Jurnal FM 
Henrieta Delavrancea – Gibory, arhitect român
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 19, 2025
Henrieta Delavrancea – Gibory (n. 19 octombrie 1897 – d. 26 martie 1987) a fost una dintre primele femei arhitect admise la Școala Superioară de Arhitectură din București, însă nu a fost prima femeie absolventă din cauza suspendării cursurilor din cauza Primului Război Mondial. Fiică a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea și soră a scriitoarei și pianistei Cella Delavrancea, Henrieta Delavrancea – Gibory a făcut parte dintr-o generație de arhitecți care a contribuit semnificativ la formarea școlii de arhitectură modernă românească, alături de personalități ca Horia Creangă, George Matei Cantacuzino și Octav Doicescu.
În această situație, imaginea prezentă este domeniu public.
Henrieta Delavrancea, cunoscută de apropiați sub numele de Riri, s-a născut la 19 octombrie 1897, în București, într-o familie din înalta societate românească. Tatăl ei, Barbu Ștefănescu Delavrancea, era un scriitor și politician cunoscut, iar acest context i-a influențat educația și viața socială. În 1913, Henrieta a intrat la Școala Superioară de Arhitectură din București, în cadrul unei clase de 20 de studenți, alături de o altă studentă, Marioara Ioanovici. Deși a fost una dintre primele femei admise la școala respectivă, studiile au fost suspendate în 1916 din cauza războiului.
În timpul Primului Război Mondial, Henrieta a lucrat ca soră medicală. În 1919 s-a căsătorit cu Emil Gibory, iar după căsătorie au locuit pentru o perioadă la Paris, înainte de a se stabili într-o zonă montană din România, mai întâi la Nehoiu și ulterior la Penteleu. În 1924, Delavrancea a decis să-și reia studiile și, între 1926-1927, a obținut licența în arhitectură. Deși a afirmat ulterior că a fost a patra arhitectă din România, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu și Mimi Friedman, istoria nu este complet clară în acest sens, deoarece Societatea Arhitecților din România înregistra deja șase femei arhitecte în 1924. În 1921, înainte de a-și termina studiile, a proiectat prima sa casă, „Casa Germană” în Nehoiu.
Unul dintre cele mai importante momente ale activității sale a fost legat de salvarea Bisericii Krețulescu de la demolare în timpul regimului comunist.
Lucrări
Monumente și clădiri importante:
- 1925-1926 – Casa H. Delavrancea – Gibory, Str. M. Eminescu nr. 149, București
- 1927-1932 – Prefectura județului Caraș, actualul sediu al Primăriei Oravița
- 1929 – Banca Comercială Neamțu, Drobeta Turnu Severin
- 1934 – Apartamentele Metropolitane, E.S.C., Mănăstirea Sinaia
- 1936-1937 – Vila Vâlcolici, Str. Londra nr. 44, București
- 1937 – Casa Cantuniari, Str. Pictor Mirea nr. 18, București
- 1938 – Fațada și holul cinematografului Capitol, București
Case din Balcic:
- 1934-1935 – Vila Ion Pillat
- 1934 – Vila „Turnul lui Mugur” Gheorghe Mugur
- 1934 – Vila „Balcica” Octavian Moșescu
- 1935 – Vila Eliza Brătianu, fosta casă Hagi Geavid
- 1935 – Pavilionul de ceai al Reginei Maria (ruină)
- 1935 – Casa Ștefan Coșa
- 1935 – Casa Elena Coșa
- 1936 – Pavilionul grănicerilor – Palatul Regal
- 1936 – Vila Mircea Canciov
- 1936 – Via Dimitriu „Ghiul Serai”
Alte lucrări:
- 1930-1931 – Institutul de Medicină „Dr. N. Lupu”, București
- 1932-1942 – Institutul de Igienă și Sănătate Publică, București
- 1949-1959 – Spitalul Clinic „Fundeni”, București
- 1950-1960 – Institutul Oncologic – Spitalul „Filantropia”, București.
