I.P.J. Mureș: Activitățile pentru siguranța comunității continuă
#Postat de Carmen Vintu on august 27, 2023
I.P.J. Mureș: Activitățile pentru siguranța comunității continuă.
În acest sfârșit de săptămână, polițiștii mureșeni continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea aduce atingere ordinii publice și siguranței cetățenilor.
Pe linie rutieră, atenția se îndreaptă asupra combaterii principalelor cauze generatoare de accidente de circulație și depistării persoanelor care, din nefericire, aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

I.P.J. Mureș: Activitățile pentru siguranța comunității continuă
Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/tehnologie-politie-acoperi%C8%99-masina-2500010/
În cursul zilei de ieri, 26 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au organizat și derulat 19 acțiuni punctuale, în cadrul activităților fiind sprijiniți și de
efective de polițiști locali și jandarmi.
Au fost legitimate 563 de persoane și verificate în trafic aproximativ 300 de vehicule .
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 70.300 de lei.
Dintre acestea, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și a ordinii publice, conform Legii 61/1991 R, iar 149 au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, restul sancțiunilor fiind aplicate în acord cu alte acte normative.
În acest din urmă context, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.
De asemenea, 309 participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, iar 31 pentru depistarea substanțelor susceptibile de a avea efect psihoactiv.
Sursa: I.P.J. Mureș/27 august 2023
Jurnal FM 