Current track

Title

Artist


I.P.J. Mureș: Identificat și reținut pentru furtul a 9900 de lei

#Postat de on decembrie 19, 2023

I.P.J. Mureș: Identificat și reținut pentru furtul a 9900 de lei – la data de 18 decembrie a.c., polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Târnăveni au identificat și reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târnăveni, bănuit de furtul a 9.900 de lei dintr-o locuință.

I.P.J. Mureș: Identificat și reținut pentru furtul a 9900 de lei

I.P.J. Mureș: Identificat și reținut pentru furtul a 9900 de lei

În fapt, polițiștii au fost sesizați, la data de 5 decembrie a.c., cu privire la faptul că, dintr-o locuință situată în localitatea Dâmbău ar fi fost sustrasă o sumă de bani, după ce s-ar fi pătruns în mod ilegal.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, precum și a activităților investigativ-operative, persoana bănuită de săvârșirea faptei a fost identificată de polițiști, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târnăveni.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celui în cauză, pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost condus sub escortă și predat Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Mureș pentru executarea măsurii.

Astăzi, 19 decembrie a.c., bărbatul urmează a fi prezentat magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ,,furt calificat”, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni.

Sursa: I.P.J. Mureș/19 decembrie 2023

UPDATE

Astăzi, 19 decembrie a.c., în urma prezentării bărbatului de 35 de ani Judecătoriei Târnăveni cu propunere legală, magistrații au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *