Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Horia Hulubei, fizician și om…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 31, 2023
Motto: „Ar fi o fericire să se înţeleagă odată temeinic că unul din factorii cei mai importanţi de formare economică a unei ţări este cercetarea ştiinţifică pură, oricât de paradoxal ar părea la prima vedere.” – Horia Hulubei
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, am să v-aduc în amintire un mare savant român de care „se leagă” multe realizări științifice ale secolului trecut și chiar existența programului nuclear românesc, Horia Hulubei. Pe scurt, cine a fost Horia Hulubei? A fost fizician, profesor la Universitatea din Iași și Universitatea din București (unde a fost și rector între 1941-1944), organizator al Institutului de Fizică (1949) în cadrul Academiei Române și apoi a celui de Fizică Atomică (1956) la Măgurele, în subordinea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară. Prin tot ceea ce a realizat pe plan științific, Horia Hulubei a fost o personalitate de seamă a științei românești. Renumitul fizician a fost autorul a numeroase scrieri cu profil științific în domeniul său de activitate, atât în spațiul românesc, cât și în cel francez, unde și-a publicat majoritatea articolelor sale în publicații periodice de specialitate academice. Totodată, trebuie amintit că Horia Hulubei a demonstrat o veritabilă și de netăgăduit „amplitudine științifică” atât înainte, cât și după cel de-al doilea război mondial. Calitatea omului de știință Hulubei a fost recunoscută, de-a lungul timpului, cu numeroase distincții și omagieri. Mai ales de către străini…Academicianul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni români, este binecunoscut pentru cercetările sale de spectroscopie atomică în raze X, de identificare a unor noi elemente, de fizica neutronilor, de fizică nucleară, de spectroscopie Raman.
În același timp, trebuie amintit și faptul că Hulubei a fost nu numai fizician, ci și erou al primului război mondial, pilot militar, senator, diplomat, rector în vremuri tulburi, inițiator și îndrumător al cercetării instituționale de fizică în România. Poate cel mai mare…Majoritatea celor care au scris despre el afirmă faptul că eminența sa științifică a fost dublată de remarcabile calități umane: căldură sufletească, disponibilitate, inteligență pătrunzătoare, onestitate, altruism, hărnicie. Prin realizările sale științifice, așaa cum scrie pe site-ul institutului care-i poartă numele:„Horia Hulubei este un mare savant. Prin crearea unui sistem național de institute de cercetare, competitiv la nivel mondial, a unei școli de fizică modernă, a unei atmosfere științifice armonioase și stimulative, Horia Hulubei este unul dintre marii ctitori de cultură ai României”. Horia Hulubei s-a născut la 15 noiembrie 1896 la Iași, „într-o căsuță din Tătărași, str. Trompetei, nr. 44, acoperită în acea zi cu zăpadă”, așa cum mărturisea el, în cuvântul de răspuns, la festivitatea de sărbătorire în cadrul Academiei a venerabilei vârste de 70 de ani. Horia Hulubei a avut o adolescență marcată de condiția de orfan (tatăl său murise în 1911) și de lipsurile cauzate de această situație. După terminarea cursului primar de studii, se înscrie la Liceul Internat din Iași (Colegiul Național „Costache Negruzzi” de astăzi), liceu pe care l-a absolvit în calitate de șef de promoție în anul 1915, fiind „afișat” la panoul de onoare al liceului, iar examenul de bacalaureat l-a trecut cu clasificarea „cu distincție”. De altfel, așa cum spune un exeget al său:„calitățile sale intelectuale vor fi apreciate elogios mai târziu chiar de Jean Perrin, cu care se va întâlni mai târziu, după terminarea războiului, respectiv a studiilor universitare de la Iași”. Horia Hulubei, considerat, pe bună dreptate, părintele fizicii nucleare românești, a avut, din plin, o viață „colorată” cu diverse borne de încercare și plină de peripeții. Astfel, după absolvirea liceului, își câștigă pe merit calitatea de student la Universitatea din Iași, dar războiul fiind în plină desfășurare, a fost mobilizat și obligat să-și întrerupă studiile la care ținea, firește, tare mult. A participat la lupte ca tânăr sublocotenent de infanterie, fiind prezent, din plin, în primele linii. Având în vedere nevoia armatei române de piloți calificați pentru luptă, s-a alăturat unui grup de tineri ofițeri de diverse arme și specialități, grup constituit ca urmare a dispozițiilor date de șeful misiunii militare franceze în România, generalul Louis Mathias Berthelot, pentru a se pregăti și a deveni pilot militar în Franța. După mai multe episoade tumultoase de viață, absolvă cursurile și devine apt pentru a pilota avioane de vânătoare. Înainte de a reveni în țară a luptat pe frontul de vest al Antantei ca pilot de vânătoare. Aici, în timpul unei misiuni de luptă, avionul său este lovit de inamic și este nevoit să aterizeze forțat, fiind rănit și spitalizat mai multe luni. După ce s-a refăcut, a revenit pe front și va relua lupta, tot în calitate de aviator, firește. Unele surse afirmă că episodul rănirii sale în luptă l-ar fi adus în postura de a fi fost decorat cu Ordinul Legiunea de Onoare dată prin mijlocirea misiunii militare franceze. Se pare că este doar o eroare a unor apologeți de-ai lui Hulubei, un pic mai neatenți cu biografia acestuia, pentru că documentele din arhiva Universității din București, coroborate cu cele din Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare franceze, arată destul de clar că Horia Hulubei a fost decorat cu Legiunea de Onoare, de două ori. Prima dată s-a întâmplat în anul 1936 (în grad de Cavaler) și a doua oară în anul1939 (în grad de Ofițer), în ambele situații fiind decorat pentru merite științifice și culturale. Chiar dacă a activat pe frontul de vest pe avioane militare franceze, ordinul de primire ca străin în armata franceză a fost publicat oficial în Jurnalul Oficial al Republicii Franceze la data de 11 noiembrie 1918, chiar la sfârșitul războiului. Acest ordin se află în arhiva „Gallica”, biblioteca digitală a Bibliotecii Naționale a Franței.
Horia Hulubei a rămas „sub arme” (conform celor spuse chiar de el) timp de patru ani (în perioada 1916 – 1920), perioadă în care a activat și pe frontul de est cât și pe cel de vest. Horia Hulubei a fost foarte atras de postura de aviator, dar și nevoia de a „supraviețui financiar” într-o Românie secătuită de război îl țin încă, timp de doi ani, departe de Universitatea din Iași, unde se va întoarce, pentru a-și continua studiile, în anul 1922. Înainte de reluarea studiilor, în 1922, Horia Hulubei a fost numit şeful unui birou de navigaţie aeriană civilă, cu această ocazie, ar fi contribuit, parțial, la deschiderea primei linii româneşti Constantinopol – Bucureşti – Budapesta. Referitor la cariera în aviația română a lui Horia Hulubei, la 1 septembrie 1920, Horia Hulubei a fost numit șef de birou principal clasa a II-a în Secțiunea Tehnică a Direcțiunii Aviației Civile, subordonat Ministerului Comunicațiilor.
Dovada principală a acestei posturi ale sale este Decretul Regal emis de Regele Ferdinand la Sinaia pe data de 20 octombrie 1920, publicat în Monitorul Oficial nr. 186 din 24 noiembrie 1920, decret care se găsește la Biblioteca Digitală a Bucureștilor. Horia Hulubei a rămas doar câteva luni în această funcție, impactul activității sale asupra dezvoltării aviației civile în România fiind, totuși, limitat. Deși fiind doar student, calitățile sale excepționale manifestate în perioada studiilor l-au recomandat din plin pentru un post de preparator suplinitor – prima treaptă a unei viitoare cariere academice strălucite, care avea să continue ascendent, până la titlul cel mai înalt, de Doctor Honoris Causa, al aceleiași Universități unde-și începea drumul de savant.La această Universitate din Iași, în 1926, a dat examenul de licență cu calificativul „Magna cum Laude” în științele fizico-chimice. Cum spuneam anterior, ca profesie, a intrat în învățământul superior, tot la Universitatea din Iași, mai întâi ca preparator și apoi asistent universitar, în cadrul Catedrei de Chimie-Fizică. În anul care a urmat, 1927, a plecat în Franța, țară unde a activat fără întrerupere până în anul 1938, în calitate de cercetător în laboratorul de Chimie-Fizică de la prestigioasa Universitate Sorbona, acolo unde l-a cunoscut și s-a împrietenit cu renumitul savant francez Jean Perrin. Datorită priceperii, perseverenței și seriozității sale, Horia Hulubei a obținut titlul de doctor în științe în anul 1933, fiind promovat pe linie profesională ca director de cercetări la Universitatea din Paris.Comisia care i-a acordat titlul de doctor era condusă chiar de Marie Curie, dublă laureată a premiului Nobel. Din comisie mai făceau parte Jean Perrin şi Charles Mauguin. Certificarea doctorală a primit-o din partea unor personalități științifice de excepție. În anul1936, Jean Perrin îl însărcinează cu organizarea sălilor de electronică şi raze X din cadrul expoziţiei mondiale din 1937 de la „Palais de Decouverte” (Palatului Descoperirilor). Pentru aceasta, Hulubei organizează și pune în practică experimente în domeniul spectrelor de raze X, a microscopiei electronice, descărcării în gaze etc. Pentru rezultatele deosebite rezultate în urma acestei activități, Horia Hulubei a primit medalia de aur a expoziţiei şi medalia „Henri Jouvenele”. Jean Perrin aprecia în mod deosebit calităţile intelectuale ale lui Horia Hulubei, rezultatele activităţii sale ştiinţifice şi ideile noi pe care le aplica cu succes în cercetările de fizică experimentală şi îi prilejuieşte accesul în cercul unor fizicieni iluştri ca Albert Einstein, Frederic Joliot, Pierre Auger etc. Merită evidențiat și faptul că, deși era pe culmile gloriei științifice în Paris, nu-și abandonează colaborarea cu Universitatea din Iași și cu cea din București, unde mai întâi este conferențiar și apoi profesor universitar. În 1938, Horia Hulubei lucrează ca profesor la catedra de Structura Materiei a Universităţii din Iaşi şi în paralel este director la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris până în 1947. În 1939 se întoarce definitiv în România, iar în anul 1940 se mută la Universitatea Bucureşti, fiind profesor la catedra de Structura Materiei. În anul1941, este numit rector al Universității din București, unde continuă să activeze până în anul1944.Impunându-se ca un om de știință prin excelență, dar și ca rector priceput al Universității bucureștene, profesorul Horia Hulubei a îndeplinit și o serie de misiuni diplomatice, la solicitarea lui Mihai Antonescu, care era ministru de externe în guvernul lui Ion Antonescu. În acest context, merită menționat faptul că, în februarie 1942 merge în Germania și apoi în Austria, Elveția, Franța, Spania, Turcia, unde, pe lângă contactele științifice care i-au „legendat” parcursul, a avut de îndeplinit și câteva misiuni diplomatice, în special pentru a contacta, prin diverse mijloace, reprezentanți ai Aliaților și a tatona opțiunile și posibilitatea ieșirii României din război, prin ruperea legăturilor cu Germania.
Activitatea sa ştiinţifică a îmbrăţişat domenii diverse (fotoelectricitate, particule elementare, fizică nucleară, reactoare nucleare, izotopi radioactivi, chimie fizică, fizică atomică etc). Pentru cercetările sale, a fost numit „Maître de Recherches” şi apoi „Directeur de Recherches” în cadrul „Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică” al Franţei. A ocupat această poziţie până în 1947, cu o singură întrerupere în timpul celui de-al doilea război mondial. Aproape imediat după 23 august 1944, Horia Hulubei a fost înlăturat din funcția de rector, dar a rămas să activeze ca profesor la Universitatea din București. Firește, nu-l iubeau mulți veniți „călare pe tancurile sovietice”, iar noul regim încerca să facă „curățenie” în intelectualitatea veritabilă așa că, pentru scurt timp, de câteva zile, în luna aprilie1945, a fost în postura de a fi fost arestat la domiciliu de către „Corpul detectivilor”, condus atunci de către un faimos și dubios personaj de tristă amintire, Alexandru Nicolschi, care-și va găsi „împlinirea” în Securitatea „obsedantului deceniu” al anilor 50, personaj sinistru care dorea să știe cu de-amănuntul, cu cine s-a întâlnit Hulubei în străinătate pe linie diplomatică, cu toate detaliile aferente. După o perioadă de câteva zile deloc plăcute ca experiență de viață, marele savant Horia Hulubei este lăsat liber, la insistențele unor prieteni influenți de orientare politică de stânga, cu „trecere” la noul regim, printre care și matematicianul Simion Stoilov. Imediat după lansarea bombelor nucleare din august 1945 de către americani, în Japonia, la Hiroshima și Nagasaki, lumea, în general, a început să se intereseze de problematica adiacentă fizicii nucleare. Cu alte cuvinte, se deschidea era energiei atomice. Cert este faptul că, în România, singurul specialist recunoscut pe plan mondial era chiar savantul Horia Hulubei. Poate acesta este și unul dintre motivele pentru care a fost lăsat în pace de către organele comuniste de represiune după tentativa din aprilie 1945. Cum la noi s-a „percutat” mai greu și numai „la ordin” sovietic, istoria a consemnat faptul că Academia Republicii Populare Române s-a întrunit la 27 mai 1949 și, la propunerea Secțiunii de Științe Tehnice și Agricole, plenul Academiei RPR a aprobat înființarea unui Institut de Fizică, drept Institut al Academiei. Prezidiul Academiei este împuternicit a aproba Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului, hotărând, în același timp, să i se încredințeze profesorului Horia Hulubei conducerea acestuia, înștiințându-l despre aceasta prin adresa din 6 iulie 1949 (semnatari: președintele Academiei, profesorul Traian Săvulescu și secretarul general, profesor ing. Gheorghe Nicolau). Marele savant și profesor Horia Hulubei a ținut să onoreze cât mai repede cu putință numirea sa la conducerea acestui Institut, pe care-l considera vital în era atomică ce începuse deja.
De altfel, visul său declarat, așa cum a mărturisit public după înființarea acestui institut, la 1 septembrie 1949 era: „Una din satisfacțiile mele cele mai mari este că prin înființarea acestui Institut de Fizică Atomică s-a realizat posibilitatea de a crește în țară cadre de fizicieni, cunoscuți eminenți, din care mulți cu lucrări deja cunsoscute în lume, aducând prestigiu științei românești și asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat pentru economia țării prin lucrările lor”. Așa cum a fost și firesc, prin activitatea sa științifică deosebită, Horia Hulubei a avut o serie de contribuții remarcabile în domeniul fizicii nucleare și nu numai. Cei care se pricep într-ale fizicii au afirmat că, în primul rând, a avut meritul, incontestabil, în formarea, cu puternice baze teoretice și practice, deopotrivă, a unor generații de specialiști recunoscuți și apreciați în Fizica Atomică și Nucleară, apreciați și pe plan internațional. Horia Hulubei a „gestionat” în viața sa științifică importante descoperiri deosebite, dintre care unele s-au impus și pe plan mondial. Astfel, a obținut (primul în lume) spectre de raze X în gaze, utilizând un spectrometru după o concepție și execuție proprie. În același timp, a avut importante contribuții în fizica neutronilor, în studiul reacțiilor nucleare, preponderent în cazul interacțiunilor nucleare la energii joase, medii și înalte. A avut, totodată, preocupări științificeprin studii aprofundate referitoare la dezintegrarea mezonilor. Merită, de asemenea, să ne amintim și faptul că, în anul 1936, fiind în Franța, la Sorbonna, împreună cu Yvette Cauchois, a anunțat descoperirea elementului 87 Moldavium (M) pe baza spectrului de radiații X al mineralului zeolitic polucit.Merită amintit și faptul că denumirea de Moldavium a noului element descoperit a primit-o ca un omagiu adus provinciei natale românești a savantului. De altfel, Horia Hulubei a fost primul român care a publicat în prestigioasa revistă americană „The Physical Review” articolul „Search for Element 87”.
