăunat episcop la Făgăraş, iar înainte de acest moment a trimis opt scrisori împăratului, în care sublinia că românii erau cea mai numeroasă și veche populație din Transilvania. Ulterior, a continuat să scrie alte 16 scrisori în același scop.

Între 1734 și 1735, a stat la Viena pentru a obține schimbarea domeniilor de la Sâmbăta de Jos și Gherla cu cel de la Blaj. În 1737, a mutat sediul episcopiei de la Făgăraș la Blaj, unde a început construirea catedralei, a mănăstirii și a școlilor. În 1738, a pus piatra de temelie a primei școli românești din Blaj și a convocat un sinod eparhial, pledând în numele „națiunii române”.

În 1741, a inițiat construcția mănăstirii, finalizată în 1747. În 1743, a obținut de la împărăteasa Maria Tereza un rescript prin care se acordau preoților greco-catolici români drepturi importante, inclusiv accesul la educație și funcții publice pentru nobilii români.

În 1744, Micu a fost aproape linșat de Dieta ardeleană pentru cererile sale în favoarea românilor. În același an, conflictele cauzate de călugărul sârb Visarion Sarai, care a instigat românii ortodocși împotriva greco-catolicilor, au dus la o anchetă imperială împotriva lui Inochentie Micu. Presat de autorități, acesta a plecat în exil la Roma în 1745, unde a rămas până la moartea sa.

În 1751, Inochentie Micu a renunțat oficial la funcția de episcop, primind o pensie imperială pentru restul vieții sale. Succesorul său a fost episcopul Petru Pavel Aron.

Inochentie Micu a murit în exil la Roma, pe 23 septembrie 1768. A fost înmormântat în biserica Madona del Pascolo. Rămășițele sale pământești au fost aduse în România și reînhumate la 19 octombrie 1997 în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, ctitoria sa.

Inochentie Micu Klein este considerat întemeietorul spiritualității românești moderne, prin lupta sa pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania și pentru educația acestora. Numele său este purtat de străzi din mai multe orașe din România, precum și de instituții de învățământ, inclusiv Colegiul Național „Inochentie Micu Klein” din Blaj și Liceul Teologic Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca.

Bibliografie

• Albu, Corneliu – Dela Bobâlna la Alba Iulia (Lupta Transilvaniei pentru dreptate şi libertate), Editura Dacia Traiană, Bucureşti
• Prunduş, Silvestru Augustin; Plăianu, Clemente – Catolicism şi ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite, Casa de editură „Viaţa creştină”, Cluj-Napoca, 1994

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Inochentie_Micu_Klein