Înființarea regimentelor grănicerești românești din Transilvania (1762)

În 1762, printr-un decret imperial semnat de împărăteasa Maria Terezia, a fost decisă înființarea regimentelor de grăniceri în Transilvania. Acestea urmau să asigure apărarea frontierei sudice a provinciei și să servească drept cordon sanitar împotriva amenințărilor din exterior. În acest context, au fost create două regimente grănicerești românești – Regimentul I la Orlat și Regimentul II la Năsăud – alături de alte unități militare: două regimente secuiești de grăniceri, un regiment de dragoni români și unul de husari secui.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regimentul_I_de_Graniță_de_la_Orlat#/media/Fișier:SigiliuRegimentulOrlăţean.PNG

Regimentul I de Graniță de la Orlat (Walachen Grenzinfanterieregiment Nr. 16), înființat între anii 1764–1766, sub conducerea generalului Josip Siskovics, avea misiunea de apărare a graniței sudice a Transilvaniei. Acesta era unul dintre cele mai întinse teritorii din cadrul Graniței Militare Transilvănene, cu sediul principal la Orlat, lângă Sibiu. Teritoriul regimentului se întindea din zona Porților de Fier până în comitatele Hunedoara, Alba și Brașov.

Regimentul II românesc de la Năsăud (Walachen Grenzinfanterieregiment Nr. 17) a fost alcătuit în mare parte din românii localnici și avea sediul în Năsăud, fiind cunoscut ca Districtul Grăniceresc Năsăudean.

Regimentul era compus din circa 3.000 de oameni, organizați în trei batalioane, fiecare cu câte patru companii (două de stat major și două de rând). Sediile batalioanelor se aflau la Hațeg, Orlat și Vaida-Recea. O companie era alcătuită din aproximativ 250 de oameni și era structurată în patru plutoane. Conducerea era formată din căpitan, locotenent major, sublocotenent, plutonier, furier, sergent, caporali, toboșari și ostași de rând.

În 1851, când regimentul a fost desființat, companiile aveau sediile în localități precum Răcăștia, Hațeg, Cugir, Jina, Racovița, Viștea de Jos, Lisa, Mărgineni, Ohaba, Tânțari (azi Dumbrăvița) etc.

Regimentul era condus de un locotenent-colonel, apoi de un colonel. Structura ofițerească includea grade precum maior, căpitan, locotenent-major, sublocotenent și funcții auxiliare (auditor, contabil, capelan). Printre comandanții și ofițerii notabili se numără colonelul David Urs de Mărgina, căpitanul Constantin Stezar și căpitanul Dionisie Drăgoiu.

După desființarea regimentelor grănicerești în 1851, „Fondul de montură” al Regimentului I de la Orlat, în valoare de peste 49.000 florini, a fost transformat în „Fond Școlastic”. Acest fond a susținut înființarea și funcționarea școlilor poporale în fostele localități grănicerești. Administrația fondului a fost preluată de Comitetul administrativ al fondului școlastic (CAFS), al cărui prim președinte ales pe viață a fost baronul David Urs de Mărgina.

„Fondul școlastic” a fost folosit pentru a sprijini financiar școlile grănicerești și a devenit un simbol al continuității educaționale în fostele comunități militare. În 1871 a fost elaborat un normativ pentru organizarea învățământului în aceste școli, având ca autor principal pe renumitul pedagog Vasile Petri. Deși școlile au fost supuse presiunilor de maghiarizare, ele au supraviețuit până în 1921, când au fost preluate de statul român. Fondul a continuat să existe ca entitate juridică până în 1948.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regimentul_I_de_Graniță_de_la_Orlat