Încă un posibil caz de CORONAVIRUS la Piatra Neamț
#Postat de JurnalFM on martie 17, 2020
Încă un posibil caz de CORONAVIRUS la Piatra Neamț
În județul Neamț au fost confirmate alte două cazuri de infectare cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Cele două persoane sunt internate în Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi și se află sub supraveghere medicală permanentă. Cei în cauză au fost prezenți la Campionatul de Dans Sportiv de la Sala Polivalentă desălurat la Piatra Neamț. Șoția bărbatului infectat cu virusul a făcut o postare pe pagina de Facebook, unde a menționat că se află izolată la domiciliu, împreună cu băiețelul acestora.
Potrivit soției, cel în cauză s-a simțit rău, a avut o stare de leșin și febră. A sunat la 112, acesta fiind internat imediat la Secția de Boli Infecțioase. Se pare că bărbatul a intrat pentru 10 minute în tribună, neintrând în contact cu vreo persoană.
,,Dragi prieteni, având în vedere că soțul meu Ciprian a fost depistat pozitiv cu COVID -19, în dimineața aceasta, eu sunt izolată la domiciliu, împreună cu fiul nostru. Nu știm de unde a contactat acest virus, singura posibilitate de Campionatul de Dans Sportiv, unde a fost pentru 30 de minute, împreună cu băiatul nostru care a cântat, împreună cu alți copii, Imnul României. El a intrat 10 minute în tribune pentru a-i face niște poze. În rest nu am intrat în contact cu alte persoane care să fi venit în afara țării. Am sunat la DSP și urmează, probabil, să vină să ne testeze. Dumnezeu să ne apere pe toți!”, transmite femeia.
Până acum, în județul Neamț, numărul persoanelor infectate cu COVID -19 a ajuns la 5. Potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, 113 persoane sunt în carantină și 417 persoane în auto–izolare la domiciliu, din care 6 persoane instituţionalizate.

Articolul Încă un posibil caz de CORONAVIRUS la Piatra Neamț apare prima dată în Jurnal de Neamt.
Jurnal FM 