1866 – Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul României, a fost silit să abdice
#Postat de Carmen Vintu on februarie 11, 2026
În 1866, Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul României, a fost forțat să abdice din cauza nemulțumirilor provocate de regimul său. Acesta a dus la alianța liberalilor radicali cu conservatorii, iar poziția sa a slăbit semnificativ. O coaliție puternică, denumită „monstruoasa coaliție” de susținătorii săi, a fost hotărâtă să-l răstoarne. Conspiratorii au reușit să atragă de partea lor o fracțiune a armatei, printre care colonelul C. Haralambie și maiorul D. Lecca, și l-au constrâns pe Cuza să abdice în noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866.

Cuza nu a acționat împotriva forțelor reacționare și, într-un discurs, și-a arătat disponibilitatea de a ceda tronul unui prinț străin, conform unei dorințe exprimate anterior de Divanele ad-hoc din 1857.
În actul de abdicare semnat de Cuza, acesta declara: „Noi, Alexandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domnești și a Ministrului ales de popor.”
După abdicare, Cuza a plecat în exil, împreună cu familia sa, îndreptându-se spre Brașov.
Pentru o perioadă, a fost instituită o Locotenență Domnească, alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și colonelul Nicolae Haralambie din partea armatei, iar conducerea guvernului a fost preluată de Ion Ghica. La 11 februarie 1866, printr-o decizie a Locotenenței, Filip de Flandra, din casa domnitoare belgiană, a fost propus ca noul domnitor al României, însă acesta a refuzat. În aprilie 1866, printr-un plebiscit, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost ales prinț al României, iar locotenența a luat sfârșit.
Abdicarea forțată a lui Cuza a pus România într-o situație periculoasă. După înlăturarea sa, au apărut temeri că reforma agrară nu va mai fi realizată. În plus, la 3 aprilie 1866, în Iași, a avut loc o demonstrație a Mișcării Separatiste, susținută de Rusia, care cerea anularea unirii Moldovei cu Țara Românească și susținea un candidat obscur pentru tronul Moldovei.
Cuza și-a petrecut restul vieții în exil, locuind la Paris, Viena și Wiesbaden. A încercat să revină în țară, dar cererea i-a fost refuzată. A murit la 3/15 mai 1873, în urma unei răceli grave și a unor afecțiuni preexistente, precum astmul și problemele cardiace și hepatice. A fost înmormântat la Biserica Domnească de lângă Palatul Domnesc de la Ruginoasa, iar ulterior osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei Ierarhi din Iași.
Jurnal FM 