1487 – Prima atestare documentară a localității Horezu

Description	Română: priveliste Horezu, VL , 2 mai 2008Deutsch: Blick auf Horezu
Date	Taken on 2 May 2008
Source	https://web.archive.org/web/20161011060056/http://www.panoramio.com/photo/9877839
Author	eug.sim
Permission (Reusing this file)	This file is licensed under the Creative Commons Attribution 3.0 Unported license.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Priveliste_Horezu,VL,2_mai_2008-_panoramio.jpg

„La mulți ani, Horezu!

5 septembrie 1487 – prima atestare documentară a localității

CNIPTVâlcea”.

Orașul Horezu este recunoscut ca un important centru etnografic și folcloric, precum și ca un vechi centru de ceramică populară, fiind considerat „capitala” ceramicii românești. Situat în partea centrală a județului Vâlcea, România, Horezu se află aproximativ la jumătatea distanței dintre Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu.

Numele actual al localității, Horezu, provine de la „ciuhurez”, o pasăre asemănătoare bufniței, care trăiește în pădurile din jur.

„Aici suntem în mijlocul județului Vâlcea, podoaba mândrei Oltenii și unul dintre cele mai frumoase ținuturi ale țării.” („România pitorească” – Alexandru Vlahuță despre Horezu)

Dezvoltarea așezărilor din Horezu este strâns legată de traseele de transhumanță și de drumurile haiducilor, care traversau zona, precum și de drumul sării care „pornea de la Ocnele Mari, trecea prin Pietrarii de Jos și din Horezu continua către Slătioara și ajungea la Cernești”.

Descoperirile arheologice de la Ferigile, lângă Horezu, au scos la iveală dovezi ale unor așezări umane din secolele IX-XIII.

Regiunea Subcarpatică a actualei zone Horezu făcea parte din Cnezatul lui Fărcaș, menționat documentar prin Diploma regelui Bela al IV-lea al Ungariei.

Orașul Horezu este atestat documentar pentru prima dată în 1487, în timpul domnitorului Vlad Călugărul, care menționează satul Hurez. Localitatea Costești, situată lângă Horezu, este locuită de aproximativ 10.000 de ani, încă din mezolitic, conform mărturiilor arheologice. Prima atestare documentară a Costeștiului apare într-un hrisov emis de Neagoe Basarab pe 11 octombrie 1512.

Inițial, numele de Hurezi a aparținut actualei localități componente Români de Jos, situată pe valea râului cu același nume, menționată documentar în secolul al XV-lea. La sfârșitul secolului al XVII-lea, satul Români de Jos avea aproximativ 100 de locuitori.

La Români de Jos, domnitorul martir Constantin Brâncoveanu a construit mănăstirea Horezu, între 1690 și 1693, o capodoperă a artei românești. De-a lungul timpului, vatra satului s-a mutat peste deal, la aproximativ 2 km, probabil datorită intersectării traseelor de transhumanță și a altor drumuri comerciale în acel loc. Aici s-a dezvoltat un târg unde oamenii din zonă puteau realiza diverse schimburi comerciale: oierii vindeau lână și brânză și cumpărau cereale, în timp ce olarii își comercializau produsele ceramice necesare în gospodăriile rurale.

Teritoriul administrativ al orașului Horezu se întinde pe 11.800 hectare și ajunge până în creasta principală a Munților Căpățânii. Vecinii orașului sunt comunele: Costești la est, Malaia la nord, Vaideeni la vest și Măldărești și Tomșani la sud.

Din punct de vedere administrativ, Horezu a avut un rol teritorial important încă din secolul al XIX-lea, fiind menționat în 1855 ca „plaiul Horezu”, cu 34 de sate și reședința în „Târgul Horezu”. În perioada interbelică, „plasa Horezu” era a doua ca mărime din județ, având 45.713 locuitori și 99 de sate subordonate.

Între 1950 și 1968, plasa Horezu a fost reorganizată ca raionul Horezu, inițial parte a regiunii Vâlcea și ulterior a regiunii Argeș. În 1966, raionul Horezu avea 83.165 de locuitori, reprezentând 7% din populația regiunii Argeș, și includea 28 de comune.

În ultima sută de ani, în zona depresionară Horezu s-au dezvoltat mai multe localități rurale și comune, conturând o arie demografică și culturală unitară, cu tradiții și elemente lingvistice comune.

Horezu este cunoscut pentru ocupațiile sale tradiționale, cum ar fi pomicultura, creșterea animalelor, olăritul, exploatarea și prelucrarea lemnului. Olăritul rămâne emblema locului, marcându-se anual prin târgul internațional „Cocoșul de Horezu”, organizat în luna iunie.

Sursa: https://www.conachorezu.ro/Istoric-Horezu