Gheorghe Spacu, chimist român

Gheorghe Spacu, (5 decembrie 1883, Iași – 23 iulie 1955, București), a fost un reputat chimist român, membru titular al Academiei Române din anul 1936 și una dintre personalitățile marcante ale științei românești în prima jumătate a secolului XX.

După obținerea licenței în științe la Universitatea din Iași în 1906, s-a specializat în chimie la Viena și Berlin. În 1916 și-a susținut doctoratul în chimie cu mențiunea „cu distincție”, lucrarea sa având ca temă „Combinații complexe de fier – Feramine”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Spacu#/media/Fișier:Gheorghe_Spacu.jpg

A fost profesor universitar la Universitatea din Cluj (1919–1940), unde a condus Catedra de Chimie Anorganică și Analitică, iar ulterior, la Universitatea din București (1940–1955), la Catedra de Chimie Anorganică, unde a înființat laboratoare moderne dedicate studiului combinațiilor complexe.

Contribuțiile sale științifice sunt remarcabile: în decursul carierei sale, între 1907 și 1955, alături de colaboratorii săi, a reușit să sintetizeze aproximativ 1000 de combinații complexe noi. Este considerat întemeietorul școlii românești de chimie coordinativă.

Activitatea sa de cercetare s-a concentrat asupra combinațiilor complexe și a sărurilor duble anorganice, contribuind la stabilirea structurii acestora și la crearea unor noi clase de compuși. De asemenea, a dezvoltat metode analitice performante pentru determinarea unor metale precum cupru, zinc, mercur, nichel, cobalt, bismut sau argint.

A fost ales membru titular al Academiei de Științe din România în 1935 și decorat, în 1952, cu Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, pentru contribuția sa la dezvoltarea științei și a învățământului românesc.