Pe 19 aprilie 1919, a apărut revista Sburătorul

În 1919 a apărut revista Sburătorul, o publicație literar-artistică modernistă, condusă de Eugen Lovinescu, care a avut un rol esențial în extinderea literaturii române, de la simbolismul românesc către temele urbane ale realismului și avangardei artistice. Subintitulată „Revistă literară, artistică și culturală”, revista a fost publicată în două serii, între 19 aprilie 1919 și 7 mai 1921, iar ulterior între martie 1926 și iunie 1927. În perioada 1921-1922 a apărut și un săptămânal numit Sburătorul Literar. Aceasta a fost o grupare literar-artistică românească de avangardă și un cenaclu literar important, numit Cenaclul „Sburătorul”, unul dintre cele mai influente în perioada interbelică. Revista a fost un vehicul al modernismului literar și al sincronismului cultural, promovând o literatură deschisă influențelor externe și dezvoltând noi teme și perspective.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sburătorul#/media/Fișier:Sburătorul_Literar.jpg

Eugen Lovinescu a fost motorul acestei mișcări, atât ca teoretician al literaturii, cât și ca organizator al cenaclului și revistei. Printre colaboratorii constant ai revistei se numărau Zaharia Bârsan, Al. Cazaban, George Caïr, Radu Cosmin, V. Demetrius, Ion Dragoslav, Victor Eftimiu, Ion Sân-Giorgiu, George Gregorian, Alfred Moșoiu, Constanța Marino-Moscu, Claudia Millian, Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, D. Nanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Rădulescu, Liviu Rebreanu, G. Rotică, Radu D. Rosetti, Al. T. Stamatiad, Alexandrina Scurtu, Mihail Sorbul, G. Stratulat, Caton Theodorian, Tudor Vianu și I. C. Vissarion. De-a lungul timpului, alți autori, precum F. Aderca, Camil Baltazar, Ion Barbu, Gheorghe Brăescu, G. Călinescu, Ion Călugăru, Pompiliu Constantinescu, B. Fundoianu, George Murnu, Perpessicius, Ion Pillat, Ramiro Ortiz, Vladimir Streinu și Ilarie Voronca, s-au alăturat grupării.

Mișcarea literară „Sburătorul” s-a angajat constant într-o polemică cu stilurile tradiționale care își aveau originile în secolul trecut, cum ar fi revista Sămănătorul, care susținea un neoromantism și naționalism etnic. Lovinescu și cercul său de scriitori au combatut vederile etnocentriste ale lui Nicolae Iorga și au promovat o literatură modernă, obiectivă, urbanizată.

Revista Sburătorul a avut un rol fundamental în evoluția literaturii române, fiind un spațiu în care Lovinescu a prezentat teoriile sale despre modernizare și sincronizare literară. Sburătorul s-a dorit o revistă fără un program estetic fix, care să sprijine literatura valoroasă indiferent de orientările ideologice ale autorilor și care să susțină tinerii scriitori. Ea a impus câteva nume mari ale literaturii interbelice, precum Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu și alții.

Cenaclul „Sburătorul” s-a întâlnit frecvent în locuința lui Eugen Lovinescu, un spațiu deschis tuturor celor dornici să participe la acest proiect literar. Printre cei care frecventau aceste întâlniri se numărau Gheorghe Brăescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ludovic Dauș, Ramiro Ortiz, Ion Petrovici, Dumitru Nanu, Victor Eftimiu, George Murnu, Liviu Rebreanu, Caton Theodorian și Tudor Vianu. La întâlniri au participat și alte figuri importante ale literaturii române, precum Ion Barbu, George Călinescu, Anton Holban, Perpessicius și Camil Petrescu. Descrierile din epocă ne arată că locuința criticului era un loc de întâlnire frecventă, o „casă a tuturor” unde tinerii scriitori își puteau găsi consacrarea.

În cadrul acestei grupări literare, activitatea era destinsă, iar participarea nu impunea obligații stricte, fiecare intrând în programul cenaclului după bunul plac. Viața socială a lui Lovinescu, caracterizată prin întâlniri spontane și informale, a creat un cadru favorabil dezvoltării literare, în care tinerii scriitori aveau acces la o învățătură liberă și stimulatoare.

Revista și cenaclul „Sburătorul” au fost fundamentale în promovarea sincronismului cultural, susținând literatura tinerelor generații și încurajând împrumuturile culturale din afacerea europeană. Mișcarea a funcționat până după moartea lui Lovinescu în 1943, dar impactul său asupra literaturii române interbelice a rămas considerabil.