Pentru activitatea sa desfășurată în Franța, marele savant Horia Hulubei a primit premiul „Fossignon” și premiul „Henri Wilde”, în anul1938, din partea Academiei de Științe din Franța. Ceea ce, să recunoaștem, nu era puțin lucru! Ulterior, ca o recunoaștere evidentă a meritelor sale științifice, în anul 1940, a fost ales ca membru al Academiei de Științe din Franța, iar în anul1944, membru al Academiei de Științe din Lisabona, Portugalia. Totodată, trebuie menționat și faptul că a fost membru al Societăților de Fizică din Franța, Germania, Elveția, SUA și, firește, a celei de acasă, din România. Ironia destinului condus în acei ani de cizma sovietică și de slujbașii autohtoni ai acesteia a făcut ca, dacă în 27 mai 1946, să fie primit în rândul membrilor titulari ai Academiei Române, ulterior a fost exclus în anul 1948…Meritele sale științifice de netăgăduit, dar și amiciția și prețuirea științifică a unor nume grele din știința mondială au cântărit destul de mult în „reabilitarea” sa, laolaltă cu nevoia sovietică de cercetări specializate în fizica nucleară.Unele surse spun că a fost „ofertat” chiar de către sovietici pentru a intra în programe de cercetare pentru armele atomice sovietice, pe care, nu știu cum, a reușit să le „fenteze”. De altfel, i se oferise și titlul de membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna (URSS), locul „de naștere” al armelor nucleare sovietice.
În Academia Română, a fost reprimit ca membru „plin” după șapte ani de la excluderea sa, la data de 2 iulie 1955. Ciudate și contradictorii sentimente trebuie să fi avut marele savant, în condițiile ăîn care era membru cu drepturi depline în două academii din alte țări, iar cea de acasă juca un „ping-pong” ciudat cu meritele sale științifice și cu probitatea sa profesională!În ceea ce privește contribuția sa în calitate de organizator de instituții, Institutul de Fizică Atomică rămâne, firește, încununarea activității sale în acest domeniu, mai ales pentru că, în cadrul acestei instituții, Horia Hulubei a avut o importanță extraordinară în lucrările de cercetare a energiei nucleare în țara noastră (montarea primului reactor, ciclotron, laborator de radiochimie; interacțiuni nucleare la energii joase și medii, acțiunea radiațiilor asupra stărilor solide, fizica reactorilor nucleari, fizica neutronilor, spectroscopia).Horia Hulubei s-a preocupat ca realizările de la Institutul de Fizică Atomică să fie transferate şi aplicate în economie sau alte domenii ale ştiinţei, creându-se discipline noi ca medicina nucleară, prin aplicarea radioizotopilor produşi la Institutul de Fizică Atomică în sănătatea publică. În acest fel, IFA a căpătat, încă de la început, recunoaştere şi prestigiu pe plan naţional şi internaţional. Preocupările sale anterioare au intrat și în atenția instituțiilor de învățământ superior, de exemplu la Universitatea din București a fost înființată o secție de fizică nucleară la Facultatea de Fizică, care a pregătit specialiști în acest domeniu. De menționat este și faptul că, pentru nevoile Institutului de Fizică Atomică, a fost proiectat, construit și utilizat pentru prima oară în țară un calculator electronic în România (și printre primele din Europa) de către inginerul Victor Toma, adică acel calculator numit CIFA-1 (Calculatorul Institutului de Fizică Atomică), iar astăzi, instituția continuatoare (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară) îi poartă numele.
