Henri Mathias Berthelot, general al armatei franceze

Henri Mathias Berthelot s-a născut pe 7 decembrie 1861, la Feurs, în departamentul Loire. Absolvent al renumitei Școli militare Saint-Cyr, promoția „Egipt” (1881), și-a început cariera în Algeria, iar ulterior în Tonkin. După ce a devenit diplomat al Școlii Superioare de Război (1893), a fost numit în ianuarie 1906 ofițer de ordonanță al generalului Brugère, vicepreședinte al Consiliului Superior de Război și secretar al Comitetului de Stat Major.

Promovat general de brigadă în decembrie 1913, Berthelot a fost convocat la Ministerul de Război de generalul Joffre pentru a fi adjunct al generalului Castelnau, primul adjunct al statului major general al armatei. A fost însărcinat să reformeze armata și să pensioneze mai mulți generali, ceea ce i-a adus multe antipatii. La mobilizare, Berthelot, adjunct al lui Joffre, a participat activ la elaborarea primelor planuri de luptă bazate pe o strategie ofensivă și la conducerea operațiunilor, într-o perioadă marcată de lupte intense la frontiere. Chiar și cu divergențele față de Joffre, el a jucat un rol esențial în victoria de pe Marna.

Pe 30 noiembrie 1914, a fost numit general de divizie și a preluat comanda celui de-al 5-lea grup de divizie de rezervă. Începând cu 3 august 1915, a preluat comanda celui de-al 32-lea corp de armată în Champagne. În 1916, trupele sale au fost aruncate în lupta de la Verdun, o bătălie care a devenit simbol al curajului și sacrificiului. Astfel, Berthelot a devenit unul dintre cei mai remarcabili ofițeri ai statului major francez, iar Joffre l-a trimis la cererea autorităților de la București pentru a reorganiza armata română.

În iarna anului 1916-1917, Berthelot, alături de numeroși ofițeri francezi, a început reconstrucția armatei române. Performanțele armatei române în bătăliile din vara anului 1917, precum Mărăști, Mărășești și Oituz, se datorează parțial eforturilor Misiunii Berthelot. Totuși, fără sprijin extern, generalul nu a reușit să formeze o armată română capabilă să se alăture trupelor din Rusia, iar revoluția bolșevică a dus la prăbușirea frontului rusesc. Acțiunile sale diplomatice, mai mult decât militare în acel moment, au contribuit la prelungirea frontului oriental, oferind aliaților timp pentru a se pregăti pentru ofensiva Ludendorff din vest.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Mathias_Berthelot#/media/Fi%C8%99ier:Henri_Berthelot.jpg

După semnarea păcii de la București, în primăvara anului 1918, Berthelot a fost expulzat din România. În schimb, a continuat să activeze pe Frontul de Orient, sub comanda generalului Sarrail, reușind să-l informeze pe regele Ferdinand despre iminenta semnare a armistițiului, ceea ce le-a permis românilor să declare război și să se alăture taberei învingătorilor, doar cu o zi înainte de semnarea armistițiului.

La 1 decembrie 1918, Berthelot a intrat din nou triumfal în București, alături de Regele Ferdinand, Regina Maria, generalii români și trupele victorioase.

Angajamentul său față de România a dus la un conflict cu superiorii săi, în special cu generalul Franchet d’Esperey și cu președintele Georges Clemenceau. În iulie 1918, generalul Foch i-a acordat comandamentul celei de-a V-a Armate, care a participat la bătăliile de la Reims și Epernay. După înfrângerea germanilor, Berthelot a fost trimis într-o misiune în Balcani și apoi numit guvernator militar la Metz (1922-1923) și Strasbourg (începând cu 1923).

A contribuit, de asemenea, la crearea locurilor de memorie românești în Franța, precum cimitirul de la Soultzmatt, unde sunt îngropați peste 680 de prizonieri români, și a rămas în continuare apropiat de suveranii români, Ferdinand și Maria. A fost decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare și cu Crucea de război, fiind numit și „cetățean de onoare al României”. Henri Mathias Berthelot a murit la Paris pe 29 ianuarie 1931, iar rămășițele sale sunt înmormântate la Nervieux, lângă Saint-Étienne.

Amintirea Misiunii Berthelot a fost marcată de fluctuațiile relațiilor franco-române și de schimbările politice interne din România. După dizolvarea misiunii în 1918 și până la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, amintirea Misiunii Berthelot a evoluat: în perioada interbelică, dominau recunoștința și respectul față de contribuția sa; în perioada stalinistă, aceste sentimente au fost estompate; în perioada ceaușistă, au existat unele forme de reabilitare a Misiunii, dar și o rusofobie crescândă. După 1989, amintirea Misiunii Berthelot a fost legată de curente istorice diverse, de la rigoarea academică la naționalism.

Membrii Misiunii Berthelot s-au reunit într-o asociație numită „Poftim!” și au continuat să viziteze România până la jubileul bătăliei de la Mărășești, dar regimul comunist a încercat să le confere o utilizare propagandistică, ceea ce a descurajat multă lume. Ultimul dintre membrii misiunii a murit în anii 1980, iar odată cu el s-a stins și revista „Poftim!”, care îi ținea pe aceștia în contact.

Sursa: https://historia.ro/