Gheorghe Tătărescu, jurist și om politic român

Gheorghe Tătărescu (n. 22 decembrie 1886, Craiova – d. 28 martie 1957, București) a fost un jurist și om politic de marcă, membru de onoare al Academiei Române din 22 iunie 1937. Considerat unul dintre cei mai importanți oameni de stat ai României, Tătărescu a reușit să se impună în viața politică a țării, conducând un guvern liberal într-o perioadă dificilă, deși nu era președintele partidului. De asemenea, guvernul său a fost primul din istoria României care a organizat alegeri, dar nu le-a câștigat. Ulterior, a fost un colaborator apropiat al regelui Carol al II-lea în timpul regimului monarhic autoritar. În al doilea mandat de prim-ministru, în contextul izolării diplomatice a României în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Tătărescu a cedat presiunilor sovietice, evacuând Basarabia și Bucovina de Nord, ceea ce a marcat sfârșitul României Mari.

După înlocuirea mareșalului Ion Antonescu de la conducerea statului, Tătărescu a fondat propriul partid, încercând totodată să se apropie de forțele de stânga, într-o perioadă în care Moscova influența scena politică din România. În 1947, puterea a fost preluată definitiv de comuniști, iar Tătărescu și miniștrii săi au fost eliminați din guvernul comunist, ceea ce a marcat sfârșitul carierei sale politice.
Tătărescu provenea dintr-o familie de generali și a studiat la Craiova și București. După finalizarea studiilor la Facultatea de Drept, a plecat la Paris, unde și-a obținut doctoratul în științe juridice în 1912, cu teza „La régime électoral et parlementaire en Roumanie”, în care critica regimul parlamentar din România și susținea necesitatea votului universal.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_T%C4%83t%C4%83rescu#/media/Fi%C8%99ier:GheorgheTatarescu.PNG
În 1912, Tătărescu a aderat la Partidul Național Liberal, devenind avocat al statului și apoi, în 1913, sublocotenent în rezervă, participând la campania din Bulgaria și, ulterior, în primul război mondial. După Marea Unire, a fost ales deputat în Gorj în 1919. A ocupat funcția de subsecretar de stat la Ministerul de Interne în guvernele liberale din perioada 1922-1928 și a devenit secretar general al PNL în 1931.
Anul 1930 a marcat un conflict continuu în PNL între gruparea tinerilor liberali, din care făcea parte Tătărescu, și bătrânii liberali, precum Dinu Brătianu. După asasinarea lui I. G. Duca în 1933, Tătărescu a fost numit prim-ministru, în ciuda faptului că nu era președintele PNL, dar avea simpatii față de rege.
În calitate de prim-ministru, Tătărescu a implementat măsuri economice pentru a răspunde crizei economice mondiale și a luat măsuri dure împotriva extremismului și anarhiei. În 1937, a fost ales membru de onoare al Academiei Române pentru sprijinul acordat culturii naționale.
Campania electorală din 1937 a fost marcată de tensiuni politice, iar în urma rezultatelor, niciun partid nu a obținut majoritatea absolută. Această situație a permis regelui Carol al II-lea să numească un guvern personal, punând capăt regimului democratic și inaugurând dictatura regală.
În 1938, Tătărescu a acceptat funcția de ministru de stat și ad-interim la Ministerul Afacerilor Străine, iar în 1939 a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri. Timpul petrecut la guvernare a coincis cu deteriorarea relațiilor externe ale României și cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sub presiunea Uniunii Sovietice, guvernul Tătărescu a fost nevoit să accepte evacuarea Basarabiei și Bucovinei de Nord în 1940, ceea ce a însemnat o pierdere teritorială semnificativă pentru România.
Tătărescu a fost responsabil și pentru acceptarea dictatului de la Viena în 1940, prin care România a cedat nord-vestul Transilvaniei Ungariei.
În 1940, Tătărescu a fondat un nou partid, încercând să regrupeze forțele politice doritoare de apropiere față de Aliați. După război, în perioada în care regimul comunist prelua puterea, Tătărescu a devenit viceprim-ministru și ministru de Externe în guvernul comunist al lui Petru Groza.
După 1947, Tătărescu a fost marginalizat din viața politică și s-a retras, murind la București în 1957.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Gheorghe_T%C4%83t%C4%83rescu