A fost iniţiatorul Programului de energetică nucleară al României, prin care s-a căutat eliberarea de dependenţa în acest domeniu faţă de ruşi, prin alegerea filierei de uraniu natural şi apă grea. În ceea ce privește viața sa personală,Horia Hulubei nu a avut copii, locuind împreună cu soţia lui, Alisa (doctor în filologie la Sorbona şi pictoriţă), care i-a supravieţuit, în Piaţa Aviatorilor nr. 3 din București, într-o clădire cu un etaj, fostă a lui Malaxa. În anul 1970, prin Hotărârea nr. 44 din 17 noiembrie, a fost numit consilier pentru probleme de ştiinţă şi tehnologie la Consiliul de Stat, cu rang de ministru, laolaltă cu savantul Henri Coandă. În anul 1971, se sărbătoreau cinci decenii de la înființarea Partidului Comunist Român și, cu această ocazie, conducătorii vremii au văzut, în cele din urmă, că un savant de prestigiu, de largă recunoaștere internațională în lumea științifică este ținut în umbră și relativ ignorat de țara sa, iar pentru o reparație modică, la data de 4 mai 1971, Horia Hulubei este declarat „Erou al Muncii Socialiste” și i se acordă „Medalia de aur Secera și Ciocanul”. Nu știu cât l-a încântat pe el aceasta, în condițiile în care a avut recunoscute meritele de foruri veritabile și nu de instituții de iz politrucesc! Marele savant s-a stins din viaţă la data de 22 noiembrie 1972, la București și a fost înmormântat creştineşte la Cimitirul Bellu, din Bucureşti, pe Aleea Academicienilor.
Acum câțiva ani, la 15 noiembrie 2016, atunci când savantul Horia Hulubei era sărbătorit printr-o omagiere emoțională, cu ocazia a 120 ani de la nașterea sa, unul dintre participanții la eveniment a ținut să sublinieze: „Nu cred că se mai poate naște un asemenea om, care, pe lângă valoarea lui științifică, era uman, cald, ajutător, sfătuitor și… foarte popular… Mă bucur că a fost sărbătorit așa cum merită, însă generațiile tinere nu vor mai ști despre acest titan decât din poze. Am trăit sub timpul creației, învățăturii și colaborării, ca într-o familie, am iubit acel loc datorită atmosferei create de dragul nostru părinte Horia Hulubei”.
Vă mulțumesc și astăzi pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Dorina N. Rusu: Dicționarul membrilor Academiei Române (1866-2010), Ed. a 4-a rev. și adăug., București, Editura Enciclopedică, 2010
HORIA HULUBEI – Fondatorul școlii de fizicieni atomiști din România
https://historia.ro/sectiune/portret/fizicianul-horia-hulubei-pilot-militar-pregatit-565355.html
https://lthoriahulubei.ro/despre-horia-hulubei/
https://www.nipne.ro/events/zilele_hh/hh/prezentari/Horia_Hulubei_Rusu.pdf
https://muzeu.unibuc.ro/ro/hulubei-horia/
http://www.marketwatch.ro/articol/17720/Horia_Hulubei__primii_ani_postbelici_la_Magurele/
https://tribunainvatamantului.ro/horia-hulubei-creatorul-scolii-moderne-de-fizica-din-romania/
https://stiintasitehnica.com/125-de-ani-de-la-nasterea-academicianului-horia-hulubei/
http://art-zone.ro/personalitati/horia_hulubei.html
https://gorjeanul.ro/doi-romani-savanti-celebri-horia-hulubei-si-henri-coanda-ii/
http://www.marketwatch.ro/articol/17818/Horia_Hulubei_la_70_de_ani/
https://tribunainvatamantului.ro/horia-hulubei-creatorul-scolii-moderne-de-fizica-din-romania/
http://www.marketwatch.ro/articol/17559/Horia_Hulubei_125_de_ani_de_la_nastere/
http://www.marketwatch.ro/articol/17916/Horia_Hulubei_in_Arhivele_Securitatii/
https://www.stiintasitehnica.com/fetele-istoriei-parintii-fondatori-ai-fizicii-moderne-in-romania/
