Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău anunță ediția a XLVI-a a Festivalului Internațional „Enescu, Orfeul Moldav”
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 4, 2025
Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub egida Consiliului Județean Bacău, organizează în perioada 11–13 septembrie 2025 cea de-a XLVI-a ediție a Festivalului Internațional „Enescu, Orfeul Moldav”, un eveniment de tradiție dedicat celebrării marelui compozitor român George Enescu. Festivalul va avea loc în două locații de referință: Bacău și Tescani, locuri profund legate de spiritul muzicii enesciene.

Evenimentul debutează joi, 11 septembrie 2025, de la ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, cu un concert simfonic dirijat de maestrul Ovidiu Bălan. În postura de solist se va afla violonistul Remus Azoiței. Programul serii include lucrări semnate de Ludwig van Beethoven – Uvertura Leonora III, Johann Sebastian Bach – Concert în Mi Major pentru vioară și orchestră, George Enescu – Baladă pentru vioară și orchestră, și Johannes Brahms – Simfonia a II-a.
Festivalul continuă vineri, 12 septembrie 2025, de la ora 17:00, la Muzeul Național „George Enescu” – Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu din Tescani, cu un recital cameral susținut de pianistul Viniciu Moroianu. În program figurează Sonata nr. 3 în Re Major op. 24 de George Enescu și Variațiunile Goldberg BWV 988 de Johann Sebastian Bach.
Ultima zi a festivalului, sâmbătă, 13 septembrie 2025, de la ora 17:00, se desfășoară tot la Tescani, unde publicul este invitat la un nou recital cameral. Interpreți vor fi Kira Haltenwanger (vioară) și Karla Haltenwanger (pian), care vor oferi un program muzical variat, incluzând lucrări de Tomaso Antonio Vitali (Ciaccona în sol minor), Ludwig van Beethoven (Sonata pentru vioară și pian în La Major op. 30), Niccolò Paganini (La Campanella), Johannes Brahms (Scherzo în do minor), George Enescu (Balada pentru vioară și pian, Impromptu concertant) și Pablo Sarasate (Fantezia de concert Carmen).
Invitațiile pentru cele trei evenimente vor fi disponibile la Casa de Cultură Bacău, după următorul program:
- Vineri, 5 septembrie – între orele 10:00–14:00
- Luni, 8 septembrie – între orele 10:00–14:00
- Miercuri, 10 septembrie – între orele 10:00–14:00.
Prin această ediție, Filarmonica își continuă misiunea de a promova moștenirea muzicală românească și universală, reafirmând rolul esențial al culturii în viața comunității. Publicul este invitat să ia parte la o experiență muzicală de excepție în compania unora dintre cei mai valoroși artiști români și internaționali.
Jurnal FM 