S-a întâmplat la 20 noiembrie 1872, 20 noiembrie/ 2 decembrie
de Nicolae Uszkai, Brașov

S-a întâmplat în 20 noiembrie 1872, 20 noiembrie/2 decembrie: S-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1949) Gheorghe Petraşcu arată de tânăr înclinaţii artistice, făcând primele studii la Academia de Belle-Arte din Bucureşti. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primeşte o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian şi lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902).

De la prima sa expoziţie personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă, care îi cumpără câte o lucrare.Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în ţară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât şi în Franţa (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia,Napoli).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Petra%C8%99cu#/media/Fi%C8%99ier:Gheorghe_Petrascu_(foto).jpg

În peisajele sale, lumina nu şterge contururile ca la impresionişti, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate.Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petraşcu.Artistul rezistă interpretărilor tradiţionale, în care peisajul oraşului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferenţa vibraţiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate şi în aerul pur.Pentru Petraşcu, Veneţia posedă o nobleţe dramatică, o măreţie tragică şi fastuoasă, „cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă şi fascinantă”. Într-o dezlănţuire a tonurilor dure, Petraşcu realizează o massă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roşului stins, cu tonalităţi de albastru, cenuşiu şi brun.
Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petraşcu o structură aproape sculpturală, rugozităţile culorii influenţează regimul de umbre şi lumină ca accentele unui relief.Portretele – în special cele pictate în perioada 1923-1927 – produc o impresie de austeritate majestuoasă.Autoportretul din „Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renaşterea italiană, de o gravitate solemnă dar şi cu o notă de sensualitate.Gheorghe Petraşcu a avut numeroase expoziţii personale, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la Sala Dalles din anii 1936 şi 1940.

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu